Ce este ADHD? Cum faci diferența între multă energie și hiperactivitate

Ce este ADHD copil se dă în leagăn
Diferența între „prea multă energie” și hiperactivitate se face prin modul în care acest comportament afectează funcționarea copilului. Iată ce este ADHD.

Ce este ADHD? Vorbim despre ADHD cu as. univ. Dr. Laura Mateescu şi dr. Maria Șandru

ce este ADHD băiat se joacă
Diferența între „prea multă energie” și hiperactivitate se face prin modul în care acest comportament afectează funcționarea copilului. Iată ce este ADHD.

Cuvântul „agitat”, folosit adesea de educatoare în descrierea comportamentului copilului meu, a băgat o vreme groaza în mine. Asta în contextul în care aproape toți cunoscuții îl numeau „atomic”. N-au fost puține momentele în care m-am gândit înfrigurată că ar putea fi vorba de ADHD și sunt convinsă că sunt foarte mulți părinți măcinați de această bănuială. Pentru a risipi confuzia cu privire la ce este ADHD, am solicitat lămuriri din două surse cu autoritate în domeniu: Clinica de Psihiatrie a Copilului și Adolescentului din cadrul Spitalului Al. Obregia și Centrul de Sănătate Mintală din cadrul IOMC (Istitutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului „Alfred Rusescu”).

Din partea primei instituții, ne vorbește As. univ. Dr. Laura Mateescu, medic specialist psihiatru, iar din partea celei de-a doua, Dr. Maria Șandru, medic specialist neuropsihiatrie.

Iată ce este ADHD:

TDM: ADHD este din ce în ce mai evocat de diverse persoane în diverse contexte, stârnind rumoare și îngrijorare. De aceea, vă rog să ne explicați despre ce este, de fapt, vorba.

Dr. Laura Mateescu: ADHD-ul este o tulburare de neurodezvoltare caracterizată prin existența unor simptome de tipul deficitului de atenție și/sau a hiperactivității și impulsivității. Pentru ca diagnosticul de ADHD să fie pus, aceste simptome trebuie să persiste o perioadă îndelungată de timp, și anume mai bine de 6 luni, și să cauzeze o afectare semnificativă a funcționării școlare, fie că-i vorba de grădiniță ori de școală, precum și a funcționării familiale și/sau sociale, respectiv în grupul de prieteni, în parc, la zile de naștere etc. Aceste simptome nu apar brusc, într-o zi, ci ele pot fi identificate de părinți ca prezente „dintotdeauna”.

Ce este ADHD? Care sunt semnele afecțiunii

Dr. Maria Șandru: Din nefericire, sunt unele exagerări în ceea ce privește folosirea acestui termen, în sensul că este aplicat de prea multă lume în cazul copiilor cu un comportament foarte activ, comportament cumva specific vârstei, care presupune multă curiozitate și investigarea tuturor lucrurilor din preajmă. Este, până la urmă, apanajul vârstei și nu ține neapărat de un diagnostic. Desigur, e bine ca acești copii să fie văzuți de psiholog și de alți medici specialiști care să precizeze dacă într-adevăr comportamentul lor agitat, cu ghilimelele de rigoare, permite o normalitate la vârsta respectivă. Totuși, nu este cazul ca părinții să se îngrijoreze foarte tare dacă au un copil hiperactiv sau hiperkinetic, pentru că asta nu înseamnă că are automat și deficit de atenție, adică ADHD. Acești copii își normalizează comportamentul pe măsură ce cresc și se adaptează bine mediului, dacă li se oferă condițiile necesare unei bune dezvoltări. Ce înseamnă asta? În primul rând, răspuns la nevoile lor de cunoaștere. În general, copiii aflați într-o continuă curiozitate sunt și isteți, ceea ce nu e rău, nu-i așa?

TDM: Este sau nu o boală, până la urmă? Am înțeles că s-a creat o controversă pe acest subiect.

Dr. Laura Mateescu: Este în primul rand o tulburare neurobiologică, ce implică o disfuncție a neurotransmițătorilor la nivelul creierului copilului, în special a dopaminei și a noradrenalinei. Ambii neurotransmițători au un rol esențial în menținerea stării de alertă, în concentrarea și susținerea atenției, explicând astfel apariția simptomatologiei specifice ADHD, în cazul unei funcționări anormale a acestora. În continuare, ca o consecință a funcționării defectuoase la nivel biologic este afectată structurarea psihologică a copilului, adică funcțiile sale psihice: atenția, memoria de lucru, limbajul, afectivitatea.

Dr. Maria Șandru: Ne gândim la boală, dacă felul în care se comportă copilul frizează ușor patologicul. În sensul că el nu se poate integra într-un colectiv, ca urmare a rejectării celorlalți copii; nu poate fi un partener de joacă, pentru că nu poate respecta regulile unui joc de echipă; nu poate să învețe bine, pentru că nu reușește să înțeleagă și se execute niște sarcini, să memoreze niște activități.

TDM: Dar cum facem noi, părinții, diferența între prea multă energie și hiperactivitate?

Dr. Laura Mateescu: Diferența între „prea multă energie” ca trasatură și hiperactivitate ca simptom a ADHD se face îndeosebi prin modul în care acest comportament afectează funcționarea copilului. În cazul copilului cu ADHD, această hiperactivitate este necorespunzătoare nivelului de dezvoltare a copilului, adică vârstei sale, și cauzează importante disfuncții la nivel social sau școlar.

Dr. Maria Șandru: Limita dintre un copil curios, instabil și un copil cu ADHD este foarte greu de stabilit. Totuși, despre un copil care finalizează o activitate, se concentrează asupra unui desen, de exemplu, nu poți spune că este cu deficit de atenție și că are ADHD. Este doar un copil mai zburdalnic, care vrea să știe multe și care trece mai ușor de la o activitate la alta, atunci când nu-l interesează activitatea respectivă.

TDM: Ajutați-ne să înțelegem care sunt simptomele și semnele care ar trebui să ne pună în gardă.

Dr. Laura Mateescu: Simptomele acestei tulburări se grupează în trei categorii: deficit de atenție, hiperactivitate și impulsivitate. În funcție de predominanța unui anumit cluster de simptome, putem avea copii cu ADHD tip predominant cu inatenție, ADHD tip predominant cu hiperactivitate/impulsivitate sau ADHD tip combinat.
Copilul cu deficit de atenție este ușor de distras, uită lucruri, trece rapid de la o acitivitate la alta, se plictisește ușor, îi este dificil să rămână concentrat asupra unei sarcini, își face cu dificultate temele, pare să nu asculte când i se vorbește direct și nu urmărește instrucțiunile.
Copilul hiperactiv este „în continuă mișcare”, adesea vorbește excesiv, dă din mâini și picioare, se foiește pe scaun, se ridică de pe scaun neavând răbdare să stea așezat, aleargă sau se cațără în situații în care acest lucru este inadecvat și are dificultăți în a se juca în liniște. Impulsivitatea se manifestă prin dificultatea de a-și aștepta rândul, prin oferirea adesea a răspunsurilor fără ca întrebările să fie complet formulate și prin întreruperea conversațiilor sau jocurilor celorlalți. Este important de menționat că, deși aceste simptome apar încă din primii ani de viață și sunt prezente atât acasă, cât și la locul de joacă sau la grădiniță, de multe ori ele devin vizibile sau alarmante odată cu începerea școlii.

Dr. Maria Șandru: Copilul cu ADHD va face întotdeauna ceva în paralel, indiferent de activitate. Când stă la birou să lucreze, își mișcă picioarele, când stă la un film, în fotoliu, e tot timpul într-o agitație și chiar dacă-i place filmul respectiv nu are răbdare să ajungă la sfârșit; nu are răbdare să asculte o poveste, chiar dacă vrea să știe ce se întâmplă mai departe. Cu alte cuvinte, el își pierde rapid atenția, în ciuda faptului că are o activitate care-i este plac și îl interesează. De asemenea, cu un astfel de copil faci mai greu o relație, pentru că el e tot timpul atras de diverse lucruri și stimuli din jur. El nu se poate integra într-un grup, pentru că nu poate să respecte niște reguli, nu șite/poate să împartă ce are el cu alții, nu-și așteaptă rândul.

TDM: Cum, când și cine pune diagnosticul?

Dr. Laura Mateescu: Diagnosticul se pune de către medicul specialist în psihiatria pediatrică, conform criteriilor de diagnostic ICD 10 („International Classification of Diseases”) elaborate de Organizația Mondială a Sănătății. Acesta se stabilește în urma interviului clinic cu părinții și a observației directe a copilului. Evaluarea psihologică contribuie la susținerea diagnosticului. De asemenea, un rol extrem de important îl au observațiile profesorilor, ale învățătorilor și ale tuturor persoanelor cu care copilul petrece un timp semnificativ.
Pentru susținerea diagnosticului și stabilirea severității tulburării sunt utilizate scale standardizate de evaluare. Un exemplu este ADHD-Rating scale. Nu există teste paraclinice specifice pentru ADHD, cum ar fi analize de sânge sau imagistică. Testele paraclinice, împreună cu examenul clinic general, sunt utilizate în realizarea diagnosticului diferențial, adică procesul de excludere a anumitor patologii care includ și simptome asemanatoare ADHD și evitarea riscului de diagnostic și tratament eronate, precum și a riscului de amânare a diagnosticării altor tulburări.

Dr. Maria Șandru: Aș dori să menționez că este foarte important ca atunci când precizăm, împreună cu psihologul, diagnosticul de ADHD să existe o colaborare foarte strânsă cu educatorul/învățătorul, părinții și toți cei care cunosc îndeaproape copilul și lucrează cu el. Pe mine mă interesează cum se comportă copilul inclusiv într-un mijloc de transport în compun, cum se comportă în afara familiei, în familie, în prezența mamei, numai în prezența tatălui sau numai a bonei. Nu poți să pui diagnosticul de ADHD după o întrevedere, chiar dacă, după atâția ani de experiență, am ajuns să intuiesc dacă un copil are această tulburare de cum îl văd.
În ceea ce privește vârsta la care se pune diagnosticul, în general, vorbim de pragul de 3-4 ani. Mai devreme este prematur să ne gândim la ADHD, chiar dacă putem avea de-a face cu sugari mai agitați sau cu micuți de doi ani care nu stau locului o clipă.

Ce este ADHD și câți copii sunt afectați

TDM: Care este incidența ADHD în ultimii ani? Se știe câți copii cu ADHD există în România?

Dr. Laura Mateescu: Datele de prevalență la nivel mondial arată că între 5 și 7% dintre copii au ADHD. În prezent, în România nu există studii epidemiologice țintite, astfel încât rata exactă a acestei tulburări la noi în țară este necunoscută. CDC (Center for Disease Control – centrul de control al bolilor) din SUA raportează o creștere alarmantă, cu până la 40%, a incidenței ADHD între 2003 și 2011. Tulburarea este mai frecventă la băieți, studiile estimând un raport între 2:1 și 4:1 în favorarea băieților.

Dr. Maria Șandru: Fără a avea date concrete la dispoziție, pot doar să vă aduc la cunoștință faptul că această afecțiune este din ce în ce mai frecventă și că este din ce în ce mai dificil de tratat, pentru că de foarte multe ori nu avem disponibili toți factorii care tebuie să se implice. Multe școli încă nu-i acceptă, din cauza comportamentului lor particular, care deranjează și împiedică desfășurarea programei de învățământ.

1
2
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație