Copilul scrâșnește din dinți? Suferă de bruxism. Află cum îl poți trata

Mihaela Călin
copilul scrâșnește din dinți

Copilul scrâșnește din dinți. Nu este deloc un fenomen rar ci, dimpotrivă, unul destul de comun. Scrâşnirea dinţilor se numeşte oficial bruxism şi apare atât la copii cât şi la adulţi. Pot fi foarte multe cauze pentru care cei mici îşi scrâşnesc dinţii, iar atunci când problema se petrece pe o perioadă îndelungată de timp poate deveni un obicei şi să conducă la fisurarea şi relaxarea smalţului dinţilor. Vezi mai jos care sunt cauzele bruxismului la copii şi cum poţi să-l tratezi.

Ce este bruxismul?

Scrâşnirea dinţilor sau bruxismul este o încleştare inconştienţă a dinţilor, care are loc, de obicei, în timpul somnului. Persoanele care îşi scrâşnesc dinţii în timpul nopţii, de multe ori, nu-şi dau seama că această boală îi afectează. Problema încleştării şi frecării dinţilor nu se petrece toată noaptea, ci doar de câteva ori şi este, de obicei, asociată cu fazele de somn. Scrâşnirea dinţilor este dăunătoare nu numai pentru dinţii, dar, de asemenea, pentru muşchi şi articulaţii.

Copilul scrâșnește din dinți – simptome de bruxism

O vizită la dentist nu este doar pentru verificarea cariilor, ci de asemenea pentru evaluarea dentiţiei. Există anumite simptome care indică încleştarea dinţilor. Printre acestea se numără: uzura dinţilor, fracturarea smalţului, cavităţi curbate, apărute la baza dinţilor, inflamaţie a articulaţiilor temporo-mandibulare, dureri de cap.

Scrâşnirea frecventă, chiar compulsivă, poate duce la abraziunea dinţilor, care sunt din ce în ce mai scurţi. Acest proces este urmat de ondularea dinţilor sau creşterea masei musculare, având ca efect prelungirea maxilarului.

Scrâşnitul din dinţi la copii – cauze

Principala cauză a bruxismului este stresul. El este responsabil într-o proporţie de până la 97%. Iar această problemă afectează întreaga societate, indiferent de sex. Pentru încleştarea dinţilor la copii, de asemenea, stresul poate fi responsabil, dar sunt şi alte cauze. Bruxismul poate fi o modalitate pentru depăşirea situaţiilor stresante. Prin urmare, dacă bănuieşti că aceasta este cauza, încearcă să găseşti sursa. Aceasta poate fi: o bătaie sau o ceartă, cineva bolnav în familie, prima zi de grădiniţă sau de şcoală. Încearcă să-i dedici copilului tău mai mult timp, acordă-i mai multă atenţie şi grijă pentru a-l ajuta să depăşească situaţia stresantă.

O cauza comună a scrâşnirii dinţilor la copii este următoarea erupţie dentară. Apariţia dinţilor este o perioadă dificilă pentru copil şi este adesea însoţită de unele simptome neobişnuite. Unul dintre ele este scrâşnirea dinţilor.

Bruxismul poate fi şi un simptom al enterobiazei (paraziţi intestinali). Verifică dacă acest fenomen este însoţit şi de simptome precum: dureri abdominale, pierderea poftei de mâncare, senzaţie de mâncărime în jurul anusului. În acest caz, trebuie să contactezi medicul pediatru, care va recomanda tratamentul adecvat pentru oxiuri.

Copilul scrâșnește din dinți – cum îl tratezi

Tratamentul bruxismului, în cazul în care acesta este asociat cu defecte ale dinţilor implică corectarea malocluziilor şi, în unele cazuri, necesitatea unui aparat dentar. Acesta poate preveni scrâşnirea dinţilor, dar nu elimină cauzele.

Tratamentul bruxismului la copii constă în primul rând în găsirea cauzei. În cazul în care scrâşnirea dinţilor este asociată cu erupţia dentară sau paraziţi – este necesar un tratament adecvat.

Atunci când copilul scrâșnește din dinți din cauza anxietății, va trebui să vizitaţi un psiholog. El te va ajuta să găseşti sursa stresului şi te va îndruma cum să te comporţi cu cel mic pentru a elimina treptat cauza principală a bruxismului.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa