Încă de la primii paşi pe care îi face, copilul tânjeşte după independenţă. Explorează tot spaţiul accesibil de la mica sa înălţime. Imită toate gesturile pe care le vede la părinţii săi. Iar asta ne sperie deseori pe noi, mamele, având tendinţa de a deveni supraprotectoare. Ne place să îi vedem descurcându-se singuri în tot ceea ce fac, dar am vrea, în acelaşi timp, să îi ţinem mereu “aproape de cuib”. Ne dorim copii independenţi, dar ne temem ca nu cumva independent să devină sinonim cu rebel sau neascultător.
Cum este, de fapt, un copil independent?
În realitate, contrar opiniei generale, un copil independent urmează regulile şi normele, pentru că le-a înţeles în prealabil! Este un copil cu rezervorul emoţional plin, este o fiinţă care se simte iubită şi acceptată, după cum spune medicul şi consilierul Ross Campbell, autorul volumului Educația prin iubire (Editura Trei, 2007). Atunci când vedem un copil care se poate îmbrăca fără ajutor, care îşi poate face ghiozdanul şi temele singur, care iniţiază singur contacte cu alţi copii sau adulţi, vorbim de fapt despre un copil conştient de propria valoare, de competenţele sale, sigur în acelaşi timp de sprijinul necondiţionat şi permanent disponibil din partea părinţilor.
Mai ales pentru noi, ca mame, este tare greu să ne lăsăm copiii să acţioneze singuri în diferite contexte. Nu de puţine ori apar conflicte între soţi pe tema “copilului cocoloşit”, nu-i aşa? Am observat adesea mame care, chiar şi la locul de joacă, îşi urmăresc copiii pas cu pas, fac castele de nisip în locul lor sau se împrietenesc cu puştii cu care fiul sau fiica lor ar trebui să o facă. Ocrotindu-l în permanenţă, nu îl ajutăm însă pe cel mic, ci îi putem dărâma în timp încrederea în propria capacitate de a se descurca. Iar peste ani, când copilul va creşte, tot mama va fi cea care va trage ponoasele.
Ce rezultate pe termen lung poate avea lipsa de independenţă?
De multe ori, în cazul copiilor care nu au fost învăţaţi să se descurce fără ajutorul părinţilor sau bunicilor, primele probleme serioase apar odată cu începerea şcolii. Se vor adapta mai greu regulilor interne şi adesea nu vor şti ce au de făcut în situaţii obişnuite, cum ar fi să se îmbrace sau să îşi scoată caietele potrivite din ghiozdan. Neîncrederea în forţele proprii îi va face să aibă rezultate şcolare slabe, chiar dacă sunt copii inteligenţi.
Cum îl poţi ajuta pe copilul tău să devină independent?
- Stabileşte “nivelul de independenţă” al copilului tău raportat la vârsta sa şi având grijă să fie întotdeauna în deplină siguranţă!
- Fă paşi mici, pe măsura lui: nu îl învaţa totul deodată! Săptămâna asta poate învăţa să se spele singur pe dinţi şi abia peste o săptămână îi poţi arăta cum să îşi facă funda la pantofi.
- Acordă-i timp. Nu îl grăbi atunci când încearcă să facă ceva ce tocmai a învăţat. Chiar dacă nu îi iese bine din prima sau din a zecea încercare, arată-i că îi remarci efortul de fiecare dată!
- Stabileşte rutine pentru principalele situaţii şi momente ale zilei: dimineaţa, seara, la masă, în parc.
- Stabileşte reguli clare şi simple care să îi ghideze comportamentul.
- Nu uita că, până la a fi internalizată, o regulă trebuie şi testată, aşa că aşteaptă-te ca aceasta să fie încălcată de câteva ori.
- Nu folosi pedepse fizice sau verbale, ci consecinţele naturale (Dacă nu te speli pe mânuţe, nu te poţi aşeza la masă pentru că la noi în familie nimeni nu se mănâncă cu mâinile murdare.)
- Încearcă să nu îi reaminteşti la tot pasul ce are de făcut; în schimb, încurajează-l ori de câte ori dovedeşte că ştie ce trebuie să facă. Copiii repetă comportamentele aprobate şi încurajate.
- Cultivă-i încrederea în sine chiar şi atunci când greşeşte, criticându-i doar comportamentul, nu şi pe el ca persoană. De exemplu: Nu mi se pare în regulă să arunci lucruri pe jos. Şi nu: Eşti un copil rău şi neascultător! Nu mai face asta!
- Învaţă-l să îşi stabilească liste cu ceea ce are de facut, cu desene sau cuvinte, în funcţie de vârsta sa. Astfel el va şti singur ce sarcini are, fără ca tu să îi fii alături permanent.
- Priveşte mereu în viitor. Întreabă-te: ce îl pot învăţa această întâmplare? Scopul este ca el să ştie ce este bine să facă într-o situaţie similară viitoare şi nu să tremure de frica pedepsei sau să facă ceva numai ca să fie lăudat.
Independenţa nu este o calitate rezervată anumitor copii, ci este starea naturală spre care tind toţi copiii. Singura condiţie este să avem încredere în ei şi să îi lăsăm să descopere lumea cu ochii, cu mintea şi cu mâinile lor!
Ţie şi se întâmplă să fie prea grijulie cu copilul tău?
