Ticurile copilăriei

ticuri-copii-totul-despre-mame

Clipește din ochi? Repetă anumite cuvinte, la nesfârșit? Când sunt ticurile copilăriei periculoase și când sunt firești?

Aleleeei, copiii mei, dacă ar fi să se ofere un premiu pentru fetița cu cele mai multe, mai ciudate și mai îndelungi ticuri pe metru pătrat, apăi eu l-aș fi adjudecat de mult pe cel dintâi, cu coroniță! 

N-o să vă povestesc pe larg, doar o să vă spun că am avut, la un moment dat, un tic verbal: “Să mor eu!”. Cine știe pe unde auzisem așa o expresie, dar simțeam nevoia să-mi întăresc spusele cu un “Să mor eu!” la fiecare afirmație pe care o făceam, de parcă altfel n-aș fi avut suficientă credibilitate. Până când o prietenă de-a soră-mii mi-a zis într-o zi: “N-ar fi păcat? Ești atât de tânără!”. Aveam doar 10 ani. Atunci m-am potolit.

Ce sunt, de fapt, ticurile?

Ticurile sunt mișcări repetitive, necontrolate, uneori singulare, alteori consecutive (clipirea rapidă din ochi, urmată de frecarea nasului sau scuturarea unui umăr sunt câteva exemple). Unele ticuri dispar la fel de repede cum au apărut, altele durează ani la rând, ori cele vechi sunt înlocuite de unele noi. De obicei, acestea se răresc și de cele mai multe ori dispar până la vârsta majoratului.

Ticurile pot fi motrice sau verbale – cele motrice implică o grupă sau mai multe de mușchi, iar cele mai des întâlnite sunt frecarea nasului, mișcarea bruscă a capului, clipirea din ochi, mușcarea buzelor, grimase faciale, atingerea repetitivă a anumitor părți ale corpului sau a unor obiecte din jur, sărituri. Pe de altă parte, cele verbale pot include un singur cuvânt repetat la nesfârșit, sau un grup de cuvinte, tuse, grohăit, lătrat, fluierat sau mirosit.

Cum scăpăm de ticuri?

Odată ce le-a conștientizat sau după ce alții i-au atras atenția, un copil cu ticuri va retrage în sine, va avea tendința de a se izola. Să-l cerți sau să-i atragi atenția asupra unui tic este cea mai greșită abordare. De cele mai multe ori, aceasta va agrava situația. În schimb, ignoră-i ticurile complet, ca și cum nu ai observa nimic în neregulă, și vorbește cu el despre ele doar dacă pornește el discuția sau dacă îl vezi îngândurat. În cazul acesta, întreabă-l dacă a pățit ceva, dar nu-i indica tu problema.

Mai mult, ferește-l de toate situațiile în care ar putea deveni anxios sau stresat și asigură-te că doarme suficient – un copil obosit e mai predispus la ticuri față de unul cu sistemul nervos odihnit.

Cauze medicale ale ticurilor

Deși  cauza apariției ticurilor nu e pe deplin explicată de specialiști, există unele motive medicale. Anumite medicamente care stimulează sistemul nervos pot produce ticuri, dar și unele infecții la nivel cerebral, cum ar fi encefalita, se pot asocia cu ticurile. Infecțiile virale și cele cu streptococi, dar și o carență de fier în organism pot fi tot atâtea cauze pentru apariția ticurilor.

Ticurile se transmit?

Da, cel puțin după ceea ce văd la fie-mea cea mare, care deja a dezvoltat câteva ticuri “sănătoase”. Însă ele au trecut așa cum au venit. Iar diferența față de mine este că dacă le observ și îi vorbesc despre ele, recunoaște amuzată, râdem și trecem cu seninătate mai departe. Este rezultatul unei educații libere de constrângeri și de cutume depășite. Dacă înainte trebuia să facem totul “de ochii lumii” pentru că, nu-i așa, “ce-o să zică vecinii”, fetele mele știu că nimic din ce fac sau li se întâmplă nu va fi vreodată supus judecății.

Diferența dintre ticuri și sindromul Tourette

Cel din urmă este un diagnostic stabilit după un examen amănunțit, în urma căruia medicul observă atât ticuri motrice, cât și verbale, apărute cu frecvență mare în cursul unei zile, și însoțite de comportament hiperactiv, schimbări bruște de personalitate, depresie, imaturitate emoțională, agresivitate sau comportament sexual precoce, inadecvat.

Copilul tău a suferit la un moment dat de ticuri? Cum ai procedat?

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație