Copilul se plânge de dureri musculare? Ar putea avea miozită, boală care apare și după răceli

Miozita reprezintă o inflamaţie a ţesutului muscular. Starea de slăbiciune musculară, umflăturile şi durerea sunt cele mai frecvente simptome de miozită. Printre cauzele miozitei se numără infecţiile, rănirea, afecţiunile autoimune şi efectele secundare ale medicamentelor. Tratamentul miozitelor variază în funcţie de cauză, potrivit site-ul medical www.webmd.com.

Cauzele miozitei

Miozita este cauzată de orice afecţiune care duce la inflamarea musculară.

Cauzele miozitelor pot fi împărţite în mai multe categorii:
Bolile inflamatorii. Bolile care cauzează inflamaţie în tot corpul pot afecta şi muşchii, provocând miozită. Multe dintre aceste cauze sunt afecţiuni autoimune, în care organismul atacă propriile ţesuturi. Bolile inflamatorii care provoacă miozite potenţial severe includ: dermatomiozita, polimiozita, miozita cu incluzii.
Alte afecţiuni inflamatorii au tendinţa de a provoca forme mai blânde de miozită, respectiv: lupus, sclerodermia, artrita reumatoidă. Adesea, afecţiunile inflamatorii reprezintă cele mai grave cauze ale miozitei, necesitând un tratament pe termen lung.

Infecţiile virale sunt cele mai frecvente infecţii care cauzează miozită. Rareori, bacteriile, ciupercile sau alte organisme pot provoca miozite. Viruşii sau bacteriile pot invada direct ţesuturile musculare sau pot elibera substanţe care afectează fibrele musculare. Viruşii gripali, cei care provoacă virozele respiratorii, precum şi HIV, sunt doar câţiva din viruşii care pot provoca miozita.

Multe medicamente pot provoca leziuni temporare ale muşchilor. Deoarece inflamatia muşchilor nu este întotdeauna identificată, problema musculară poate fi numită miopatie, mai degrabă decât miozită. Miopatia poate interveni imediat după iniţierea unui tratament sau poate să apară după administrarea unui medicament timp de luni de zile sau chiar ani. Uneori este cauzată de o interacţiune între două medicamente diferite. Miozita severă cauzată de medicamente este rară.

Exerciţiile fizice intense pot duce la dureri musculare, umflături şi slăbiciune, timp de câteva ore sau câteva zile, după un antrenament. Inflamaţia contribuie la aceste simptome, ducând, din punct de vedere tehnic, la o formă de miozită. Simptomele miozitei, care apar după exerciţii fizice sau leziuni, se rezolvă aproape întotdeauna cu odihnă şi recuperare.

Rabdomioliza are loc atunci când muşchii se descompun rapid. Durerea musculară, slăbiciunea şi inflamaţia sunt simptome ale rabdomiolizei. De asemenea urina poate căpăta o culoare maro închis sau roşie.

Simptomele miozitei

Principalul simptom al miozitei este slăbiciunea musculară. Slăbiciunea poate fi vizibilă sau poate fi descoperită în urma unor teste. Durerea musculară (mialgia) poate sau nu să fie prezentă.
Dermatomiozită, polimiozită tind să provoace slăbiciune musculară, care se agravează lent în câteva săptămâni sau în câteva luni. Slăbiciunea afectează grupuri mari de muşchi, inclusiv gâtul, umărul, şoldurile şi spatele. De obicei sunt afectaţi muşchii de pe ambele părţi.

Dermatomiozita este o boală rară la copii. Apariţia bolii este estimată la aproximativ 4 cazuri la 1 milion de copii. Este ceva mai frecventă la fete decât la băieţi şi afectează atât muşchii, cât şi pielea. Debutul se produce cel mai adesea între vârstele de 5 şi 15 ani. Pacienţii au perioade de remisie a bolii, când simptomele de dermatomiozită se îmbunătăţesc în mod spontan. Tratamentul pote duce la îmbunătăţirea funcţiei musculare, dar şi la ameliorarea simtomelor cutanate.
Starea de slăbiciune musculară poate face dificilă ridicarea persoanei de pe scaun.
Alte simptome care pot apărea în acelaşi timp cu starea inflamatorie: eczema, oboseala, îngroşarea pielii de pe mâini, dificultate la înghiţire, respiraţie dificilă.

Persoanele cu miozită, cauzată de un virus au, de obicei, simptome de infecţie virală, cum ar fi secreţii nazale, febră, tuse şi durere în gât, sau greaţă şi diaree. Dar simptomele infecţiei virale pot să dispară cu zile sau chiar săptămâni înainte ca simptomele miozitei să înceapă.
Unii oameni cu miozită au dureri musculare, dar mulţi nu au. Majoritatea durerilor musculare nu sunt cauzate de miozită, ci de leziuni cauzate de tulpini sau de boli obişnuite, cum ar fi răcelile şi gripă. Acestea şi alte dureri obişnuite ale muşchilor se numesc mialgii.

Diagnosticul miozitei

Un medic poate suspecta miozita bazându-se pe slăbiciunea musculară a persoanei sau alte dovezi ale miozitei. Testele pentru miozită includ:
Analize de sânge. Niveluri ridicate ale enzimelor musculare, cum ar fi creatinkinaza, poate însemna inflamaţie musculară. Alte teste de sânge verifică dacă există anticorpi anormali, care pot identifica o afecţiune autoimună.
Scanarea RMN. Un scanner care utilizează un magnet de mare putere şi un computer creează imagini ale muşchilor. O scanare RMN poate ajuta identificarea zonelor de miozită şi modificări în timp ale muşchilor.
Electromiografia (EMG) este un test folosit pentru înregistrarea activităţii electrice a muşchilor. Prin această procedură un medic poate testa răspunsul muşchilor la semnale nervoase electrice. EMG poate identifica muşchii slăbiţi sau afectaţi de miozită.
Biopsie musculară. Acesta este cel mai precis test pentru diagnosticarea miozitelor. Un doctor identifică un muşchi slab, face o mică incizie şi prelevează o probă mică de ţesut muscular pentru testare. Biopsia musculară duce la un diagnostic final în majoritatea cazurilor.
Există multe alte cauze ale slăbiciunii musculare şi durerii, mai frecvente decât miozita, iar testarea pentru miozită nu este un proces simplu. Din aceste motive, procesul de diagnosticare a miozitelor poate fi lung.

Tratamentul miozitei

Tratamentul miozitelor variază în funcţie de cauză. Afecţiunile inflamatorii, care provoacă miozită, pot necesita tratament cu medicamente care să suprime sistemul imunitar.
Miozita cauzată de infecţii se datorează de obicei unui virus şi nu este necesar un tratament specific. Miozita cauzată de bacterii este mai puţin frecventă şi de obicei necesită antibiotice pentru a preveni răspândirea infecţiei.
Deşi rabdomioliza rezultă arareori din miozită, aceasta poate provoca leziuni renale permanente. Persoanele cu rabdomioliză sunt spitalizate pentru a primi fluide intravenoase continue, în cantităţi mari.
Miozita asociată cu un medicament este tratată prin oprirea medicaţiei. În cazurile de miozită provocată de medicamentele statine, inflamaţia musculară dispare de obicei în câteva săptămâni după oprirea medicamentului.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație