Diareea cronică la copii: cauze și tratament

Ramona Dinescu
diareea-la-copii-totul-despre-mame

Diareea cronică apare de obicei ca o consecință a unei alte afecțiuni și poate dura chiar mai mult de două, trei săptămâni. Cauza poate fi una virală, bacteriană sau parazitologică, iar tratamentul se stabilește în funcție de factorul responsabil de apariția diareei.

Diareea, spun medicii, nu este o boală, ci un simptom al unei afecțiuni. Diareea cronică se deosebește de cea acută prin faptul că este de durată, poate persista și după două săptămâni, însă tratamentul este același și se stabilește în funcție de cauza apariției bolii.

Dar să vorbim despre diareea cronică, care sunt cauzele care duc la instalarea ei și cum poate fi prevenită și tratată.

Cauzele și simptomele diareei cronice la copii

Conform specialiștilor, ca și în cazul diareei acute, diareea cronică are la bază infectarea cu un virus, o bacterie sau un parazit.

Poate apărea pe fondul unei alte afecțiuni netratate, cum ar fi o banală răceală (un enterovirus se poate face responsabil de aceasta), poate apărea pe fondul infecției cu diferite bacterii sau din cauza unei alimentații neadecvate. Poate apărea în urma tratamentului cu antibiotic pe care l-a urmat copilul și căruia nu i s-au administrat probiotice pentru protejarea florei intestinale.

Alte afecțiuni corelate cu apariția diareei cronice sunt: fibroza chistică, pacreatita cronică, sindromul de colon iritabil, hipertiroidismul, tumorile, boala Crohn, SIDA sau deficiențe de hemoglobină.

Important de menționat este faptul că diareea cronică se manifestă prin apariția a mai mult de trei scaune moi, chiar apoase pe zi la copii. Scaune diareice la bebeluși înseamnă un scutec colorat care a absorbit tot continutul apos și care se repetă de minim 5-6 ori pe zi.

Mare atenție, deoarece orice suspiciune precum scaune apoase, cu mucus, cu sânge, sau de culoare neagră trebuie să ne oblige să cerem imediat sfatul medicului, deoarece acestea pot duce la diferite complicații.

Cea mai serioasă complicație la care poate duce diareea este deshidratarea care reprezintă și un simptom al acesteia.

Alte simprome ale diareei mai pot fi durerile de burtică, crampele abdominale, starea generală proastă sau somnolența (cauzate de deshidratare).

Tratament și prevenție

Tratamentul înseamnă în primul rând regim alimentar, iar cel mai cunoscut regim este cel format din orez fiert, morcov fiert, supă de rădăcinoase, carne fiartă sau la grătar, mere coapte, brânză de vaci, banane, ceai de mentă și multă apă pentru rehidratare. Orice alt aliment care nu este în această listă îi poate agrava starea copilului.

Apoi, în funcție de cauza diareei, se va prescrie și tratamentul medicamentos. Pentru infecțiile virale se vor da doar niște prafuri care ajută la legarea scaunului (smecta, hidrasec sau calciu carbonic), probiotice și săruri de rehidratare dacă este cazul. În cazul infecțiilor bacteriene se va apela la antibiotic. De aceea, primul lucru pe care orice medic îl va face, pe langa examenul clinic, va solicita o coprocitogramă, o coprocultură și o analiză coproparazitologică în urma recoltării probelor din scaunul copilului.

Diareea cronică nu este contagioasă, însă virusul sau bacteria care au provocat-o pot fi. De aceea este recomandat să fie izolat copilul și tratat în cele mai bune condiții de igienă. Tratamentul se face de obicei acasă, însă, în cazuri mai severe de deshidratare este nevoie de internare în spital pentru rehidratare.

Citește și:
Indiciile din scaunul copilului
Alimente care provoacă balonare la bebeluși
Listerioza la copii
Enterocolita: cauze, simptome, tratamente

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa