Cum se explică ticurile copiilor și când vor scăpa de ele?

Ticurile copiilor sunt sursă de îngrijorare pentru părinți, însă foarte rar ele reprezintă cu adevărat o problemă. Uneori clipesc des, lung şi apăsat, alteori îşi strâmba buzele sau îşi încordează muşchii obrajilor într-un mod ciudat. Deseori îi auzim mârâind, tuşind repetat sau scoţând tot felul de alte sunete ciudate din gât. Este genul de lucruri pe care le fac copiii noştri atunci cand au ticuri.

Uneori ne îngrijorăm că au racit, dacă ii auzim tuşind sec, alteori ne îngrijorăm că nu vor reuşi niciodată să se controleze şi că vor rămâne cu ticul pentru totdeauna. Uneori, în public, ne ruşinăm cu ticurile copiilor şi ne gândim ce vor crede ceilalţi despre noi. Dacă şi nouă ni s-a intâmplat să avem ticuri (şi şansa este foarte mare) suntem mai optimişti şi mai relaxati, ştiind ca ticul va dispărea, aşa cum a apărut.

Ce sunt ticurile?

Ticurile sunt mişcări sau sunete repetitive, nonritmice, care nu sunt realizate cu vreun scop. Unele ticuri sunt simple, implicând o singură grupă de muşchi. Ticurile complexe implică mai multe grupe de muşchi şi pot părea acţiuni îndeplinite cu un scop.

Ticurile pot fi motorii:

  • grimase faciale (la nivelul obrajilor, nasului, frunţii etc.)
  • întorsul capului
  • clipit din ochi
  • muşcatul buzelor
  • atingerea unui obiect sau a unei persoane
  • lovire cu un picior şi apoi cu celălalt
  • săritul in sus

sau pot fi vocale:

  • tuse
  • curăţatul gâtului
  • şuierături, pufăituri, mârâituri
  • repetarea cuvintelor pe care le-a spus altcineva sau a propriilor cuvinte
  • pronunţarea unor cuvinte indecente (cunoscut simptom al sindromului Tourette)

Ticul nu trebuie confundat cu preferinţa copilului pentru un cuvânt sau expresie pe care simte nevoia să le folosească în discuţie. Spre exemplu, mulţi copii şi adulţi folosesc inutil cuvântul “deci”, la începutul propoziţiilor, din obişnuintă. Uneori, acestea sunt numite “ticuri verbale”, fără a fi cu adevărat ticuri.

Copilul tău are un tic? Iată ce trebuie să ştii despre asta

Se estimează că ticurile apar la aproximativ 25% dintre persoane, în timpul copilăriei, cu o frecvenţă mai mare a cazurilor în rândul băieţilor. Ticurile pot fi generate de stres, oboseală, plictis şi emoţii intense, atât negative, cât şi pozitive.

Majoritatea ticurilor dispar repede, uneori ţinând câteva zile şi nu trebuie să fie un motiv de îngrijorare.

Într-un număr mai mic de cazuri, ticurile pot ramâne pe o perioadă mai lungă. Atunci când durează mai mult de 4 săptămâni, dar sub 12 luni, este considerată o tulburare tranzitorie. În cazurile în care ticurile persistă mai mult de 12 luni, cu întreruperi nu mai mari de 3 luni, este considerată o tulburare cronică. Unele estimări indică faptul că 1,6-1,8% dintre copii suferă, la un moment dat, de tulburare cronică.

Sindromul Tourette este o formă mai severă a tulburării şi implică existenţa concomitentă a unor ticuri motorii şi vocale pe o perioadă mai lungă de un an, cu întreruperi mai mici de 3 luni.

Ce trebuie să faci atunci când observi un tic la copilul tău

Persoanele care au ticuri resimt o nevoie foarte puternică de a da curs ticului, nevoie care creşte pe măsură ce încearcă să se abţină. Cu cât sunt mai preocupate şi mai îngrijorate de ticul lor, cu atât şansa ca ticul să dispară este mai mică.

Există tendinţa ca persoanele care suferă de ticuri să se ruşineze atunci când sunt în public şi când îşi dau seama că ceilalţi le remarcă şi le judecă pentru tic. Nu te ruşina pentru ticul copilului tău şi caută să nu îi insufli nici lui acest sentiment. Nu-ţi certa copilul pentru ticul pe care îl are şi nu-i cere să se controleze. Presiunea ta nu va face decât să contribuie la persistenţa ticului şi vei face copilul să se simtă prost pentru ceva ce nu poate controla. Nu te gândi că ticul este un semn de slăbiciune a voinţei.

Este posibil ca micuţul tău să fie îngrijorat de tic şi să facă încercări de a scăpa de el. Ajută-l să se relaxeze, spunându-i, pe un ton calm, că ceea ce i se întâmplă este un tic, că multă lume le are sau le-a avut (inclusiv tu) şi că nu are de ce să se sperie. Apoi nu mai vorbiţi despre asta. Ajută-l să uite de tic, antrenându-l în activităţi plăcute şi relaxante (joacă, plimbări).

Daca o altă persoană remarcă deschis ticul copilului tău, intervino şi nu lăsa să i se facă vreun reproş. Arată-le celorlalţi ca eşti informată şi spune-le că ticurile sunt frecvente la copii şi că nu sunt un motiv de îngrijorare. Preîntâmpină eventuale observaţii anunţând educatoarea sau învaţătoarea că ştii despre ticul copilului tău.

De cele mai multe ori, ticurile trec de la sine, aşa că nu ai motive de îngrijorare. Asigură-te că micuţul tău se odihneşte îndeajuns şi elimină factorii de stres.

Dacă ţi se pare că ticul ţine de prea mult timp, apelează la un doctor. Pentru formele cronice există tratamente medicamentoase, iar anumite metode de terapie comportamentală par să dea rezultate în privinţa eliminării ticurilor.

Copilul tău a avut ticuri pe care le-a depăşit?

Simona Niculae

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație