Copilul de 3 ani realizează că minte? Cum îi răspunzi când minte?

copilul minte

Copiii, indiferent de vârstă, mai spun și minciuni. Însă, la o vârstă fragedă, nu planifică minciuna, ci mint pentru că nu vor să te supere.

Cel de-al doilea băiețel al meu a făcut de curând trei ani. În comunicarea cu el am deja un deja vu. Am mai trăit o dată episodul acesta, parcă în același tablou. Și fratele lui mai mare, jumătate din timp fabula, altă jumătate mințea. Acum și el minte.

Lumea copiilor este extrem de frumoasă și, până ajung să o descopere cu adevărat pe cea în care trăim cu toții, mai durează și, astfel, și-o colorează singuri cu tot felul de personaje, chipuri și întâmplări fantastice. Lumea lor este o poveste și a fabula nu este deloc un lucru rău.

A minți este cu totul altceva, dar, înainte de a te panica, încearcă să înțelegi de ce o fac. Este greu, evident să ne abținem atunci când îi întrebăm dacă și-a lovit frățiorul, iar el, cu jucăria în mână spune senin că „nu”. Este la fel de greu când spune că nu a mâncat ciocolată, deși este murdar la gură, sau când spune că tati i-a dat voie să mănânce bomboane, iar tati nici măcar nu este acasă. În astfel de situații poți să zâmbești și să încerci să realizezi de ce o face, nu să te înfurii și să te gândești că ai un copil mincinos. Ai un copil mic care vrea ca tu să fii mereu mulțumită de el.

De ce copilul minte?

Meghan Leahy, psiholog pediatru, susține că cei mici nu planifică minciuna. La trei ani, ei nu se gândesc la consecințe, pentru ei sunt importante momentele prezente și emoțiile pe care le trăiesc. Înainte de a-și lovi frățiorul, copilul nu stă să se gândească că acesta va plânge, apoi vei interveni tu și vei întreba dacă a făcut-o, iar el îți va răspunde „nu”.

Când era mic, atunci când el zâmbea, tu îi zâmbeai înapoi, când el aplauda, o făceai și tu, când el plângea, și tu îți împreunai sprâncenele și făceai o față tristă. El a înregistrat toate expresiile tale și, pentru că cei mici sunt destul de egocentriști, a crezut că totul este despre el. Pe de altă parte, dacă tu îi zâmbești, fața lui se luminează. Dacă primești o veste proastă și te întristezi, se întristează și el pentru că presupune că este despre el. Sau plânge, sau se panichează.

La 2-3 ani, copilul nu este suficient de matur pentru a înțelege toate sentimentele tale. Ce legătura are asta cu minciuna? Ei bine, atunci când face ceva „rău”, vede că îți împreunezi sprâncenele sau că te întristezi, se panichează și cum crede că totul este despre el, preferă să mintă. Creierul său îi transmite următorul mesaj „O, nu, principala mea conexiune nu este fericită”. El vrea doar să scape de disconfortul de a te fi dezamăgit.

Ce poți face când minte?

Meghan Leahy mai spune că o mare greșeală este aceea de a-l chestiona ca la poliție. În momentul în care tu știi răspunsul, este inutil să mai pui întrebări și să-l pui pe el la colț. Dacă frățiorul lui a fost lovit, nu mai întreba dacă el a făcut-o, ci spune-i calm: ”Ok, hai să-i aducem niște gheață ca să nu i se facă un cucui” sau dacă a spart ceva, „Hai să vedem cum putem repara asta împreună”.

E puțin frustrant pentru că, în lumea adulților, suntem obișnuiți ca atunci când cineva greșește, să își asume responsabilitatea și să repare lucrurile. Măcar cu niște scuze. La 2-3 ani este aproape imposibil. Un copil care greșește adesea și minte, nu are nevoie de disciplină prin pedepse, ci, mai degrabă, de susținere emoțională. După ce va mai crește, este important să vorbești cu el și să-i explici consecințele faptelor sale, precum și ce înseamnă să minți. Până atunci, este important să fii alături de el și să-i oferi cel mai bun exemplu de urmat.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

Intră în conversație