Rușinea toxică. Ce este și cum se dezvoltă la copii

copil pedepsit trist

Rușinea toxică te face să te simți inutil, lipsit de valoare. Prin comparație, rușinea moderată este de folos, ajutându-ne să învățăm să ne purtăm în comunitate. Conform medicilor Dan Siegel și Mary Hartzell, citați de ahaparenting.com, blogul Laurei Markham, rușinea este „un răspuns al sistemului nervos și apariția unor reacții ca ferirea privirii, senzație de greutate în capul pieptului și anxietate”.

Gândiți-vă la triburile în care regulile sunt respectate cu strictețe. Un țânc de trei ani dă buzna fericit în mijlocul adunării bătrânilor, strigând în gura mare că a găsit un gândăcel. Șeful tribului îl privește cu asprime și copilul încremenește. Excitarea lui se transformă în rușine, devine anxios, începe să respire sacadat din cauza greutății din piept și-și ferește privirea.

Aceasta este rușinea, iar declanșatorul poate diferi în funcție de culturi, așa că e evident că se învață nu este înnăscută. Acest mecanism de învățare a comportamentului uman în societate este universal și, în formă moderată, ajută oamenii să învețe să trăiască în comunitate și să urmeze regulile tribului. Ar putea fi chiar începutul vocii conștiinței.

Așadar, nu este nimic rău în această reacție instinctivă, dacă – și e vorba de un mare DACĂ – micuțul este mai degrabă îmbărbătat decât pedepsit, astfel încât să învețe din această experiență și să se simtă în continuare un om bun.

Iată ce se întâmplă în continuare cu țâncul de trei atunci când intervin părinții lui. Aceștia îl iau cu blândețe în brațe, îl scot din cort și admiră gândăcelul. Ei îi explică că adulții sunt foarte ocupați în acest moment și nu trebuie deranjați și că le poate arăta gândăcelul mai târziu. Dacă sunt de părere că micuțul poate face situației, îi sugerează să se întoarcă împreună în cort și să asculte respectuos pentru un timp limitat discuțiile, copilul înțelegând astfel cum trebuie să se poarte.

Așadar, țâncul învață cu ajutorul unei reacții instinctive cum trebuie să se poarte în comunitatea în care trăiește. Mai mult, pentru că părinții îl înțeleg, el nu se simte un om rău. E conectat în continuare cu ei și înțelege că-și poate repara greșeala.

Rușinea toxică. Situații și soluții

Dar dacă părinții îl ceartă sau chiar îl pedepsesc? Atunci rușinea se va combina cu toate sentimentele pe care le trăim atunci când suntem certați – furie, frustrare, scăderea încrederii în sine. Cu alte cuvinte, copilul este lăsat singur și se simte incomplet. Aceasta e rușine!

Ca și concluzie, în situația în care „contravenția” este pedepsită – si dacă i se mai și face morală, făcându-l să se simtă un om rău, mai ales dacă nu e la prima abatere – copilul va crește cu ceea ce psihologul Brene Brown numește „rușinea toxică”. Aceasta îl va însoți pe copil toată viața, subminându-i încrederea în sine ori de câte ori se va lovi de un obstacol.

Tuturor ne-a fost la un moment dat rușine. Sunt însă situații când aceasta este insuportabilă, obligându-ne să găsim o cale de a-i face față. Orice: de la evitarea riscului la abuzul de substanțe interzise sau la aruncarea vinii pe umerii propriilor copii.

Cum trecem de rușine

Cum trecem peste rușine? Sunt mai multe căi. Imaginează-ți pentru un moment că micuțul tău are un tantrum în magazin. Simți cum se uită toată lumea la tine. Dacă ești precum cei mai mulți părinți, te vei simți criticată, neajutorată și complet singură. Nu ești bună de nimic și acum o știe toată lumea. Asta e rușine!

La fel ca majoritatea oamenilor, în acest moment încerci să scapi prin orice metodă de acest sentiment copleșitor și una dintre variante e să dai vina pe copil pentru această situație. Îl ameninți sau chiar îl zgâlțâi și copilului îi este distrasă atenția de adevărata lui problemă (îi e foame, e obosit sau vrea pur și simplu să alerge prin magazine). În acest moment el simte că a pierdut legătura cu tine, se simte singur și criticat de cei din jur. Îi e rușine!

Cam așa pasezi vina pe umerii copilului. E sfârșitul lumii? Nu dacă e un incident izolat și-i explici situația când vă calmați. Niciun părinte nu e perfect. Toți avem momente în care ne vărsăm nervii pe copii. Trebuie să știi însă că ei sunt rezistenți și pot face față incidentelor – dacă sunt izolate! – și pot învăța că își pot cere scuze atunci când greșesc.

Probleme apar atunci când nu realizăm că aruncăm vina pe umerii copiilor, iar ei ne vor copia exemplul și vor face același lucru cu micuții lor. Este însă posibil să oprim acest ciclu. Orice părinte o poate face.

Citește și cărțile Laurei Markham și află cum să fii un părinte bun pentru copilul tău. Detalii AICI.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație