Bolile de piele în sarcină, explicate de dr. Mihaela Leventer. Ghid complet: de la melasmă la psoriazis

Bolile de piele în sarcină au o diversitate mare: de la mâncărimi exasperante şi vergeturi, până la pigmentarea pileii în nuanţe maronii şi “spargerea” unor vase de sânge pe faţă sau picioare sau eczeme. Pentru toate acestea, medicii au câteva sfaturi care v-ar putea fi de ajutor.

Două categorii de afecțiuni

Gama bolilor de piele pe care le poţi face ca gravidă este foarte variată iar specialiştii le împart în afecţiuni care se declanşează în sarcină efectiv, pe de o parte, şi altele care au apărut înainte de a rămâne însărcinată şi au o evoluţie mai deosebită în cele nouă luni de sarcină. De reţinut este faptul că anumite boli de piele (cum ar fi lupusul sau herpesul genital) pot să aibă efecte negative asupra copilului, motiv pentru care trebuie să îi spui medicului ginecolog despre ele.

1. Melasma gravidei sau „tatuajele” maronii

Să vedem mai întâi ce influenţă poate avea sarcina asupra pielii. Masca gravidei sau melamsa apare până la 70% din gravide, pe obraji, nas și frunte. „O gravidă poate să sufere de tulburări de pigmentare a pielii (melasma gravidei), pete de culoare cafenie apar mai ales pe faţă – pielea capătă aspect cafeniu deasupra sprâncenelor, pe umerii obrajilor şi deasupra buzelor. Seamănă cu un tatuaj care devine mai pronunţat dacă gravida stă la soare. Expunerea la soare le agravează, așa că folosiți creme de protecție și pălării când ieșiți afară și evitați pe cât posibil soarele. Uneori melasama este permanentă, însă de regulă dispare după nașterea copilului”, spune dr. Mihaela Leventer, medic primar dermatolog.

2. Hiperpigmentare

Unele zone din corp, cum ar fi pielea din jurul sfârcurilor, zona genitală sau cicatricile vor deveni mai negre și uneori mai mari. Uneori, apare și o linie pe mijlocul burții (linia care uneşte ombilicul de zona pubiană), mai ales dacă ai un ten închis la culoare. Protejează-te de soare și spune-i medicului despre orice pete/alunite care își schimbă forma sau dimensiunile. Cauzele acestor modificări sunt încă dezbătute de medici, însă se pare că de vină sunt pe de o parte tulburările hormonale specifice perioadei de sarcină, depunerile de pigment în piele dar şi o reacţie foto-alergică specifică.

3. Vergeturile şi căderea părului

O spaimă a multor viitoare mămici sunt aşa numitele vergeturi, care apar atunci când pielea se întinde mai mult decât limita ei de elasticitate.
Pe măsură ce copilul crește, astfel de semne pot să apară pe burtă, sâni, zona feselor și chiar pe brațe. Apar pe măsură ce pielea se întinde și hormonii se modifică. Până la 90% din femei le au până în al treilea trimestru de sarcină, iar probabilitatea de apariție este mai mare dacă alte femei din familie au avut probleme similare. În general, în cazul femeilor cu un tonus bun, active fizic, vergeturile sunt rare şi pot fi evitate printr-o dietă cât mai echilibrată şi păstrarea unei greutăţi în limitele recomandate de medic. O altă tulburare pe care medicii o descoperă frecvent este legată de căderea părului. „Cel mai des părul cade mai ales în prima parte a sarcinii şi imediat după naştere. Cauza: stresul pe care-l presupune o sarcină. Principalul tratament este de obicei cel cu vitamine şi cu minerale”, mai spune medicul dermatolog Mihaela Leventer.

4. Vase de sânge sparte

Modificările din perioada sarcinii mai pot cauza o problemă inestetică: pe faţă, braţe, uneori pe globul ocular, apar mici vase de sânge sparte. O parte dintre acestea sunt cauzate şi de efortul pe care-l presupune naşterea pe cale naturală. Dupa sarcină, acestea dispar, iar dacă asta nu se întâmplă, puteţi apela la un dermatolog să le trateze.
Foarte frecvent întâlnit este şi edemul membrelor inferioare. De obicei acestea apar din cauza presiunii exercitate asupra picioarelor de greutatea acumulată în lunile de sarcină. Tratamentele recomandate de medici pentru aceste probleme vasculare le reprezintă trofice vasculare şi vitamina C.

5. Polipi

Manifestările imunologice din sarcină pot duce la o accentuare a erupţiilor cutanate iar pe gât, sâni, în zona pubiană, gravidele pot face polipi (mici excrescenţe pe piele, închise la culoare). Polipii dispar după naşterea copilului, însă dacă vă dranjează ei pot fi scoşi de un medic specialist.

6. Mâncărimile pielii

Pruritul la gravide (mâncărimile pielii) este una dintre problemele foarte supărătoare de care se plâng viitoarele mămici. Singura manifestare este o mâncărime violentă, simţi nevoia să te scarpini fără să existe pe corp leziuni care să indice vreo problemă. Abdomenul şi regiunea vulvară sunt principalele zone în care mâncărimile apar. De obicei, sunt intensificate de căldură şi apar mai ales noaptea. Cum poţi să scapi de mâncărimi? Încearcă să dai pe piele cu o mixtură mentolată, ceva emoliente hidratante, nişte lapte de corp hidratant, de exemplu. Dacă mâncărimile sunt foarte violente, un dermatolog îţi va recomanda antihistaminice speciale ce pot fi administrate şi în sarcină. Orice tratament ai urma însă, fie că este vorba despre creme, fie că este vorba despre medicamente, este preferabil să ceri în prealabil părerea medicului care te urmăreşte.

7. Eczema

Multe femei fac aceste semne roșii, care le derajnează, pentru prima data în timpul sarcinii. Dacă ai deja eczema, este foarte probabil să se agraveze în cele nouă luni de sarcină. Cea mai usoara cale de a vă proteja este să evitați lucrurile care știți că o agravează, care pot fi de la anumite tipuri de săpunuri, până la anumite alimente sau stres. O astfel de problemă se poate trata cu steroizi, însă nu înainte de a verifica cu medicul dacă un astfel de tratament este sigur în timpul sarcinii.

8. Herpesul genital, indicaţie de cezariană

Herpes gestationis, boală manifestată prin băşicuţe mici pe piele, pe zonele de extensie ale membrelor, apare doar la 2 la sută dintre gravide, iar tratamentul este similar cu cel recomandat în prurit. De obicei, acest tip de herpes dispare imediat după naştere.
Herpesul genital însă este foarte grav iar medicul trebuie anunţat dacă gravida ştie de existenţa lui (la început, boala se manifestă prin arsuri, tensiune la locul unde apare herpesul, iar în stadiul eruptiv prin apariţia unor vezicule dispuse „în buchet”). Pentru că herpesul genital este foarte periculos şi se poate transmite la făt putând fi letal pentru micuţ, femeile cu herpes genital ar trebui să facă operaţie cezariană.

9. Bolile agravate de sarcină

Sunt şi boli de piele care sunt agravate de sarcină, iar în astfel de situaţii gravidele trebuie atent monitorizate.
Lupus
De exemplu gravidele care au lupus eritematos trebuie ţinute atent sub supraveghere. Lupusul se manifestă cu plăgi roşiatice la nivelul feţei şi uneori cu dureri articulare. „Sunt situaţii în care o gravidă cu lupus poate duce sarcina până la capăt dar sunt şi altele în care sarcina trebuie întreruptă. Pentru a se stabili drumul de urmat se fac dozări de anticorpi iar în funcţie de rezultatul acestora sarcina poate fi păstrată sau nu. Am avut spre exemplu o gravidă cu lupus care a fost de trei ori însărcinată: din cauza titrului de anticorpi, primele două sarcini a trebuit să le întrerupă iar la a trei sarcină a născut un copil perfect sănătos. Pe toată perioada sarcinii însă a fost foarte atent monitorizată”, ne-a mai declarat dr. Leventer.
Psoriazis
Sarcina nu este responsabilă de apariția psoriazisului, însă dacă ai deja o astfel de problemă, este posibil să se agraveze în timpul sarcinii. Pentru unele femei, boala evoluează mai bine în timpul sarcinii. Asigură-te că orice tratament iei pentru psoriasis este sigur pentru copil.

Ai grijă de pielea ta. Atentie la medicamente
Cea mai bună soluție pentru protejarea pielii în cele nouă luni de sarcină este să te concentrezi pe lucrurile esențiale. Bea apă suficientă, folosește cremă de protecție și stai departe de soare pe cât posibil. Folosește loțiuni pentru a te feri de mâncărimi și piele uscată. Și cel mai important verifică cu medicul care supraveghează sarcina dacă remarci schimbări care te îngrijorează. Mare atenţie la medicamentele pe care le iei. Tratate uşor în alte condiţii, la gravidă multe dintre bolile amintite sunt destul de greu de corectat. ‘‘Nu se dau medicamente contraindicate pentru că acestea pot face rău copilului. Multe sunt toxice şi cresc riscul apariţiei unor malformaţii”, crede dr. Leventer, care opinează ca inclusiv pentru cremele care se dau pe faţă pentru melasmă să fie luate în considerare riscurile şi să fie folosite doar după consulatarea unui specialist.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Intră în conversație