Otita externă la copii

otita-externa-copii-totul-despre-mame

Pentru a nu avea surprize neplăcute în vacanţă, iată tot ce trebuie să ştii despre otita externă la copii

Otita externă nu apare doar din cauza înotului în bazine, ci există mai mulţi factori ce o pot declanşa.

În plin sezon de bălăceală, copiii sunt mai expuşi riscului de a face otită externă. Cum putem preveni această afecţiune, care sunt măsurile de prim-ajutor şi care este tratamentul potrivit? Am vorbit despre toate aceste lucruri cu Dr. Cristina Goanţă, medic specialist ORL în cadrul Spitalului de Urgenţă „Sf. Pantelimon” şi în cadrul Rețelei Private de Sănătate Regina Maria.

Cum se manifestă otita externă?

Otita externă reprezintă o inflamaţie a canalului auditiv extern sau a pavilionului urechii, în unele cazuri cele două putându-se asocia. Această patologie este întâlnită la toate grupele de vârstă, nu doar la copii.

Semnele otitei externe sunt de cele mai multe ori durerea locală, scăderea auzului, plenitudinea auriculară, mâncărimile locale sau otoreea (curgerea urechii). Uneori, aceste simptome se pot asocia şi cu febră.

Factorii declanşatori

Multă lume ştie că otita externă apare din cauza înotului în piscine, respectiv din cauza apei ce rămâne în ureche după înot, mediul umed fiind propice pentru dezvoltarea bacteriilor. De altfel, i se mai spune şi otita sau urechea înotătorului. Totuşi, puţină lume ştie că nu e obligatoriu să fie vorba despre apa din bazine. Şi apa mării poate declanşa otita externă.

„Orice gen de apă în ureche poate duce la apariţia otitei externe. Cu cât copilul este mai des expus la contactul urechii cu apa, cu atât creşte riscul apariţiei otitei, mai ales dacă apa în care acesta înoată conţine bacterii sau dacă copilul are cerumen”, explică Cristina Goanţă.

Specialistul ORL mai atrage atenţia că există şi alţi factori care predispun la apariția otitei externe. Iar cei mai importanţi sunt:

– umezeala (nu doar înotul, ci şi transpirația sau locuitul în zone cu umiditate înaltă);

– pătrunderea în ureche a apei contaminate bacterian (bacteriile implicate cel mai des sunt Pseudomonas aeruginosa sau Staphylococcus aureus);

– introducerea unor corpi străini în ureche (beţişoare de urechi, unghii, aparate auditive, dopuri de urechi etc.);

– unele boli dermatologice (eczeme, psoriazis, dermatită seboreică, acnee);

Atenţie deci inclusiv la modul în care îi cureţi copilului urechile!

Măsuri de prim-ajutor

Deoarece, în caz de otită externă, durerile de ureche se amplifică mai ales noaptea, este important să ştim cum îl putem ajuta pe copil pe moment, până ajungem cu el la medic. „Dacă copilul acuză durere, se poate începe un tratament simptomatic cu antialgic/antiinflamator. Dacă starea generală este bună, se poatea aștepta până dimineață. Dacă însă apare febră mare ce nu cedează la antitermic, sau dacă durerea nu poate fi tolerată, se aduce copilul la medic imediat”, spune Dr. Cristina Goanţă.

Tratamentul otitei externe

În ceea ce priveşte tratamentul pentru otita externă, foarte importante sunt aspirațiile auriculare, potrivit specialistului ORL: „Cu un aspirator mic, medicul va aspira secrețiile din conductul copilului. Uneori, această procedură se practică o singură data, alteori trebuie efectuată zilnic. Se vor asocia picături dezinfectante în conductul auditiv extern și medicamente simptomatice antiinflamatorii și antialgice. Se va recolta o secreție otică și, dacă rezultatul este pozitiv pentru o anumită bacterie, se vor adăuga picături cu antibiotic în ureche. În unele cazuri mai grave se poate administra și antibiotic oral”.

În general, simptomele dispar în 2-5 zile de la începerea tratamentului.

Leacuri băbești? NU!

Există multe leacuri băbeşti pentru durerile de urechi, cum ar fi usturoiul sau uleiul cald, dar ele sunt total contraindicate. „Nu este bine să introducem în ureche niciun corp străin. Nici usturoi, nici mazăre… O dată am avut de aspirat chiar și piftie din ureche! Usturoiul chiar este foarte nociv, el având un efect necrozant asupra tegumentului și uneori agravând foarte mult boala”, povesteşte medicul ORL-ist.

Cum prevenim otita externă

Şi atunci, cum facem când copilul vrea să se bălăcească? Cum prevenim otita externă? Răspunsul vine tot din partea Cristinei Goanţă: „Accesul copilului la bazinul de înot nu trebuie restricţionat, ci doar trebuie să avem grijă ce loc alegem şi să efectuăm un examen ORL periodic, pentru a nu se acumula ceară în conductul auditiv extern. După contactul cu apa, urechile se șterg cu un prosop doar la nivelul pavilionului, iar în ureche doar cât intră degetul înfășurat de prosop. Nu se recomandă folosirea dopurilor de urechi decât în cazul în care sunt de unică folosință sau se sterilizează foarte bine înainte de fiecare utilizare. Se mai pot aplica, ca și prevenție, 2-3 picături de alcool boricat sau de rivanol în ureche după înot, însă doar dacă membrana timpanică este integră și nu sunt montate tubuşoare la nivelul membranei timpanice.”

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație