Infecţia cu Helicobacter pylori la copii. Simptome, tratament și complicații

Copiii se plâng adesea de dureri abdominale. De cele multe ori nu este nimic grav, dar se poate întâmpla ca aceste dureri să fie cauzate de o infecţie cu Helicobacter pylori. Pentru a afla cauza exactă a durerilor abdominale trebuie să mergeţi cu cel mic la doctor. În cazul în care nu este tratată la timp, infecţia cu Helicobacter pylori poate duce la ulcer la stomac, aşa cum aflăm de pe site-ul medical www.webmd.com.

Helicobacter pylori (H. pylori) este un tip de bacterie. Aceşti germeni pot intra în corpul nostru şi pot trăi în tractul digestiv. După mai mulţi ani, ei pot cauza răni (cunoscute sub numele de ulcer), în mucoasa stomacului sau în partea superioară a intestinului subţire.

Infecţia cu Helicobacter pylori este extrem de frecventă. Aproape două treimi din populaţia lumii are această bacterie în corp. Majoritatea oamenilor nu dezvoltă ulcere şi nici nu au alte simptome.

Cum are loc infectarea cu Helicobacter pylori?

Timp de decenii, medicii au crezut că oamenii se îmbolnăveau de ulcer din cauza stresului, a alimentelor picante, a fumatului sau din cauza altor obiceiuri de viaţă. Dar când oamenii de ştiinţă au descoperit Helicobacter pylori în 1982, au observat că, de fapt, germenii sunt cauza celor mai multe ulceraţii de la nivelul stomacului.

După ce H. pylori intră în corp, acesta atacă mucoasa stomacului, care de obicei vă protejează de acidul pe care corpul îl foloseşte pentru a digera alimentele. Odată ce bacteriile au făcut suficiente daune, acidul poate trece prin mucoasă, ceea ce duce la ulcer.

Helicobacter pylori se poate lua din alimente, apă sau de pe diverse ustensile. Infecţiile cu aceşti germeni sunt mai frecvente în ţările sau comunităţile care nu au apă curată sau sisteme de canalizare bune. De asemenea, bacteriile se pot lua prin contactul cu saliva sau cu alte lichide ale organismului infectat.

Mulţi oameni se infectează în timpul copilăriei. Germenii trăiesc în organism ani de zile înainte de manifestarea primelor simptome, dar majoritatea persoanelor nu vor dezvolta ulcere. Medicii nu ştiu exact de ce numai unii oameni fac ulcere după o infecţie.

Simptome

Ulcerul gastric la copii este cauzat de Helicobacter pylori. Din fericire, aceasta nu este o boală comună, şi numai la câţiva copii, care se află în spital cu dureri abdominale, se confirmă ulcerul gastric. Conform datelor epidemiologice, 30% dintre copii sunt infectaţi cu H. pylori.

La copiii cu vârsta peste 6 ani, simptomele ulcerului peptic sunt asemănătoare cu cele manifestate de adulţi: dureri de cap recurente, senzaţie de usturime la nivelul stomacului. În acest caz, avem de-a face cu boala primară cauzată de Helicobacter pylori.

La copiii mai mari, simptomele ulcerelor de stomac sunt diferite – ele se aseamănă cu durerea abdominală obişnuită care apare după masă. Un copil infectat cu Helicobacter pylori poate avea greaţă, vărsături, pierderea poftei de mâncare, adesea are o stare proastă, pierderea în greutate fără un motiv clar. În acest caz, ulcerul nu atinge stomacul, ci duodenul.

Stabilirea diagnosticului

Pentru început, medicul îi va face copilului un examen fizic, inclusiv apăsarea pe burtă pentru a verifica umflarea, sensibilitatea sau durerea. De asemenea, poate solicita:

– Teste ale sângelui, scaunului şi salivei, care pot ajuta la depistarea infecţiei cu Helicobacter pylori.

– Testul respirator cu uree marcată. Copilul va trebui să bea o substanţă numită uree. Apoi va respira într-o pungă, pe care medicul o va trimite la un laborator pentru testare. Dacă are Helicobacter pylori, bacteriile vor schimba ureea din organism în dioxid de carbon şi testele de laborator vor arăta că respiraţia are un nivel de gaz mai ridicat decât cel normal.

– Endoscopie gastrointestinală superioară, o metodă invazivă în timpul căreia se pot colecta probe care vor fi examinate pentru prezenţa bacteriilor.

Tratament

Dacă cel mic are ulcer provocat de H. pylori, va avea nevoie de tratament pentru omorârea germenilor, pentru vindecarea mucoasei stomacului şi pentru ca rănile să dea înapoi. De obicei, este nevoie de 1-2 săptămâni de tratament pentru ca juniorul să se simtă mai bine. În cadrul tratamentului, copiii primesc antibiotice şi un medicament care reduce secreţia de suc gastric. Copilul trebuie, de asemenea, să primească un pansament gastric. În cazul în care tratamentul se efectuează până la capăt, 90% dintre cazuri se finalizează cu vindecarea ulcerului gastric la copii.

Tratamentul ar putea însemna ca cel mic să ia mai multe pastile pe zi, timp de câteva săptămâni, ceea ce înseamnă o mulţime de medicamente. Dar este foarte important să ia tot ce a prescris medicul şi să urmeze instrucţiunile. Dacă nu ia antibioticele în mod corect, bacteria poate deveni rezistentă la acestea, ceea ce face ca infecţiile să fie mai greu de tratat.

După aproximativ 1-2 săptămâni de la finalizarea tratamentului, medicul poate solicita repetarea analizelor pentru a se asigura că infecţia a dispărut.

Dieta în ulcerele gastrice la copii

Este necesar să schimbaţi dieta copilului pentru a fi uşor digerabilă şi mai puţin stresantă pentru stomac. Nu le daţi copiilor să mănânce: pâine de secară şi pâine integrală, clătite, paste, alimente prăjite, brânză galbenă, cârnaţi. De asemenea, excludeți ciocolata şi laptele – este mai bine să îl înlocuiţi cu iaurt sau kefir, deoarece laptele creşte secreţia de acid clorhidric din stomac. De asemenea, evitaţi să le daţi copiilor sucuri de fructe.

Prevenire

Paşii pe care copiii şi adulţii trebuie să-i urmeze ca să se protejeze de infecţia cu H. pylori sunt aceeaşi ca şi pentru alţi germeni:

  • Spălaţi-vă pe mâini după ce utilizaţi baia şi înainte de a pregăti masă, precum şi înainte de a mânca.
  • Învăţaţi-i şi pe copiii dvs. să facă acelaşi lucru.
  • Evitaţi mâncarea şi apa care nu sunt curate.
  • Nu mâncaţi nimic care nu este gătit bine.
  • Evitaţi mâncarea servită de oameni care nu s-au spălat pe mâini.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație