Chiar are copilul meu sinuzită? Cum recunoști și cum tratezi

sinuzită

La primul semn de mucozităţi de culoare galbenă sau verde, mulţi părinţi, dar şi unii medici, se grăbesc să spună că este vorba despre sinuzită și să dea antibiotic copilului. De multe ori însă, este vorba doar de o infecţievirală a căilor respiratorii, adică o răceală comună, care nu necesită tratament special.

Primește cele mai utile articole de parenting direct la tine în Inbox

sau
Înscrie-te cu Facebook

De fapt, infecţiile respiratorii sunt de 20 până la de 200 de ori mai comune decât infecţiile bacteriene ale sinusurilor. Care sunt în realitate semnele sinuzitei şi cum ar trebui tratată această afecțiune?

Sunt gravidă și am răcit, cum mă tratez? Răspunsul specialistului

O sinuzită apare după răceli comune

„Sinuzita este o inflamaţie a sinusurilor paranazale, cavităţi aflate în jurul nasului, care în mod normal sunt umplute cu aer”, detaliază medicul pediatru Alexis Cochino.

De multe ori, infecţia sinusurilor aparedupăcecopilul a avut o răceală, sau din cauze alergice. Simptomele sinuzitei depind de vârstă. La copiii mai mici, pot include următoarele:

– nasul curge mai bine de 7-10 zile

– are mucozităţi de culoare verde sau galbenă

– tuse în timpul nopţii, ocazional ziua.

La copiii mai mari şi la adulţi:

– nasul curge sau au simptome de răceală mai mult de 7-10 zile

– dureri de cap

Recomandări



– discomfort facial

– tuse

– febră

– umflături în jurul ochilor, mai pronunţate dimineaţa.

Tot ce trebuie să ştii despre sinuzita la copii

Medicul pediatru Alexis Cochino mai spune că, pe lângă secreţiile nazale mucopurulente, suntcomune şi “senzaţia de presiune şi durere la nivelul feţei sau frunţii, febra, starea general alterată. În cazul bolilor alergice apare şi strănut şi prurit nazal (n.r. mâncărime), dar, de obicei, fărăfebră”.

Alte simptome adiţionale pot fi respiraţia urât mirositoare şi durerile de dinţi.

Sinuzite repetate, boli asociate

”Apariţia repetată a sinuzitei poate sugera fie factori favorizanţi locali (deviaţie de sept nazal, polipi), caz în care este util un consult ORL, fie o rinosinuzită alergică (ceea ce impune consult la alergologie), fie o imunodeficienţă (necesită consult la pediatru specializat în imunodeficienţe)”, mai medicul Alexis Cochino.

Tratamentul sinuzitei ar trebui prescris de pediatru, medic ORL ori medic de familie şi poate include: antibiotic pentru perioade destul de lungi, 10-14 zile, chiar mai mult, picături nazale şi folosirea unui umidificator în camera copilului.

Iar dacă vrei să ai cât mai puţin de-a face cu sinuzitele, unii medici indică şedinţele preventive de salinoterapie, excelente pentru infecţiile din sfera ORL (ideale sunt cele făcute în salinele naturale, însă, în lipsa, lor merg şi cele artificiale).

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentVocea ta. De ce nu-i mai citesc băiatului meu povești clasice pentru copii
Articolul următorFibroamele uterine se pot trata fără bisturiu! Dr. Dorobăț: „Cel mai mare fibrom tratat avea 40 de cm”
Vreme de 15 ani am scris despre sănătate, în special în presa scrisă, în reviste lunare de sănătate și am coordonat echipe de jurnaliști. Din 2014, am derulat proiecte în diverse ONG-uri, tot în domeniul sănătătii în special și am început să scriu Freelancer: pentru site-uri din Marea Britanie – www.mosaicscience.com sau thecancerblog.net sau românești – www.totuldespremame.ro, www.historia.ro. Din 2003, am devenit mamă: mai întâi de fată - Iulia, apoi din 2007, și mamă de băiat - Ștefan. Experiențele trăite profesional, în anii petrecuți în presă, și personal, cu cei doi copii total diferiți ca personalitate, le transform din când în când în texte, pe care le public pe www.totuldespremame.ro sau pe https://getaroman.wordpress.com