Intoxicația cu plumb la copii. Cum o recunoști și care sunt sursele de intoxicare

Marina Rosenfeld

Nu există expunere sigură la plumb așa că atenție la intoxicația cu plumb în cazul copiilor. Ei sunt cei mai vulnerabili la plumb, iar intoxicația poate cauza probleme serioase de sănătate cum ar fi anemia, leziunile rinichiului și leziuni ale creierului.

Intoxicațiile cu plumb au scăzut în ultimele decenii prin eforturile de a reduce contaminarea, prin prevenirea expunerilor şi campanii de conștientizare a pericolului. Totuși, în SUA spre exemplu, jumătate de milion de copii sunt testați şi se dovedesc a fi pozitivi la această intoxicație, conform “Centrului pentru Controlul și Prevenția Bolilor”.

Iată ce trebuie să știți ca să vă protejați familia.

Cum ajunge plumbul în corpul copiilor?

Copiii sunt expuşi la a inhala praf de plumb mâncând pământ sau bucăţi de vopsea ce conţin plumb sau bând apă contaminată. Plumbul nu se absoarbe uşor prin piele. Apa îmbuteliată care e folosită pentru a prepara laptele praf sau mâncare poate fi o sursă de plumb, mai ales în case mai vechi. Plumbul nu are miros sau gust, iar fierberea apei nu îl elimină.

Chiar şi copiii care nu ingerează vopsea uscată se pot contamina dacă există lucruri vopsite cu vopsea de plumb în casă sau pe unde îşi petrec timpul: uşi şi rame de la geamuri vopsite; astfel se eliberează în aer particule mici de plumb de fiecare dată când sunt deschise şi închise.

Copiii pot respira aer contaminat odată cu praful de pe mobile sau de pe podele. Odată ce e pe mâini, ajunge ușor în gură de fiecare dată când copilul mănâncă cu mâinile.

Cele mai comune modalităţi de contaminare:

  • Traiul  în clădiri foarte vechi: cu cât e mai veche casa, cu atât crește riscul de a avea lucruri vopsită cu vopsea cu plumb.
  • Casele mai vechi au ţevi de plumb care transportă plumbul în apa de băut.
  • Locuințele de lângă autostrăzi sau zone industriale
  • Plumbul era folosit pentru benzină şi pesticide, iar solul de lângă drumuri, precum şi livezile sunt contaminate. La fel şi zonele de lângă hale industriale.
  • Munca cu plumbul: oameni cu anumite hobbyuri pot aduce acasă reziduuri de plumb pe mâini şi haine. Dacă lucraţi cu sticla colorată sau în olărit, dacă recondiţionaţi mobilier, să faceţi duş după muncă şi să vă schimbaţi hainele.

Alte surse:

  • Mobilă veche, echipament de joacă în parcuri, jucării vopsite cu plumb
  • Ceramică poleită cu plumb, unele porţelanuri
  • Unele jucării
  • Mâncare conservată
  • Baterii vechi
  • Unele hobbyuri (mărgele de sticlă colorată)
  • Unele cosmetice, cum ar fi rujurile

Cum poţi să-ţi dai seama dacă s-a intoxicat copilul cu plumb?

De multe ori, copiii nu manifestă simptome, chiar dacă sunt intoxicaţi puternic cu plumb. Posibile simptome:

  • Oboseală
  • Iritabilitate
  • Comportament agresiv
  • Tulburare de dezvoltare
  • Insomnii
  • Anemie
  • Dureri abdominale
  • Pierderea apetitului
  • Pierdere în greutate
  • Constipaţie
  • Vărsături
  • Dureri de cap
  • Probleme de echilibru şi control motor

Un simplu test de sânge poate arăta dacă un copil e contaminat. Nici un nivel de plumb nu e considerat sigur, dar unul mai mare de 5 micrograme/decilitri arată că trebuie să reduceţi expunerea copilului. Funcţiile creierului sunt afectate la 10 mcg/dl , iar un nivel de peste 45 necesită tratament medical.

Când e indicat să vă testaţi copilul pentru intoxicaţia cu plumb?

Dacă trăiţi într-o clădire construită înainte de 1978, e bine să vă asiguraţi că cel mic nu e intoxicat. În SUA, “Academia Americană de Pediatrie” recomandă testarea copiilor care sunt la risc de expunere la vârsta de 1 an şi 2 ani.

Dacă se dovedeşte că în sângele copilului sunt niveluri ridicate de plumb, medicul vă va ajuta să găsiţi sursa contaminării. Odată ce copilul nu mai este expus, corpul elimină plumbul, dacă nivelul nu e foarte înalt. El va recomanda o dietă pe bază de fier, calciu şi vitamina C.

Dacă nivelurile de plumb sunt mari, medicul va recomanda terapia de chelare, pentru ca organismul să elimine plumbul. Copilul va fi retestat periodic.

Cum să protejaţi copilul de expunerea la plumb?

  • Copilul trebuie să aibă mâinile curate. Spălaţi-i mâinile de câteva ori pe zi, mai ales dacă se joacă afară, şi neapărat înainte de a mânca. Învăţaţi-l cum să-şi spele mâinile bine, cel puţin 20 de secunde.
  • Păstraţi casa curată. Curăţaţi resturile de vopsea din casă cu o cârpă umedă şi un mop. Cumpăraţi un aspirator cu filtru HEPA.
  • Aveţi grijă ca pătuţul, leagănul, jucărille sa nu conţină vopsea cu plumb. Spălaţi jucăriile în mod regulat de praf şi pământ.
  • Nu lăsaţi copiii să roadă suprafeţe vopsite cum ar fi mobile, leagăn etc
  • Eliminaţi potenţialele surse de plumb. Verificaţi mereu jucăriile să nu conţină plumb.
  • Asiguraţi-vă că cel mic se hrăneşte bine, în acest caz organismul fiind mai puţin predispus să absoarbă plumbul. Copilul trebuie să primească fier, calciu, vitamina C.
  • Dacă aveţi copii ce merg la creşă sau şcoală, aflaţi dacă respectiva clădire a fost testată pentru prezenţa plumbului.
  • Testaţi apa îmbuteliată ca să va asiguraţi că nu conţine plumb.

Sursa: www.babycenter.com

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa