Dezvoltarea copilului la varsta de 6-9 ani

La aceasta varsta, copilul tau devine si mai constient de lumea exterioara caminului. Incepe sa castige incredere in sine si incepe sa-si faca prieteni adevarati, dar inca mai are nevoie de sfaturile si de ajutorul tau.

Dezvoltarea sociala si emotionala

In aceasta faza a dezvoltarii, vei observa imbunatatiri majore la capitolul socializare si abilitatea de a interactiona cu ceilalti. Copilul tau isi va dori foarte mult sa apartina unui grup si sa se integreze, aspect foarte important pentru increderea in sine.

La aceasta varsta, copiii isi aleg partenerii de joaca in functie de gen si vei observa tendinta impartirii in tabere baieti versus fete. Aici poti sa intervii tu si sa-i explici copilului ca baietii si fetele nu trebuie sa se joace separat, ca toti copiii pot face exact aceleasi lucruri si ca nu e nevoie de grupuri categorisite dupa sexul copiilor.

Desi copiii de 6-7 ani iubesc sa petreaca timp in compania altor copii, abia pe la varsta de 8 ani devin capabili sa se puna in locul celorlalti si sa inchege prietenii adevarate.

La aceasta varsta, copilul tau poate sa:

– inteleaga regulile si, eventual, sa adauge unele noi inventate de el.

– gaseasca partea distractiva a jocurilor de echipa (aproximativ la 8 ani).

– inceapa sa inteleaga punctul de vedere al altei persoane (in jurul varstei de 8-9 ani).

– fie mai responsabil cu lucrurile lui.

– sa dea dovada de bravada si incredere sau, din contra, de dubii legate de persoana sa.

– dea semne ca devine mai responsabil

– castige la jocuri, dar nu prea stie sa piarda.

– spuna minciuni si sa fure si e posibil sa nu aiba clar delimitate conceptele de bine si rau, nu inca si nu
perfect.

– ii placa sa mearga la scoala daca nu are probleme sau neplaceri acolo.

– aiba probleme cu prietenii, aspect normal din cand in cand in relatiile dintre copii.

– ii placa sa mearga la petreceri in pijamale acasa la un prieten.

Fiecare varsta din aceasta etapa de crestere are propriile ei caracteristici. De exemplu, la 6 ani copilul are inclinatii de sef si ii place sa ceara multe lucruri, la 7 incepe sa ia viata in serios si incepe sa aiba griji, la 8 e plin de entuziasm si e volubil, iar la 9 ani e independent si rebel. Desigur, acestea sunt doar niste generalizari, dar o sa vezi multe ramificatii pornind de la aceste caracteristici la copilul tau.

Dezvoltarea intelegerii

La aceasta varsta, copiii sunt fascinati de lumea exterioara. Copilul tau este ca un burete care absoarbe informatii si care retine foarte usor aspecte interesante despre subiectele care-l intereseaza.

La varsta de 9 ani, copilul tau isi stabileste deja preferintele pentru anumite subiecte si materii. Deja stie sa citeasca, sa scrie si e incepator in ale matematicii si la capitolul expresivitate si comunicare.

Felul in care gandeste poate fi usor influentat de sentimente. De exemplu, daca e trist sau suparat, copilul tau nu va mai avea aceeasi capacitate de concentrare si nu va gandi la fel de limpede pana cand nu elimina sentimentele negative.

De asemenea, daca increderea copilului tau in sine este scazuta, va fi reticent la lucruri noi si va refuza sa le incerce de frica esecului. Dezvoltarea cognitiva in acesti ani este strans legata de suportul emotional si psihic.

In aceasta peroada, copilul tau poate sa:

– inteleaga notiunea de bani

– inteleaga ca Mos Craciun nu exista

– spuna cat e ceasul

– citeasca de unul singur

– faca planuri

– diferentieze stanga de dreapta

– colectioneze abtibilduri, timbre, jocuri etc.

Dezvoltarea fizica

In aceasta perioada, copiii pun mare accent pe abilitatile fizice. Activitati precum jocurile cu mingea, mersul pe bicicleta si alte asemenea sunt motiv de lauda in grupul lor. De asemenea, copilului tai ii place sa il urmaresti cand face aceste lucruri si sa-l lauzi.

In general, e plin de energie si deja poate sa deseneze case mai complexe la care alatura si o curte sau un cer pe fundal, poate sa mearga pe bicicleta fara roti ajutatoare, poate sa se catere si sa inoate si poate sa arunce si sa prinda o minge.

Dezvoltarea vorbirii

Pe la varsta de 7 ani, copilul tau ar trebuie sa vorbeasca clar si fara probleme si ar trebui sa poata se explice idei si evenimente mai complexe.

In aceasta perioada, copilul tau poate:

– sa foloseasca telefonul

– sa faca diferenta intre timpurile verbale si sa le foloseasca la modul corect in propozitii

– sa ii placa sa spuna glume si ghicitori

– sa ii faca placere sa citeasca de unul singur

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație