Cât de mult ar trebui să mănânce copilul preşcolar și ce anume. Strategii pentru părinți

Mihaela Călin
copil mananca

Deseori părinţii se întreabă cât de mult ar trebui să mănânce copilul lor preşcolar. Iar uneori ei devin chiar nervoşi la gândul că cel mic nu primeşte alimentaţia corectă sau cantitatea suficientă. Credeţi sau nu, dar majoritatea micuţilor ştiu mai multe despre cât de mult ar trebui să mănânce decât orice pediatru sau nutriţionist, ne dezvăluie Amelia Sherry, blogeriţa de la feedisla.com.

Copiii au o abilitate înnăscută care le permite să-şi reglementeze, mai degrabă inconştient, consumul de alimente pe baza nevoilor lor individuale. Oamenii de ştiinţă care studiază modelele alimentare ale copiilor observă că această abilitate uimitoare este mai puternică în copilărie şi apoi începe să se diminueze în jurul vârstei de 3-4 ani – coincide, bineînţeles, cu conştientizarea tot mai mare a indicilor sociali din jurul lor. Cu alte cuvinte, copilul tău are capacitatea naturală şi destul de exigentă de a calcula cantitatea exactă pe care ar trebui să o mănânce la o anumită masă sau gustare până când influenţele exterioare (cum ar fi o încurajare subtilă de a mânca tot din farfurie) încep să-i sugereze că se înşeală.

Cât de mult ar trebui să mănânce copilul preşcolar. Regulile sunt făcute ca să fie încălcate

Dacă nu ştii cât at trebui să mănânce copilul tău preşcolar, ţine cont de următoarea regulă: copiii sănătoşi sunt cei mai buni factori determinanţi pentru cât de mult trebuie să mănânce (sau să nu mănânce) ca să se fie sănătoşi.

Iată porţiile recomandate pentru copiii preşcolari (de la 1 la 5 ani).

30 g cereale de 3 ori pe zi:

= 1/2 ceaşcă de fulgi de ovăz, orez sau paste făinoase

= 1 felie de pâine

= 5 biscuiţi din cereale integrale

= 1/2 cană seminţe uscate

O ceaşcă de lactate de 2 ori pe zi:

= 1 cană de lapte

= 1 cană iaurt

= 3 felii de brânză

= 2 felii de caşcaval

= 1 ceaşcă de lapte de soia

30 g de proteine de 2 ori pe zi:

= 1 ou

= ¼ ceaşcă fasole gătită

= 2 linguri de humus

= Carne de vită, carne de porc sau păsări de curte de dimensiunea unui pachet de gumă

O ceaşcă de fructe:

= ½ măr

= 1 banană

= 32 de boabe de struguri

= 8 căpşune mari

= ½ ceaşcă de fructe uscate

O ceaşcă de legume o dată pe zi:

= 1 ceaşcă de legume gătite sau crude

= 2 ceşti de legume cu frunze verzi

Nu uită că acestea sunt doar linii directoare şi nu este nicio problemă dacă nu le respecţi întocmai. Experţii în alimentație ştiu că stricteţea cu privire la cantităţi poate avea consecinţe negative pentru majoritatea copiilor, atunci când vine vorba de un consumator sănătos. Deci nu se recomandă numărarea caloriilor sau măsurarea porţiilor cu stricteţe.

Cât de mult ar trebui să mănânce copilul preşcolar. Fiecare cu jobul lui

Chiar dacă prichindelul tău este bun la determinarea dimensiunilor porţiilor, încă nu este pregătit să hotărască alte aspecte importante cu privire la mâncare, cum ar fi alegerea meniului. Pentru a-i ajuta pe cei mici să rămână în contact cu apetitul lor natural, părinţii ar trebui să poarte responsabilitatea tuturor celorlalte aspecte legate de mâncare. Aceasta se bazează pe un sistem de hrănire uşor de urmat, elaborat de Ellyn Satter, denumit Divizia de Responsabilitate, care funcţionează în felul următor: la orice fel de mâncare sau gustare, copiii mici ar trebui să fie responsabili cu „cât de mult mănâncă” şi „dacă mănâncă sau nu”. Iar părinţii ar trebui să se ocupe cu „ce anume mănâncă cel mic” şi „când”.

Deci este responsabilitatea ta să oferi copilului o masă echilibrată şi sănătoasă la intervale regulate, de două până la trei ore, într-un mediu calm şi sigur şi să laşi în grija copilului cât de mult şi dacă vrea sau nu să mănânce.

Cât de mult ar trebui să mănânce copilul preşcolar. Abţine-te de la comentarii

Oricât de nevinovate ar părea remarcile de genul: „ mai ia o singură lingură” sau „mănâncă asta pentru că este bine pentru tine”, ele pot avea consecinţe surprinzător de negative. Copiii care se simt presaţi să mănânce sfârşesc cu o masă corporală inferioară şi au un aport mai scăzut de fructe şi legume decât copiii care nu primesc aceleaşi solicitări din partea părinţilor. Încearcă să te abţii de la a-i spune copilului să mănânce mai mult sau mai puţin, concentrându-te în schimb să-i oferi o alimentaţie sănătoasă şi o masă echilibrată.

Citește sfaturile celebrului medic pediatru Carlos Gonzalez în cartea ”Copilul meu NU mănâncă!”. Dr. Gonzalez spulberă mituri și demontează cea mai mare frică a părinților de pretutindeni: copilul NU mănâncă. Poți comanda cartea de AICI.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa