Mersul la culcare: vis sau coșmar? Experiența unei mame

Mersul la culcare / Totul despre mame
Iată cum arată serile noastre. Cel puțin, primele două ore...

Știți cumva de ce mersul la culcare nu arată ca în filme?

Am văzut filme. Ştiam cum trebuie să fie. El, în pat. Mirosind a şampon cu parfum de căpşune. Eu, pe un balansoar, lângă. Citind o poveste, cu intonație. Apoi aranjez puțin plapuma, să-l învelesc mai bine şi las un sărut uşor ca un fulg pe fruntea senină, lămpița stinsă şi noapte bună.

În realitate, nu-i aşa. Nici acum, după 8 ani. Când tot în brațe adoarme. Cert este că nu am descoperit rețeta unui somn ca-n filme oricât am căutat-o.

Ordnung und disciplin

Din maternitate, l-am adus setat să sugă şi să doarmă la ore fixe, în camera lui. Ordinea şi disciplina au durat cam o lună, până când am discutat la telefon cu doamna doctor Ana Culcer, pentru un material despre independența bebeluşului. Mi-a spus că până şi animalele îşi țin puii lângă ele când dorm. Ne-au copleşit mustrările de conştiință, aşa că am luat copilul în pat şi, când am vrut să-l mutăm la loc, n-a mai vrut el. Cu toate că a fost – din unele puncte de vedere – incomod, a fost şi super natural. Nu mai suferea nimeni în timpul nopții şi copilul dormea fericit până dimineața, între părinții lui. Îi datorez doamnei doctor un sentiment greu de comparat cu altceva. Căci să dormi auzind respirația dulce a copilului e ceva unic…

După ani şi ani…

Mai precis, după 8 ani, lucrurile stau relativ la fel. Acum copilul are un pat extensibil în camera lui, în care dormim în combinații variate: fie toți trei, fie eu şi el, fie el cu taică-său. Dar încă nu doarme şi nici nu adoarme singur. Ne-am obişnuit cu ideea şi nutresc speranța că va veni un moment când va dori el singur să aibă parte de spațiul lui privat şi voi tânji eu, cu nostalgie, după serile când mă rugam să adoarmă ca să nu ratez (iar) Masterchef. Ştiu că există o armată de psihologi care să ne spună că aşa transformăm copilul într-un bebeluş etern. Noroc că există şi armata de psihologi care susțin că astfel satisfacem nevoia copilului de protecție şi că îi oferim siguranța de care are nevoie ca să-şi ia zborul din cuib când va vrea. Sinceră să fiu, nici nu mă interesază foarte tare opiniile pro şi contra, atâta timp cât eu mă uit în ochii somnoroşi ai copilului şi îl ştiu liniştit şi bine.

Între timp, haos!

Între timp am încercat variante. Rutina de fier cină-duş-poveste-scărpinat, rutina relaxată dormi-când-ți-e-somn, hibrizi de rutine şi rutinele rutinelor. Legănat, cântat, hâțânat pe genunchi, lapte cald cu miere, nervi de simțeam că-mi vine să plâng. Pe cât de mult ți-ai dori să meargă totul ceas, copiii nu-s maşinării şi e greu să îi faci să funcționeze ca atare. După o zi agitată, e de aşteptat să adoarmă mai greu şi să aibă mai multă nevoie să se liniștească. Decât să te dai cu capul de pereți că nu adoarme la 8 fix (sau la 11 noaptea, desigur…) şi apoi să te mai dai o tură cu capul de pereți dimineața (când NU se trezește), mai bine te relaxezi şi iei lucrurile cum vin. E singura variantă care pare să funcționeze pe bune.

Se reglează de la sine

Un copil care a adormit prea târziu şi se trezeşte greu, va recupera cu un somn scurt la prânz sau se va culca mai devreme a doua zi. Singurele reguli stricte au fost şi sunt: fără jocuri/jucării care suprastimulează sau agită înainte de culcare. Copilul ştie că în jur de ora 20 e timpul de culcare, iar ce e de bifat, se bifează: igienă, pijamale, poveste, drăgălit. Ne spunem ce s-a mai întâmplat peste zi, apoi el se bagă în pat până termin eu ce am de terminat prin casă. Eu sper să adoarmă între timp, el speră să nu. Şi de obicei, reuşeşte.

Apoi, unul dintre adulți îl ia în brațe şi doar atunci simte că poate ceda somnului. Seara noastră continuă până cădem lați de oboseală la rândul nostru, dar frustrarea teribilă că timpul trece şi copilul nu doarme s-a evaporat numai în momentul în care ne-am asumat că e peste puterea firii să-l adormi la comandă. Indiferent cât de mult ți-ai dori… E un adevăr mare şi schimbător de vieți de părinți. O economie de nervi pe care îi ții de rezervă pentru alte complicații pe care n-ai cum să le ignori. Partea cu dormitul vine de la sine atunci când încetezi s-o programezi în detaliu, ca într-un vis frumos şi îți asumi că vei avea parte şi de porția ta de coşmaruri părinteşti. Cum ar fi cel cu trezitul de dimineață!

Dacă și voi aveți parte de un somn de coșmar, citește cartea ”Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor”! Detalii AICI.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație