De ce nu e o idee bună să existe un televizor în camera copilului  

Suntem dintre acei părinți fericiți care nu au televizor acasă. Aș putea să mă laud și să spun că a fost o alegere conștientă, asumată, o chestie de părinți responsabili, care au studiat efectele negative ale televizorului, dar nu a fost deloc așa. Noi locuim cu chirie și am avut noroc să ne mutăm mereu în ultimii ani în case fără televizor.

Aș putea spune că am rezistat totuși tentației de a ne cumpăra televizor, dar și aici am să recunosc că tentația nu a fost prea mare, deoarece bugetul nostru mereu era prioritizat în alte direcții.

Pe scurt, nu avem televizor și mă felicit în fiecare zi pentru asta! Dar stați liniștiți, lipsa televizorului din sufragerie nu înseamnă și lipsa desenelor animate din viața copiilor mei. Pentru că, dacă fără televizor putem trăi, nu pot spune același lucru despre calculator și Internet.

Televizorul chiar are efecte negative?

Mă felicit că nu am televizor pentru că văd prin ce chinuri trec părinții care, ah, soartă crudă!, au făcut greșeala să își doteze sufrageria și cu magicul emițător de imagini și sunete pe care, odată pornit, parcă nimeni nu mai știe să îl oprească.

Diabolicul aparat pare că se aliază, rând pe rând cu fiecare membru al familiei, astfel încât mereu e cineva gata să sară și în foc numai „să nu oprim televizorul”. Și de ce l-am opri până la urmă? Cui a făcut rău vreodată simpatica cutie în fața căreia stăm cu toții fascinați, lipiți cum pe bune dreptate se spune? Stați bine așezați căci am de gând să vă lovesc acolo unde vă doare mai tare.

Ei bine, privitul la televizor are efecte negative mai ales asupra copiilor. Nu o spun eu, din peștera mea lipsită de ispită, ci o spun specialiștii care se ocupă, cu tot mai multă îngrijorare, de efectele negative ale televizorului.

Primele victime ale privitului la televizor în copilărie: capacitatea de concentrare și achizițiile lingvistice

Efectele negative ale privitului la televizor se manifestă de la cele mai mici vârste. Credeați cumva că este în regulă să lăsați un copil de doar câteva luni în fața televizorului pentru că oricum „nu înțelege nimic”? Una din primele „victime” ale privitului la televizor este capacitatea de concentrare a copilului.

Medicul american Dimitri Cristakis, de la Seattle Children Hospital, tată la rândul său, a studiat relația dintre prezența televizorului în viața copilului mic, de la zero la 36 de luni, și capacitatea sa de concentrare și învățare, ba chiar și dezvoltarea limbajului (puteți urmări un scurt film de prezentarea a studiilor sale aici). Fără greș, studiile sale au dovedit cum calitatea dezvoltării și a capacității de concentrare la copii scade cu cât privesc mai multe programe la televizor.

Doctorul Cristakis ne explică și mecanismul acestui efect negativ al televizorului.

Dacă privim cu atenție programele televizate, mai ales, of, acelea pentru copii, vom observa că scenele se succed cu o repeziciune uimitoare, mult mai repede decât orice acțiune similară care s-ar petrece în realitate.

Recunosc cu sinceritate că unele dintre desenele animate pe care le urmăresc copiii mei, în special acelea cu super-eroi și nave spațiale sunt deosebit de obositoare, chiar și pentru mine. Nu rezist mai mult de un episod și uneori am reale dificultăți în a urmări realmente povestea. Ce-a făcut, ce-a făcut? Unde a dispărut nava? De ce super-monstrul din nou scos din funcțiune? îl înghiontesc disperată pe Vlad care se strâmbă la mine evident deranjat de întrerupere.

Diferența dintre rapiditatea acțiunii de pe ecranul televizorului și aparenta lentoare a realității îi face pe copiii mai puțin interesați de cea din urmă. Ajung să aibă reale dificultăți în a se concentra pentru activități simple și scurte, cum ar fi desenatul, construirea unui castel de cuburi, chiar și o cursă de mașini cu colegul de grădiniță. Toate par neinteresante și nu le captează atenția mai mult de câteva minute.

Atenție, vorbim încă de copii mici care poate nu descifrează realmente acțiunea de pe ecranul televizorului, dar descifrează ceva mult mai periculos: o versiune televizată a realității, o realitate pe fast-forward care, pe lângă faptul că îi obosește și îi face irascibili (dacă ați încercat vreodată să culcați un copil evident mort de oboseală după câteva ore de privit la televizor, atunci știți despre ce vorbesc) le creează așteptări total nerealiste asupra activităților de zi cu zi.

Am mai scris despre copii și televizor și ce trebuie să știe un părinte responsabil atunci când gestionează această relație. Nu avem încă statistici în România, dar faptul că 90% din copiii din SUA cu vârsta de până la doi ani se uită între o ora și două pe zi la televizor este cel puțin îngrijorător.

Dar, ca și cum prezența televizorului în viața familiei nu ar fi fost îndeajuns de problematică, o nouă modă ne ia cu asalt domiciliile și trage un semnal de alarmă apropo de efecte negative ale privitului la televizor: prezența televizorului în camera copilului. Iar veștile proaste continuă, căci pe lângă problemele clasice ale privitului la televizor, enumerate mai sus, televizorul copilului vine cu noi probleme și noi efecte negative.

Televizorul în camera copilului

Când am auzit pentru prima dată de părinți care au montat un televizor deasupra patului bebelușului, „pentru că îl liniștește”, am crezut că e o glumă nu foarte reușită făcută de cineva care nu a avut niciodată un bebeluș în grijă. Când am văzut însă fascinația cu care propriul bebeluș își lipea privirile de ecranul televizorului, am început să înțeleg tentația enormă de a oferi copilului această aparentă modalitate de liniștire.

Din nou, statistici pentru România nu avem în această privință și probabil că cifrele nu sunt încă atât de mari ca în Statele Unite unde 30% din copiii de pînă la 3 ani au televizor în propria camera, iar 70% din copiii între 8 și 18 ani au televizor personal.

În fața acestor realități, cercetătorii au început să facă studii diferențiate.

Foarte bine, și-au spus ei, copiii se uită la televizor câteva ore pe zi. Dar există oare vreo diferență între cei care se uită împreună cu familia, în sufragerie și cei care se retrag în camera lor pentru această activitate „recreativă”?

Ei bine, da, diferențele se văd inclusiv în termeni de masă corporală, risc cardio-metabolic, nivel crescut de colesterol și trigliceride. Practic, copiii care au televizor în cameră au avut rezultate mai proaste la o bună parte din analizele medicale efectuate pe ambele grupe de copii.

Una din probleme este că cei care au televizor în cameră ajung să privească mult mai mult la televizor și să urmărească mereu aceleași programe.

Îmi imaginez că mulți dintre cei care citesc aceste rânduri vor avea mari rezistențe în a accepta că televizorul poate fi într-adevăr o problemă care să ne afecteze sănătatea.

Noi, părinții și bunicii de azi, facem parte dintr-o generație pentru care accesul la televizor a fost o cucerire revoluționară în sensul cel mai propriu al cuvântului. După ani de zile de program televizat scurt, de două-trei ore, revoluția română cu tot sângele și victimele ei a însemnat, pentru mulți români, program non-stop la televizor. Este timpul însă, dragii mei, să ne trezim din mirajul televizorului. Să îl folosim cu ceea ce are el bun (informație, documentare, uneori divertisment), dar să fim alerți și conștienți în a contracara efectele sale negative, deloc puține.

Îmblânzirea scorpiei: reguli de conviețuire cu televizorul

Celor care nu găsesc motive suficiente pentru a îndepărta televizorul din viața de familie le propun să încercăm împreună o metodă de îmblânzire. Haideți să transformăm televizorul într-un adevărat membru al familiei, un membru cu drepturi, dar și cu obligații. Ca orice membru al familie, și televizorul trebuie să se supună regulilor vieții în comun. Iată căteva reguli pe care eu le-aș impune televizorului din viața noastră:

1. Televizorul nu poate avea dublă sau triplă personalitate. Așa cum nu avem trei mame, nu putem avea trei televizoare în casă. Unul este suficient!

2. Televizorul are dreptul să funcționeze atâta vreme cât programele lui sunt interesante pentru cel puțin un menbru al familiei. Televizorul nu este bunicul dement care vorbește singur, în continuu, pe fundalul altor discuții. Oprește televizorul atunci când nimeni nu se uită, de fapt, la el!

3. Televizorul nu mânâncă, așa că nu are de ce participa la mesele în familie. Mai simplu spus: televizor stă închis măcar în timpul cinei sau prânzului!

4. Așa cum nimeni nu poate urla în casă, nici televizorul nu are de ce să urle. Sonorul trebuie menținut la limita la care niciun alt membru al familiei nu este deranjat!

5. Așa cum nu avem voie să fim agresivi, să vorbim urât unii cu ceilalți în familie, nici televizorul nu are de ce să ne vorbească urât și să ne agreseze. Opriți acele programe cu conținut agresiv și exprimare explicită!

Voi ce reguli de conviețuire cu televizorul aveți?

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație