Tot ce trebuie să știi despre herpangină, boala care provoacă bășici pe cerul gurii și în gât

herpangina totul despre mame

Herpangina este o boală virală des întâlnită în rândul copiilor dar care poate afecta în egală măsură și adulții. Este caracterizată de apariția unor mici bășici pe cerul gurii și în interiorul gâtului. Poate fi însoțită de febră bruscă, inflamarea gâtului, dureri de cap și de gât.

Herpangina este foarte asemănătoare cu boala mână-gură-picior, o afecțiune destul de des întâlnită în ultima vreme prin comunitățile de copii. Amândouă sunt cauzate de enteroviruși. Enterovirușii reprezintă un tip de viruși care de obicei afectează tractul gastrointestinal, însă uneori se răspândesc și către alte părți ale corpului.

În cazul adulților, în mod normal, organismul produce anticorpi pentru a lupta împotriva infecției, însă bebelușii și copiii mici nu au acești anticorpi. De aceea sunt mult mai predispuși enterovirozelor și de aceea herpangina și boala mană-gură-picior este atât de comună lor.

Un alt lucru important de menționat este acela că acești enteroviruși sunt extrem de contagioși, însă vestea bună este că simptomele pot fi tratate și dispar în 7 până la 10 zile.

Cum se manifestă herpangina?

Simptomatologia este diferită de la o personă la alta, însă, în linii mari, poți recunoaște herpangina după următoarele semne:

–          Instalarea bruscă a febrei

–          Dureri în gât

–          Dureri de cap

–          Dureri de gât

–          Umflarea ganglionilor limfatici

–          Dificultate la înghițire

–          Pierderea poftei de mâncare

–          Salivare abundentă (la bebeluși)

–          Stări de vomă (la bebeluși)

Micile bășicuțe de pe cerul gurii și din spatele gâtului încep să apară la două zile de la instalarea infecției. Acestea au o culoare gri deschis, cu marginile roșii și se vindecă în mai puțin de 10 zile.

Dacă bănuiești că bebelușul tău are herpangină, ar fi cazul să-l duci cât mai repede la medic pentru un consult. Însă, există și câteva situații excepționale ce ar trebui să te trimită de urgență la medic:

–          Febră mai mare de 41 de grade Celsius sau febră care nu dispare

–          Dureri în gât care durează mai mult de 5 zile

–          Simptome ale deshidratării precum gura uscată, lipsa lacrimilor, oboseală, scăderea cantității de urină, urină de culoare închisă, ochii înfundați în orbite.

Cum se transmite herpangina?

Așa cum spuneam mai sus, herpangina este de obicei cauzată de un virus din grupul de enterovirusuri, care se răspândesc foarte repede de la o persoană la alta, mai ales în creșe, grădinițe sau școli. Persoanele infectate sunt contagioase mai ales în primele cinci zile ale infecției.

Herpangina mai poate fi luată și în urma contactului direct cu materiile fecale, cu picaturile de salivă provenite din strănutul sau tusea persoanei infectate.

Virusurilepot supraviețui pe suprafețe și obiecte precum blaturi sau jucării câteva zile, așa că se recomandă o igienizare a casei după un episod de boală.

Diagnostic și tratament

Deoarece bășicuțele care apar în urma herpanginei sunt inice, medicul pediatru de obicei diagnostichează această afecțiune doar pe baza unui examen fizic și a unui istoric al simptomatologiei descris de părinte. Nu sunt necesare teste speciale pentru diagnostic.

Tratamentul este de obicei simptomatic ca în cazul majorității infecțiilor virale. Se recomandă antiinflamatoare și antitermice pentru reducerea febrei și a durerilor și un consum cât mai mare de lichide.

După tratament herpangina ar trebuie să dispară în maxim 10 zile.

Dă-ne și un like pe Facebook, dacă nu ne-ai dat deja, pentru a fi la curent cu tot ce publicăm!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație