Polipii și amigdalitele. Când se impune operația, când poate fi evitată

Geta Roman, director editorial

Popular, le spunem polipi și amigdalite. Când trebuie tratate doar cu medicamente, care sunt semnele care arată că micuţii au nevoie de operaţie? Sunt întrebări la care găsiți răspunsuri pe larg mai jos.

În limbaj popular le spunem polipi, doctorii le spun fie adenoidită cronică, fie vegetaţii adenoide. Este o afecţiune frecventă până la vârsta pubertăţii, adică până la 13-15 ani.

Imunitatea se poate întări după boală

Polipii sunt, de fapt, un ţesut limfatic situat în spatele nasului (la nivelul rino-faringelui), un ţesut care este acolo în mod obişnuit şi care, până la pubertate, are un rol imunitar, ajutând la formarea anticorpilor. De aceea, fiecare episod de acutizare a polipilor dar şi a amigdalelor este un factor prin care un copil câştigă un plus de imunitate, până la un moment dat.

În prima copilărie, adică până la 12-13 ani, copilul poate avea trei sau patru episoade anuale de acutizare a bolii. Dacă un copil răceşte mult mai des de 3-4 ori pe an, sunt chiar copii care ajung să facă tratament cu antibiotice lunar sau la două luni, înseamnă că imunitatea lor, în loc să fie stimulată este, din contră, deprimată şi atunci trebuie luate măsuri. În astfel de situaţii, se pune problema intervenţiilor chirurgicale.

Semnele care trădează polipii:

  • Copilul răceşte foarte des;
  • Are în permanenţă secreţii în nas;
  • Are o voce nazonată (vorbesc pe nas);
  • Noaptea, sforăie şi respiră cu gura deschisă.
  • Când polipii sunt foarte mari, respiraţia pe gură se manifestă şi ziua, iar copilul ajunge să stea tot timpul cu gura deschisă.

Pierderea auzului, un efect posibil

Vegetaţiile adenoide (polipii) pot determina complicaţii destul de serioase pentru copil. Cea mai întâlnită este aşa numita otită seroasă, copilul spune că nu mai aude bine sau părintele constată asta. O altă complicaţie, mai rară, dar posibilă, este etnoidita: copilul are frecvent dureri de cap şi se umflă în unghiul intern al orbitei.

Altă neplăcere poate fi infecţia respiratorie descendentă (medical numită laringo-traheo-bronşită). Adică copilul tuşeşte mai tot timpul. Din cauza respiraţiei deficitare, sunt copii care nu se mai pot concentra şi nu mai pot fi atenţi la şcoală. Asta pentru că nu se oxigenează suficient de bine creierul. În oricare dintre situaţiile descrise mai sus, trebuie să mergeţi cu copilul la medic cât mai repede.

CITEȘTE ȘI: Cum a decurs operația de polipi trăită pe pielea copilului meu

Polipii nu trebuie mereu operați!

Tratamentul pe care medicul îl va prescrie depinde de modul în care polipii se manifestă la copilul tău. Nu se recomandă operarea imediată a polipilor, dacă complicaţiile nu sunt majore. Pentru un copil care doar răceşte frecvent, se poate încerca mai întâi un tratament medicamentos: un anti-inflamator, un anti-alergic şi diverse picături pentru nas, care au rolul de a micşora volumul vegetaţiilor.

Doar pentru copiii care sunt în iminenţa unei complicaţii se impune intervenţia chirurgicală cât mai rapidă. Este vorba de otite, însoţite de diminuarea auzului (cele mai frecvente) sau sinuzite (copilul se umflă şi are dureri în zona nasului). Şi în cazul în care copilul face des laringite subglotice, manifestate prin lipsa aerului, operaţia este obligatorie.

O intervenţie chirurgicală făcută la timp pentru operarea polipilor poate recupera perfect auzul copilului. O operaţie întârziată poate ridica probleme. Dacă scăderea de auz este mai veche de 3 luni, există posibilitatea de a nu mai putea fi recuperată doar prin operarea polipilor. În general, este nevoie să se intervină şi asupra timpanului, cu diverse tratamente destul de chinuitoare pentru copil (injecţii transtimpanale sau aerator transtimpanal).

CITEȘTE ȘI: Nu ne e frică de polipii nazali!

Operarea polipilor

Operarea polipilor care implică complicaţii este indicat să se facă indiferent de vârstă, chiar cu riscul refacerii lor şi al necesităţii efectuării unei a doua intervenţii chirurgicale. Sunt mulți medici, dar și părinți, care refuză operarea polipilor, chiar dacă ei implică riscuri pentru copil, pe motiv că se refac. Dacă copilul are o vârstă mică atunci când este operat, 2-3 ani, atunci vegetaţiile se pot reface într-adevăr şi ar putea fi nevoie de încă o operaţie. Este însă mai bine să faceţi două operaţii, decât să lăsaţi copiii să ajungă la complicaţii severe.

O operaţie bine făcută, în condiţii de spitalizare nu prezintă riscuri majore, chiar dacă este vorba despre un copil mic. Singurul risc posibil este cel hemoragic, însă este extrem de rar şi apare ca un incident, nu neapărat ca o complicaţie a operaţiei. Astăzi, şi în spitalele româneşti, operaţiile de polipi se pot face cu anestezie generală, ceea ce înseamnă mai puţin stres atât pentru pacient, cât şi pentru medic.

Şi dacă i se face anestezie locală, copilul nu ar trebui să rămână cu sechele, pentru că în acest tip de anestezii se dau medicamente care oferă amnezie postoperatorie (copilul nu-şi va mai aminti prin ce a trecut). Adenectomia (scoaterea polipilor) este cea mai simplă operaţie în ORL, durează puţin, iar recuperarea post operatorie este foarte rapidă, copilul putând pleca acasă în aceeaşi zi.

Ce este amigdalita?

Amigdalita este o infecție și inflamație a amigdalelor, care sunt glande mici, de formă ovală, de fiecare parte a gâtului, care ajută la oprirea pătrunderii infecțiilor în organism. Cele mai frecvente cauze ale amigdalitei sunt virușii care provoacă răceli comune și gripă, dar în unele cazuri, amigdalita este cauzată de o infecție bacteriană.

Amigdalita este frecventă în copilărie, deși rară înainte de vârsta de 2 ani, dar în majoritatea cazurilor se va liniști după 3-4 zile fără tratament. Unele cazuri de amigdalită pot fi mai severe, mai ales dacă sunt cauzate de bacterii și necesită tratament de la un medic de familie.

Cine face amigdalită? Oricine, la orice vârstă, poate face amigdalita. Streptococul gâtului este cel mai frecvent la copiii și adolescenții cu vârsta cuprinsă între 5 și 15 ani.

Amigdalita la copiii de 4 ani

Amigdalita este rară la orice vârstă, dar când se dezvoltă este cel mai probabil să apară la copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 4 ani. Semnele că micuțul tău suferă de această afecțiune includ o durere severă în gât care se agravează rapid, umflarea gurii și gâtului și dificultăți de a vorbi, de a înghiți, de a respira și/sau de a deschide gura. Dacă un copil cu amigdalită dezvoltă aceste simptome, ar trebui să te adresezi de urgență medicului de familie sau să camera de gardă a unui spital.

CITEȘTE ȘI: Care sunt simptomele amigdalitei și cum se tratează această afecțiune

Simptomele amigdalitei la copii de 3-6 ani:

  • Amigdalele umflate provoacă o durere în gât cu dificultăți la înghițire și uneori răgușeală de pierdere a vocii.
  • Amigdalita poate provoca, de asemenea, febră (temperatura peste 38°C), precum și simptome generale cum ar fi tuse, dureri de cap, dureri de urechi, dureri de burtă, stare de rău și oboseală.
  • La bebelușii și copiii mici care nu pot descrie cum se simt, semnele de amigdalită pot include salivarea și refuzul de a mânca, iar copilul ar putea plânge mai des sau poate fi mai agitat.
  • În cazurile mai severe, asociate de obicei cu infecția bacteriană, un copil cu amigdalită poate avea glandele umflate în gât, pete de puroi alb pe amigdale și respirație urât mirositoare. Ar trebui să te adresezi medicului de familie dacă vezi pete albe pe amigdalele copilului, dacă gâtul este atât de dureros încât îl oprește să mănânce sau să bea sau dacă mai prezintă simptome de amigdalită după 4 zile.

Amigdalita la copii nu este de obicei asociată cu nicio complicație, dar în cazuri rare de amigdalita bacteriană se poate dezvolta un abces între amigdale și peretele gâtului.

Tratamentul amigdalitei în funcție de vârsta copilului

  • În cele mai multe cazuri, amigdalita este cauzată de un virus și nu există un tratament specific, așa că pur și simplu trebuie să-și urmeze cursul până când copilul se simte mai bine, indiferent de vârsta acestuia.
  • Pentru a ajuta la simptomele amigdalitei, copilul ar trebui să se odihnească mult și să mănânce și să bea cât mai normal posibil, chiar dacă este dureros la înghițire.
  • Băuturile răcoritoare pot ajuta la calmarea gâtului și, de asemenea, îi poți da un medicament pentru durere care conține paracetamol sau ibuprofen, dar nu trebuie administrată aspirină niciunui copil cu vârsta sub 16 ani.
  • Semnele că amigdalita copilului tău ar putea fi cauzată de bacterii includ pete albe pline de puroi pe amigdale și glandele umflate sau sensibile ale gâtului. De asemenea, este puțin probabil ca amigdalita bacteriană să fie asociată cu tusea. Dacă se suspectează o infecție bacteriană, medicul de familie poate prescrie un antibiotic timp de 10 zile.
  • Nu toate cazurile de amigdalită bacteriană vor fi tratate cu antibiotice, așa că este foarte posibil ca medicul să nu ți le prescrie, dacă nu este cazul! Acest lucru se datorează faptului că antibioticele pot avea efecte secundare, cum ar fi dureri de stomac sau senzație de rău și pentru că utilizarea excesivă a antibioticelor atunci când acestea nu sunt necesare poate reduce șansele ca acestea să funcționeze în viitor.
  • Dacă cel mic suferă foarte frecvent de amigdalită severă, care îl face rău copilului, medicul îți poate sugera trimiterea către un consultant ORL. Într-un număr mic de cazuri se va efectua o amigdalectomie.

Întrebări despre amigdalită

Când apare amigdalita? De obicei, după vârsta de un an şi este mai frecventă între 4-7 ani. Poate fi virală sau bacteriană şi e întâlnită mai ales la sfârşitul iernii şi începutul primăverii.

Exudatul faringian e o analiză indispensabilă? Da. Exudatul faringian e important, fiindcă face diferenţa atât între cele două clase mari de infecţii (virală şi bacteriană), cât şi între diferitele subtipuri bacteriene, spunând cu exactitate cine e „împricinatul“, în timp ce antibiograma asociată îţi arată la ce antibiotic „răspunde“, e „sensibil“ microbul.

Ce ar fi de făcut acasă, până la consultul pediatrului?

Izolează-l într-o încăpere cu umiditate suficientă şi cu o temperatură de 22-24 de grade Celsius, apoi convinge-l să consume lichide călduţe. Îi poţi da antitermice, siropel de paracetamol sau supozitoare cu novocalmin, în funcţie de vârstă şi greutate. Antisepticele locale, gen albastru de metil, se  administrează numai sub supravegherea medicului şi numai la copiii mai mari de 4 ani. În privinţa antibioticelor, n-avem să-ţi spunem decât atât: nici să nu te gândeşti! Dacă o faci, poţi să-ţi iei adio de la un rezultat corect după recoltarea exudatului faringian.

Este o boala contagioasă? Da. De aceea, copilul trebuie izolat în primele zile de boală. Când starea generală îi va permite, poate reintra în colectivitate, dar numai la sfatul medicului. Există riscul de suprainfecţie.

Are multe complicaţii? Din nefericire, sunt destul de multe şi deloc neglijabile. Boala se poate complica cu abces periamigdalian, sinuzite, otită medie supurată şi meningită şi poate da complicaţii la distanţă – reumatism articular acut. Iar dacă micuţul face infecţii recurente, adică mai mult de 3 infecţii streptococice acute în 6 luni, i se va prescrie, cu siguranţă, un tratament profilactic cu penicilină.

Când se ajunge la intervenţie chirurgicală? Nu există o reţetă standard pentru aşa ceva. Fiecare caz va fi evaluat de medicul pediatru şi de specialistul ORL. În general, indicaţiile amigdalectomiei pot fi infecţiile streptococice frecvente, hipertrofia amigdalelor cu obstrucţia cronică a căilor aeriene superioare, amigdalitele cronice cu evoluţie prelungită şi tulburările de respiraţie – copilul respiră pe gură zgomotos, se trezeşte tuşind, sforăie, are somnul agitat şi tulburări de alimentaţie.

Amigdalele, păstrate până la pubertate

La copilul până la 12-13 ani, în general volumul amigdalelor palatine este mai mare. În medicina modernă se recomandă ca intervenţia chirurgicală asupra amigdalelor (numită amigdalectomie), să fie amânată până după vârsta pubertăţii, tocmai datorită rolului imunitar pe care îl au amigdalele.

Este absolut normal ca un copil  să facă două-trei pusee de amigdalită acută într-un an. Mai exact amigdalele se umflă, iar copilul are:

  • Dureri intense în gât;
  • Nu are poftă de mâncare;
  • Face febră;
  • La examenul clinic, medicul constată aspect de amigdalită acută eritematosă, adică roşeaţă în gât sau chiar puroi (depozite albicioase în jurul amigdalelor).

Operaţia de polipi scapă copilul şi de problemele cu amigdalita

Specialiştii susţin că dacă polipii sunt operaţi la timp, de multe ori efectul este extrem de benefic şi asupra evoluţiei amigdalitei. Există cazuri în care indicaţia de operare a amigdalelor se pune, însă, înainte de vârsta pubertăţii.

Este vorba de aşa numita amigdalită cronică hipertrofică – amigdalele sunt mari şi cauzează dificultăţi de respiraţie şi de deglutiţie (mestecare) pentru copil. Operarea amigdalelor trebuie făcută şi dacă este vorba de amigdalita cronică focar de infecţie, depistată prin analize de sânge.

În astfel de situaţii, se încearcă mai întâi un tratament medicamentos, cinci-zece zile cu antibiotic, după care se face moldaminizarea: copilului i se administrează un flacon de Moldamin (o penicilină retard), timp de 7 zile, în încercarea de a menține constantele biologice. Dacă acestea nu revin la normal după trei-şase luni de zile, atunci este obligatorie operaţia, pentru prevenirea unor complicaţii care pot fi de natură cardiacă, articulară sau renală.

Favorizate de alimentaţie şi poluare

Nu e obligatoriu ca toţi copiii să facă polipi sau să aibă nevoie de scoaterea amigdalelor. Complicaţiile ţin mult de condiţiile de mediu şi de mâncarea pe care o primeşte copilul. În Bucureşti, unde mediul este foarte poluat, iar copiii mănâncă mai nesănătos, multe produse de fast-food, țesutul limfatic se dezvoltă mai mult. Un copil care mănâncă echilibrat, natural, cu cât mai puţine prăjeli şi E-uri are şanse să sufere mai puţin din cauza polipilor şi a amigdalelor inflamate.

Util pentru părinţi

  • Dacă polipii nu sunt operaţi la timp, copilul poate suferi tulburări de vorbire irecuperabile. Apare aşa numita rinofonie închisă (copilul vorbeşte pe nas).
  • Orice copil poate fi operat de polipi şi amigdale. Medicul trebuie să fie însă corect în aprecierea indicaţiei: nici să nu se grăbească cu operaţia, nici să nu o amâne, dacă ea se impune. Pentru a fi siguri de decizia luată, părinţii pot consulta mai mulţi specialişti ORL.
  • De principiu, ORL-iştii pot fi găsiţi în spitalele judeţene. Nu este obligatoriu ca operaţia de extirpare a polipilor şi amigdalelor să fie făcută de un specialist ORL de copii. Orice medic ORL o poate face.

Amigdalele şi polipii, topiţi fără sângerări

operatie polipi

În trecut, tehnica prin care se scoteau polipii era traumatizantă, pentru că nu se făcea anestezie.

Între timp, metodele s-au diversificat și se fac doar sub anestezie generală. Există chiar o tehnică care permite scoaterea amigdalelor şi a polipilor fără sângerări, în maximum 20 de minute.

Operaţia se face cu un electrod care topeşte ţesuturile amigdalelor sau polipii la o temperatură de 65 de grade.

Faţă de intervenţiile clasice, cu acest dispizitiv riscul de infecţie este foarte mic, iar perioada de recuperare a micuţilor este mai scurtă, de două-trei zile. Intervenţia este gratuită în Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, printre puţinele unităţi medicale din ţară unde se poate face. Intervenția se face sub anestezie generală,  iar la două ore copilul poate consuma lichide şi alimente moi.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa