Arme împotriva bolilor contactate la creșă

Arme împotriva bolilor contactate la creșă

La scurt timp după ce începe să meargă la creșă, copilul vine acasă cu tot felul de lucruri noi. Poezioare învăţate, prieteni noi, mici proiecte care implică, uneori, hârtie colorată și lipici sau acuarele. Cel mai rău, însă, este când vine cu tot felul de boli care-l fac să aibă febră, să tușească și îi dau o stare generală proastă.

Primește cele mai utile articole de parenting direct la tine în Inbox

sau
Înscrie-te cu Facebook

În acest caz, petele de acuarele sau de lipici aproape că nici nu mai contează. Din clipa în care vei învăţa cum sa lupţi împotriva bolior contactate la creșă, vei putea lua partea bună a lucrurilor. Se pare că, deşi dezgustătoarele boli contactate la creşă îţi dau viaţa peste cap, în același timp, în caz că nu știai, ajută copilul să fie mai puternic. E timpul să privim în perspectivă, ne sfătuiesc cei de la fatherly.com, care ne oferă câteva arme împotriva bolilor contactate la creşă.

Bolnav timp de (mai multe) zile

E posibil ca până să fi mers la creşă, copilul să nu se fi îmbolnăvit pentru că l-ai protejat și cocoloșit. Faptul că ați respectat cu sfințenie igiena personală în casă a fost un atu cu ajutorul căruia ați ținut la distanță germenii.

Acum, totul se va schimba și asta pentru că micuțul tău nu și-a format anticorpii necesari să lupte împotriva bolilor virale. Acesta este prima fisură în armura împotriva germenilor. Mai ia în calcul și faptul că alți copii sunt în aceeași situația ca și al tău și atunci vei avea tabloul complet.

E foarte normal ca un copil să aibă 6-8 infecții respiratorii și 2-3 infecții gastrointestinale de-a lungul unui an. Ținând cont de asta, ar trebui să-ți anunți șefii din timp. Trebuie să știi însă că nu vei fi total neajutorată.

Cele mai întâlnite mituri despre virozele de sezon

Sistemul de apărare

Nu, nu e cazul să-i construiești o cazemată sau să-i sigilezi cutia pentru pachețel – nu acestea sunt arme împotriva bolilor contactate la creşă. Vei căpăta însă niște cunoștințe cu ajutorul cărora vei reduce infecțiile respiratorii la 4-6, iar pe cele gastrointestinale la 1-2/an. Important e să respecţi câteva reguli în ceea ce priveşte alimentaţia şi igiena.

Sănătos/Nesănătos

Recomandări



Sunt o mulțime de alimente cu ajutorul cărora copilul își poate întări în mod natural sistemul imunitar. Importanţi sunt fitonutrienții care se găsesc în afine, ardei gras și mango. Adaugă și niște omega-3 și ai rezolvat în parte problema. Stai departe pe cât posibil de toate dulciurile nesănătoase care pot slăbi sistemul imunitar.

Mâna la gură!

Mâinile curate sunt cheia unui organism sănătos și, cu cât copilul capătă mai repede obiceiul de a spăla pe mâini, cu atât mai bine. Pentru asta, asigură-te că imediat cum vine acasă, se spală pe mâini! La fel, asigură-te că o face de fiecare dată înainte să se așeze la masă sau după pe ce merge la toaletă! În plus, încurajează-l să nu-și atingă fața (asta o să fie mai dificil, deoarece nasul are atâta de oferit și e amuzant de explorat). E important să ducă mâna la gura atunci când tuşeşte sau strănută.

Exercițiile fizice

S-a demonstrat practic și științific că un număr zilnic de exerciții fizice poate scădea numărul răcelilor cu aproape 50%. Mai mult, îți va prinde și ție bine să alergi după el afară, în aer curat. Există o vorbă care spune că: Familiile care se joacă împreună afară, nu merg în același timp la toaletă.

Doctorul care luptă pentru viața copiilor cu imunodeficiențe

Partea bună a lucrurilor

E adevărat, nu poate fi plăcut să ai mereu copilul bolnav, dar sunt și părți bune vizavi de bolile contactate la creșă. Un studiu canadian a urmărit copii din ziua în care au mers la creșă, până au mers la școală. Cercetătorii au descoperit că micuții care au mers la creșă înainte de doi ani și jumătate și au fost expuși la diferite infecții, au avut mult mai puțin experiențe de acest gen când au ajuns în clasa a doua, prin comparație cu cei care au mers mai târziu la creșă.

Așadar, se pare că e mai bine să începeți cu „necazurile” de la o vârstă cât mai fragedă. Aici fiind incluse răcelile, infecțiile gastrointestinale, dar și pictura creată de copilul tău cu ocazia zilei de 8 Martie.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.