Aparatul dentar și sigilările dentare. Cum să ai dinți sănătoși

Raluca Dumitrică
Aparatul dentar copii
Aparatul dentar are posibilitatea de a rezolva multe probleme | Totul despre mame

O vizită la DENT ESTET 4 KIDS poate fi cea mai bună soluție pentru sănătatea dentară. Cum îi ajută aparatul dentar pe copii

Aparatul dentar copii
Aparatul dentar are posibilitatea de a rezolva multe probleme

Nu o dată am auzit „copii mici, probleme mici, copii mari, probleme mari”. Extrapolând, putem spune „dinţi de lapte, probleme mici, dinţi definitivi, probleme mari”. Aceste problemele nu ţin doar de păstrarea integrităţii dinţilor permanenţi, care ar trebui să fie în totalitate sănătoşi, ci şi de aspectul lor, estetica dentară fiind la rândul său foarte importantă pentru copil şi viitorul adult. În acest articol, îți explicăm tot ce trebuie să știi despre aparatul dentar și despre importanța vizitelor la medic.

Pentru ca cei mici să nu se afle în situaţia de a avea dinţi cu probleme din ambele puncte de vedere, şi fizic, şi estetic, părinţii pot apela la serviciile unei clinici medicale dentare dedicată exclusiv copiilor. Prin intermediul acesteia, dinţii copiilor vor avea şansa de a nu ajunge prea curând în categoria „problemelor mari”, iar noi ne-am convins în totalitate de acest lucru mergând la DENT ESTET 4 KIDS.
Achiziționează aici pachetul stomatologic DENT ESTET 4 KIDS special conceput pentru copii, la prețul exclusiv de 269 RON în loc de 570 RON!

Cea mai mică îndoială a părintelui necesită o vizită la medicul ortodont

Decizia de a merge la un control stomatologic complex la DENT ESTET 4 KIDS cu fetiţa cea mare şi cu cea miljocie a fost determinată de aspectul dinţilor lor, care mi s-a părut puţin neobişnuit atât mie, cât şi soţului meu. Dinţii de lapte care ar fi trebuit să cadă până la vârsta primilor ani de şcoală au căzut, cei definitivi au crescut, dar părţile bune se cam opresc aici. Pe lângă faptul că dinţii nici uneia nu sunt deloc mici, ei nu sunt nici frumos armonizaţi pe cele două arcade. Altfel spus, sunt alandala dispuşi, dimensiunea lor îi împiedică pe alţi dinţi definitivi să erupă, iar singura şansă de remediere a problemelor este purtarea unui aparat dentar.
Nu trebuie neglijat nici faptul că aceste probleme dentare pot duce, cel mai adesea, la afecţiuni gastrice cauzate de o masticaţie defectuoasă, la apariţia cariilor şi la imperfecţiuni ale pronunţiei. Astfel, purtarea unui aparat dentar este mai mult decât o necesitate estetică, este o necesitate medicală, iar luarea deciziei de achiziţionare a unui astfel de aparat contribuie la starea generală de sănătate.

7 ani este vârsta optimă pentru primul control ortodontic

Am aflat toate aceste lucruri în urma unui control ortodontic efectuat la DENT ESTET 4 KIDS de Dr. Simona Caster, medic specialist în ortodonţie şi ortopedie dento-facială şi în stomatologie pediatrică, care ne-a explicat pe larg ce înseamnă purtarea unui aparat, care sunt avantajele acestuia şi care sunt paşii ce trebuie făcuţi pentru definitivarea acestui demers. Astfel, am aflat că vârsta optimă pentru un prim control ortodontic este 7 ani, iar tratamentul ortodontic începe cu o consultaţie primară, după care urmează o altă întâlnire pentru luarea amprentei dentare şi a ţesuturilor din jurul acestora. Urmează dosarul cu radiografii şi poze, măsurători specifice şi planul de tratament, iar în cazul în care sunt indicate, au loc extracţii dentare sau alte tratamente necesare. Ultimul pas este aplicarea aparatului ortodontic şi controalele şi activările lunare. Pentru pacienţii purtători de aparat dentar, şedinţa de profilaxie se recomandă a fi efectuată la maxim 3 luni.
După perioada propriu-zisă de tratament, urmează etapa de contenţie, în care se aplică aparatele ortodontice speciale, care au ca scop menţinerea rezutatului obţinut.
Am mai aflat că în anumite cazuri se începe prin purtarea unui aparat mobil, care trebuie menţinut pe o arcadă sau pe amândouă, în funcţie de situaţie, un anumit număr de ore pe zi. Totodată, purtătorul lui trebuie să aibă mare grijă de el din punct de vedere al igienei, dar să fie şi suficient de atent să nu-l piardă, atunci când este scos şi pus în cutiuţa lui.

De la aparatul dentar, la sigilări dentare

Dacă aparatul dentar pe care ni-l recomadă mediul ortodont ne va permite să avem nişte dinţi frumos aliniaţi şi a căror amplasare corectă va preveni apariţia altor probleme de sănătate, de un real ajutor pentru sănătatea dinţilor şi a organismului sunt şi sigilările dentare. Acestea sunt o metodă de prevenire a cariilor, simplă, nedureroasă şi extrem de eficientă, care se poate realiza numai pe dinţi sănătoşi, care n-au suferit niciun tratament. Procedura de sigilare se face în cabinet de către medicul dentist şi constă în aplicarea pe partea masticatorie a dinţilor a unei pelicule sigilante protectoare şi extrem de aderente. Pe lista avantajelor sigilării se numără reducerea riscului apariţiei cariei cu până la 90%, posibilitatea de a fi folosită atât pentru dinţii de lapte, cât şi pentru cei definitivi, este recomandată în mod special în intervalul de vârstă 3-14 ani şi rezistă până la 4-5 ani dacă sunt respectate regulile de igienă orală.
Menţionăm şi că sigilările se refac gratuit în perioada de garanţie de doi ani, dacă pacientul se prezintă la fiecare 6 luni la şedinţa de profilaxie, iar zonele de elecţie pentru sigilare sunt dinţii laterali şi suprafaţa ocluzală (de masticaţie), mai ales că peste 44% din cariile dentare sunt prezente în aceste zone.

Aşadar, pasul următor pe care am hotărât să-l facem vor fi sigilările dentare. Este o opţiune firească pentru părinţii preocupaţi de sănătatea dentară a copiilor lor şi, pe lângă aparatul dentar, o măsură în plus de a ne asigura că dinţii fetelor noastre îşi vor păstra sănătatea cât mai mult timp. Şi, dacă vreţi şi voi să parcurgeţi aceiaşi paşi, achiziţionaţi oferta DENT ESTET 4 KIDS cu numai 269 RON, în loc de 570 RON. În acest pachet, cel mic beneficiază de o consultaţie ortodontică efectuată de un medic specializat în ortodonţie în SUA şi patru sigilări dentare.
Tot ce trebuie să facă părintele pentru a intra în posesia ofertei este să descarce cuponul cadou disponibil în shop-ul TOTUL DESPRE MAME şi să realizeze o programare la una din clinicile DENT ESTET 4 KIDS din Bucureşti sau Timişoara.

Achiziţionează şi tu oferta aici!

Termenii ofertei

Oferta cuprinde o consultaţie ortodontică efectuată de un medic specializat în ortodonţie în SUA şi patru sigilări dentare, totul la preţul promoţional de 269 RON, reducere de la 570 RON. Se poate folosi un singur voucher în nume propriu, dar se pot achiziţiona mai multe pentru a le oferi cadou.
Pentru a beneficia de ofertă, voucherul trebuie prezentat la una dintre clinicile DENT ESTET 4 KIDS din Bucureşti sau Timişoara.
Promoţia este activă până la data de 30 octombrie 2014, iar voucherul poate fi folosit până pe 30 noiembrie 2014. Pentru folosirea voucherului este necesară efectuarea unei programări la una dintre clinicile DENT ESTET 4 KIDS din Bucureşti, Str. Petre Crețu, nr. 21, Sector 1, telefon 0743 11 33 33, adresa de e-mail [email protected], sau Timișoara, Str. Independenţei, nr. 15, telefon 0742 10 77 77, adresa de e-mail [email protected].

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa