Alege să ai grjă de sănătatea dentară a copilului tău!

Raluca Dumitrică
Dent Estet 4 Kids | Totul despre mame
Profită şi tu de oferta Dent Estet 4 Kids!

DENT ESTET 4 KIDS ne ajută să avem grijă de dinţii copiilor noştri!

Dent Estet 4 Kids | Totul despre mame
Profită şi tu de oferta Dent Estet 4 Kids!

Ani buni la rând, am fost extrem de încântaţi de cât de bine stăteau cele două fete mai mari ale noastre la capitolul dantură. Dinţii lor erau albi ca zăpadă, n-aveau nicio carie şi păreau a se potrivi perfect cu titlul poveştii „Înşiră-te, mărgărite”. Probabil că ne-am împăunat în sinea noastră cam mult cu asta, pentru că, de îndată ce au apărut dinţii definitivi, lucrurile s-au schimbat puţin. Albul acestora n-a mai fost la fel de strălucitor, a mai apărut câte o micuţă carie pe ici, pe colo, iar dinţii nou sosiţi în gură au făcut eforturi considerabile ca să-şi găsească locul printre cei temporari. Drept urmare, atât dantura fetiţei celei mari, cât şi a surorii ei mai mici au ajuns să se potrivească mai bine cu „Aventurile lui Habarnam”, pentru că n-a ştiut nimeni din familie să spună de ce dinţii lor sunt la stadiul de harababură.

Din fericire, există şansa că situaţia, dar mai ales ca dinţii să se îndrepte, aşa că pe lista noastră de lucruri de făcut neapărat se numără vizitele la cabinetul stomatologic. Unde vom merge? La DENT ESTET 4 KIDS!

Achiziționează aici pachetul stomatologic DENT ESTET 4 KIDS special conceput pentru copii, la prețul exclusiv de 269 RON în loc de 570 RON!

Prevenţia dentară este extrem de importantă pentru copii

Pentru o parte a acestor probleme dentare este foarte posibil ca noi, părinţii, să fim vinovaţi. Daca aţi trecut şi voi de multe ori cu vederea faptul că cei mici nu se spală pe dinţi dimineaţa şi seara, din cine ştie ce motive, vă sfătuim cu maximă seriozitate să renunţaţi pe viitor la momentele de indulgenţă, pentru ca dinţii copiilor să fie sănătoşi. Nu-i lăsaţi să se aşeze la micul dejun fără să fi trecut pe la chiuveta din baie înainte şi fără să se fi spălat temeinic pe dinţi, şi nu-i lăsaţi nici seara, înainte de culcare, să adoarmă fără ca resturile alimentare de pe parcursul zilei să fie eliminate complet din gură. Nu este o idee rea nici să le daţi celor mici o periuţă şi o pastă de dinţi în ghiozdănel, pentru a se putea spăla de dinţişori chiar la grădiniţă sau la şcoală, dacă iau acolo masa de prânz.

Totodată, pe lângă periajul frecvent al dinţilor, care trebuie să devină o rutină la cei mici, nu trebuie să uitaţi să mergeţi cu ei periodic la medicul stomatolog. Prevenţia stomatologică este extrem de importantă în mod special pentru copii, ai căror dinţi şi gingii se află încă în dezvoltare. Metodele de prevenire a apariţiei cariilor şi a creşterii anormale a maxilarelor sunt mult mai simple, mai puţin dureroase şi presupun costuri mult mai mici decât tratarea propriu-zisă a acestor probleme. Mai mult, o dentiţie sănătoasă le asigură copiilor atât o nutriţie mai bună, permiţându-le să mănânce cu uşurinţă alimentele preferate, cât şi un zâmbet fără cusur, ambele aspecte ajutând nu numai la sănătatea generală, dar şi la încrederea în sine.

Medicul ortodont, un ajutor inestimabil

În momentul în care aveţi o bănuială cât de măruntă că nu este chiar totul în regulă cu dentiţia copilului vostru sau chiar dacă dinţii acestuia par fără cusur, faceţi cât de curând o programare la medicul ortodont. Acesta vă va confirma sau infirma îndoielile şi vă va ajuta să luaţi cele mai bune decizii în ceea ce priveşte sănătatea dentară a celui mic. Nu trebuie ignorat deloc faptul că cele mai recente studii indică faptul că mai mult de 50% dintre copii au nevoie de tratament ortodontic. Dinţii strâmbi, distanţaţi sau înghesuiţi reprezintă una dintre principalele probleme de sănătate şi de estetică dentară în rândul copiilor.

Specialiştii atrag atenţia asupra faptului că aceste probleme dentare duc, cel mai adesea, la afecţiuni gastrice cauzate de o masticaţie defectuoasă, la apariţia cariilor şi la imperfecţiuni ale pronunţiei. De aceea, realizarea unui consult ortodontic este esenţială pentru a vă asigura că cel mic va avea o dezvoltare armonioasă a maxilarelor.

Scopul examinării inţiale este acela de a identifica dacă există probleme ortodontice şi care sunt acestea, care este momentul cel mai potrivit pentru a începe tratamentul ortodontic, ce tip de aparat este indicat, cum se va desfăşura şi cât va dura tratamentul.

Sigilarea dentară este cea mai bună metodă de prevenţie a cariilor

Pe de altă parte, dinţiii trebuie să fie nu doar frumos aranjaţi în locşorul lor, ci şi extrem de sănătoşi. Un ajutor extrem de valoros în această privinţă este sigilarea dentară, care se poate face la copii. Studiile realizate de APDA (Asociaţia Americană a Medicilor Dentişti Pediatri) arată faptul că progresia cariilor la dinţii sigilaţi este de 2,6%, spre deosebire de 12,6% în cazul dinţilor care nu au fost sigilaţi.

Procedura de sigilare este realizează în cabinet de către medicul dentist şi constă în aplicarea pe partea masticatorie a dinţilor a unei pelicule sigilante protectoare şi extrem de aderente. Avantajele şi modul de aplicare ale acestei sigilări sunt următoarele:

•    Reduce riscul apariţiei cariei cu până la 90%;

•    Este indicată atât pentru dinţii de lapte, cât şi pentru cei definitivi;

•    Este recomandată în mod special în intervalul de vârstă 3-14 ani;

•    Sigilarea dentară rezistă până la 4-5 ani dacă sunt respectate regulile de igienă orală;

•    Sigilările se refac gratuit în perioada de garanţie de doi ani, dacă pacientul se prezintă la fiecare 6 luni la şedinţa de profilaxie;

•    Zonele de elecţie pentru sigilare sunt dinţii laterali, suprafaţa ocluzală (de masticaţie) – peste 44% din cariile dentare sunt prezente în aceste zone.

DENT ESTET 4 KIDS, o alegere naturală

Deoarece ne-am dorit ca fetele noastre să beneficieze de un tratament adecvat, am ales să mergem cu ele la DENT ESTET 4 KIDS. Înfiinţată în anul 2008, aceasta este prima clinică de medicină dentară din România şi Europa de Est dedicată exclusiv copiilor. Echipa de medici reuneşte cei mai buni specialişti în stomatologie pediatrică, alături de anestezişti specializaţi în tehnici de relaxare medie şi profundă, psihologi şi specialişti în psihiatrie infantilă, precum şi personal specializat în comunicarea cu copiii.

Amenajarea clinicilor este inspirată din universul copilăriei, iar micuţii beneficiază de cabinete personalizate cu scene din poveştile preferate şi de spaţii de joacă, încărcate cu jocuri, cărţi şi jucării.
În plus, DENT ESTET 4 KIDS este singură clinică de medicină dentară din ţară care are un departament ATI complet echipat şi o echipa de medici specialişti ATI.

Profită şi tu de oferta DENT ESTET 4 KIDS!

Pentru că sănătatea dentară este extrem de importantă în dezvoltarea armonioasă a copiilor, este esenţial că părintele să creeze un program de igienă şi profilaxie pentru cel mic, astfel încât afecţiunile să fie evitate şi să i se asigure copilului o creştere fără probleme a dinţilor. În sprijinul tuturor părinţilor preocupaţi de sănătatea dentară a copiilor lor vine DENT ESTET 4 KIDS, care le propune acestora o ofertă de neratat: cu numai 269 RON, în loc de 570 RON, cel mic beneficiază de o consultaţie ortodontică efectuată de un medic specializat în ortodonţie în SUA şi patru sigilări dentare.

Tot ce trebuie să facă părintele pentru a intra în posesia ofertei este să descarce cuponul cadou disponibil în shop-ul TOTUL DESPRE MAME şi să realizeze o programare la una din clinicile DENT ESTET 4 KIDS din Bucureşti sau Timişoara.

Achiziţionează şi tu oferta aici!

Termenii ofertei

Oferta cuprinde o consultaţie ortodontică efectuată de un medic specializat în ortodonţie în SUA şi patru sigilări dentare, totul la preţul promoţional de 269 RON, reducere de la 570 RON. Se poate folosi un singur voucher în nume propriu, dar se pot achiziţiona mai multe pentru a le oferi cadou.

Pentru a beneficia de ofertă, voucherul trebuie prezentat la una dintre clinicile DENT ESTET 4 KIDS din Bucureşti sau Timişoara.

Promoţia este activă până la data de 30 octombrie 2014, iar voucherul poate fi folosit până pe 30 noiembrie 2014. Pentru folosirea voucherului este necesară efectuarea unei programări la una dintre clinicile DENT ESTET 4 KIDS din Bucureşti, Str. Petre Crețu, nr. 21, Sector 1, telefon 0743 11 33 33, adresa de e-mail [email protected], sau Timișoara, Str. Independenţei, nr. 15, telefon 0742 10 77 77, adresa de e-mail [email protected].

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa