Boala celiacă și infertilitatea. Ce semne are și ce tratament ajută

cuplu medic consultatie

Boala celiacă este o afecțiune autoimună, cu predispoziție genetică, destul de des intâlnită, care poate rămâne însă nediagnosticată în lipsa unor simptome evidente. Nedepistată și tratată corect, aceasta poate avea consecințe asupra sănătății: osteoporoza, lipsa sarcinii, avorturi repetate, anemii sau chiar anumite forme de cancer.  Doctorul Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate, explică legătura dintre această afecțiune și infertilitate, dar și cum trebuie să acționați.

Boala celiacă este o afecțiune în care mucoasa intestinului subțire se degradează constant din cauza sensibilității la glutenul din alimentație. Practic, absorbția nutrienților importanți – fier, zinc, acid folic, calciu – din alimentație este împiedicată de inflamarea intestinului subțire ducând la apariția problemelor medicale la nivelul tractului gastrointestinal, sistemului nervos central, osteoarticular, reproducător. Mai exact, hormonii sunt afectați de sindromul de malabsorbție și nu mai stimulează ovarele să produca ovule, dar și la nivelul organelor, piele, ficat etc.

Semnele bolii: de la oboseală la afte

Manifestările acestei boli, atunci când există, sunt diverse: stări de oboseală inexplicabilă, diaree cronică, tulburări de tranzit, flatulență, balonare, dureri abdominale, prezența aftelor, scăderea apetitului și scăderea în greutate, erupții cutanate, depresii, dureri și spasme musculare. Când este afectată femeia, simptomele se completează cu amenoree primara (lipsa  menstruiației), menarha tardiva, avorturi dese, imposibilitatea de a rămâne însărcinată. Observarea unuia sau a mai multor simptome cumulate ar trebui să ducă la un control medical imediat.

Cum se pune diagnosticul

Diagnosticul acestei afecțiuni se pune în urma unui test de sânge, imunologic, iar cel mai important tratament este cel al excluderii glutenului din alimentație. Glutenul este o proteină ce se regăsește în grâu, secară, ovăz și orz. Acesta nu se distruge prin gătirea la temperaturi înalte, astfel că simptomele bolii se vor diminua sau vor dispărea definitiv doar prin eliminarea acestuia din alimentație. Pentru a păstra echilibrul, cerealele interzise pot fi înlocuite cu orez, porumb, cartof, seminte de quinoa, hrișcă etc.

Cauză de infertilitate și la femei, și la bărbați

Chiar dacă pare mai puțin obișnuit, studiile ultimilor ani arată că există o legatură între fertilitatea unui cuplu și boala celiacă, în primul rând imunologică. Cu alte cuvinte, ori de câte ori o persoană cu intoleranță la gluten va consuma aceasta proteină, sistemul lui imunitar va reacționa printr-o inflamare a intestinului subțire, unde are loc absorbția celor mai importanți nutrienți din alimentație. Iar un sistem imunitar deficitar la care se adaugă lipsa nutrienților nu asigură condiții bune pentru apariția unei sarcini. De asemenea, într-un cuplu declarat infertil, atât femeia, cât și bărbatul ar fi bine să facă testul imunologic pentru depistarea afecțiunii. Și în cazul barbatilor, studiile au arătat că boala celiacă afecteaza atât structura spermei, cât și motilitatea spermatozoizilor, atenționează dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație