Studiu: Oase sănătoase prin mișcare zilnică

Cristina Călin, redactor

Pentru a avea oase sănătoase copiii trebuie să fie implicați în activități fizice.  Un nou studiu, citat de mensjournal.com, confirmă că dacă nu fac suficientă mișcare vor avea oase fragile și vor suferi mai multe fracturi ca adulți. Nici osteoporoza nu îi va ocoli pe cei care preferă activitățile statice în copilărie. 

Cercetători de la Universitatea British Columbia au urmărit activitatea fizică a peste 300 de tineri cu vârste cuprinse între 9 și 20 de ani timp de 7 zile. Următoarea etapă a studiului a implicat urmărirea dezvoltării sistemului osos pe o perioadă de 4 ani. În urma analizării datelor s-a constatat că cei care au făcut mișcare mai puțin de 30 de minute au avut oase cu până la 13% mai slabe decât cei care au avut activitate fizică o oră sau mai mult. Cu alte cuvinte, este nevoie de 60 de minute de sport pe zi pentru oase sănătoase.

Din grupul de subiecți doar 43% dintre băieți și 9% dintre fete au respectat recomandarea de a face mișcare cel puțin 60 de minute pe zi. Pe măsură ce au crescut din ce în ce mai mulți au renunțat la sport.

Lipsa activității fizice între 10 și 16 ani privează organismul de un sistem osos puternic,  a declarat Heather McKay, co-author al studiului, medic ortoped. „În perioada de maximă dezvoltare a osificației, adică pentru doi ani de zile, corpul câștigă tot atât de mult cât va pierde în următorii 50 de ani”,  a mai spus cercetătoarea. Ce ajută la dezvoltarea musculaturii, ajută și la întărirea oaselor, de aceea alergatul, săritul, dansul sau sportul în echipă sunt cele mai bune variante pentru copiii aflați în creștere.

Oase sănătoase până la 30 de ani

Avertismentul oamenilor de știință este dur: cât timp stăm doar pe scaun, organismul nostru nu mai transmite către creier mesajul care să le comande oaselor că au nevoie de masă musculară,  iar aceasta va începe să se resoarbă. De aceea, un copil care stă câteva ore pe zi pe scaun la școală,  apoi merge acasă unde iar se așează pentru teme, jocuri la calculator sau uitat la televizor va avea probleme serioase cu sistemul osos când va ajunge adult. Ca părinți trebuie să ne asiguram că cei mici ies cel puțin o oră pe zi afară să facă mișcare. Niciodată nu este prea târziu. Chiar și o viață activă in primii ani de adult pot constitui o salvare. După 30 de ani nu prea mai avem șanse să reparăm ceva. De la această vârstă începem să pierdem din calitatea oaselor,  însă printr-o viață sănătoasă putem sa încetinim acest proces. Riscul este să suferim fracturi dese,  mai ales după 60 de ani. McKay spune că 20% dintre cei care suferă fracturi de șold mor, iar 50% nu mai ajung niciodată acasă de la spital.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa