De ce nu este bine să vă jucați cu copiii ținându-i de mâini și învârtindu-i

Monica Gaina

Chiar dacă poate părea distractiv să-ți învârți copilul în jurul tău ținându-l de mâini, experții citați de site-ul non-profit Kids Health, evidențiază posibilele pericole, respectiv apariția luxațiilor. Copiii între unul și patru ani sunt mai predispuși la luxația cotului.

Riscurile mai mari pentru copiii mai mici sunt explicate prin faptul că oasele și ligamentele lor sunt mai puțin dezvoltate. Așa că atunci când participă la astfel de activități sunt mult mai expuși la luxația cotului. Asta înseamnă dislocarea încheieturii cotului prin deplasarea unuia dintre oase din articulație.

Care sunt cauzele?

Acest tip de luxație este cauzată de tragerea prea puternică a mâinii, care determină dislocarea cotului. Aceasta poate fi dureroasă pentru copii, care nu-și vor mai putea folosi brațul.

Care este tratamentul?

Un doctor sau o asistentă pot așeza osul la locul lui. Luxația cotului poate cauza dureri temporare în braț, dar nu aduce stricăciuni nevindecabile. Odată ce osul este pus la loc, în poziția corectă, durerea va dispărea.

Experții avertizează părinții să fie atenți când se joacă cu copiii de vârste mici și îi leagănă ținându-i de mâini. Amer Khan, chirurg ortoped, declară pentru platforma online de sănătate Doctify: „Orice tracțiune bruscă aplicată unui membru superior poate cauza răni închieturilor membrului. Din experiența mea, sunt puține incidentele de rănire a încheieturii umărului sau cotului din cauza exclusivă a legănării, atârnării copilului de mâini. Oricum, este evident că părinții trebuie să fie atenți la niște limite atunci când se joacă cu copiii.”

Adam Pandit, consultant specializat în chirurgia umărului și cotului la Spire Thames Valley din Slough, a declarat pentru The Independent că părinții trebuie să fie conștienți de efectele pe care jocurile mai dure le pot avea asupra copiilor: „Nu poți proteja excesiv copiii, dar părinții trebuie să fie atenți când îi antrenează în jocuri mai dure – fiți conștienți că toate încheieturile lor încă se formează, așa că orice pune presiune suplimentară pe ele poate avea un efect nedorit”.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa