De unde vin bebeluşii?

TOTUL DESPRE MAME
Bebe

„Mami, cine a pus bebelușul acesta în burta doamnei? „De unde vin bebelușii?”

Cu siguranţă şi copilul tău ţi-a pus Întrebarea. Dacă nu s-a întâmplat încă, se va întâmpla curând, nu te teme. Iar dacă eşti o mămică norocoasă, probabil că astfel de dileme vor începe să îl macine în timp ce aşteptaţi la coadă, în supermarket, sau în autobuzul hiper-plin. La noi aşa s-a întâmplat. A fost o perioadă în viaţa băieţelului nostru când orice femeie însărcinată îl nedumerea. Cum dădea cu ochii de o burtică, hop și întrebarea: „De unde vin bebelușii?”

Ora de anatomie

Vă vine a crede sau nu, dar pe la trei ani şi un pic Petru al nostru era preocupat de anatomie. Apăruseră la chioşcurile de ziare celebrele reviste despre corpul uman care aveau ataşate diverse organe, numai bune de asezat într-un corp de plastic aferent. Perfect! M-am folosit foarte mult de manechinul feminin (care venea în varianta însărcinată şi neînsărcinată) pentru a-i explica lui Petru de unde vin bebeluşii. I-am arătat cum stă bebe în burtică, ne-am uitat pe fotografii cu mine gravidă, am analizat tot pe poze cum creşte burtica încet, încet. „Şi cum iese de acolo?” părea a fi întrebarea cheie, căreia i-am răspuns cu sinceritate: „Când bebe este destul de mare şi are mânuţele, picioruşele, guriţa gata, aşa ca ale tale, mami merge la un doctor special de mămici și acolo bebelușul iese din burtică. Apoi îl aduce acasă şi e foarte fericită.” Fără barză, fără albinuţe şi floricele. Răspunsul acesta se pare că l-a mulţumit foarte. Însă doar pentru moment.

Despre seminţe şi plante

Dacă la trei ani şi jumătate Petru se declara mulţumit de răspunsul „din burtica mamei” pentru întrebarea „de unde vin copiii?”, la patru ani şi jumătate lucrurile au început iar să se complice. Am fost prima din gaşca mea de fete care a rămas însărcinată. Prietenele mele m-au urmat, asigurându-ne atât material didactic, cât şi o listă nouă de întrebări pe teme sexuale, de data aceasta mai complexe. Faptul ca bebeluşii vin din burtica mamei era de la sine înţeles pentru Petru. Însă, cine îi pune acolo? Asta da dilemă!

Am hotărât împreună cu tati să păstrăm în continuare în afara discuţiei orice referire la personaje fantastice, precum Zâna bebeluşilor sau Albinuța atotfecundătoare. Povestea noastră a sunat cam aşa: „Dumnezeu a văzut că mami şi tati se iubeau foarte mult şi i-a auzit când se rugau să aibă şi ei un copil cu care să râdă şi se joace toată ziua. Aşa încât, într-o noapte, a luat o sămânţă de la tati şi una de la mami şi, aşa cum am plantat noi sămânţa de mandarină şi din ea a crescut un copăcel, seminţele astea unite le-a pus la mami în burtică. Şi din ele au început să crească încetişor ochi, mânuţe, picioruşe, până când te-ai făcut tu, cu mutriţa ta de acum.” „Şi nu te-a durut când a pus sămânţa acolo?”, întrebă el. „Nu, pentru că ceea ce se întâmplă e special şi, ca într-o magie din poveste, e și frumos.” Sfârşit.

Înapoi la anatomia lui… Petru

Cumva, am încercat să ne folosim de fiecare dată de situaţii cât se poate de reale şi cotidiene pentru a-i face educaţie sexuală fiului nostru. Dacă ieşeam în parc în plin sezon de împerecheri canine, încercam să îi explicăm că aşa se iubesc animăluţele, că este un fel de a se lua în braţe, aşa cum facem şi noi oamenii când iubim pe cineva. Apoi s-a născut şi surioara lui, prilej nou de a clarifica o dată pentru totdeauna diferenţa dintre părţile anatomice. Băieţeii au puţă, fetiţele nu. La ele se numește vagin. Şi nu, nu le va creşte puță când vor fi mai mari.

Pe la 7 ani i-am explicat că „uter” este denumirea căsuței lui bebe și cum se nasc copiii – pe unii îi scoate doctorul direct din burtică, printr-o operaţie, dar majoritatea se nasc prin vagin, pentru că aşa este creat corpul femeilor. Aşa cum facem pipi şi caca, corpul nostru are şi funcţia „de făcut copii”. Fără scenarii sângeroase şi oripilante, fără povești despre travalii interminabile. „Şi te-a durut, mami?”, a întrebat el. „Da, m-a durut, dar mi-a trecut repede.”

O cărticică de folos

La un moment dat, am găsit într-o librărie o minunată cărticică albastră pe care am pus-o bine pentru când credeam eu că îi vine vremea. Într-o zi ploioasă şi plictisitoare, Petru a găsit-o, iar de atunci întrebările sale sunt mai rare. Dacă le pune totuşi, în nici un caz nu mai sunt publice. Parcă ne respectă şi intimitatea mai mult de când o citeşte. În plus, acum discutăm uneori de la egal la egal despre cum va avea o familie cu mulţi copii, despre cum se simte când trebuie să se schimbe pentru ora de sport de faţă cu alţii copii, mai ales fete şi câte şi mai câte.

Mi-am dat seama că băiatul meu creşte repede. Că dacă mai ieri ne jucam cu manechinul de plastic însărcinat, râzând despre cât de caraghios arăta, astăzi îmi bate obrazul când mă vede cu o bluză mai decoltată, pe motiv că sunt prea sexy.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa