Ochelarii de soare la copii. Sunt sau nu utili?

TOTUL DESPRE MAME
ochelarii de soare la copii

Nu ştiu cum sunt puştii voştri, dar al meu când vede ochelari de soare pe la tarabe intră într-un fel de fibrilaţii care se încheie întotdeauna cu achiziţionarea ochelarilor şi cu un mic manechin care defilează pe catwalk, în faţa noastră, cu ochelarii de soare pe nas, puşi şmechereşte.

Dar, pentru că suntem nişte părinţi responsabili, haideţi să vedem cât de sănătoasă sau nesănătoasă poate fi distracţia aceasta pentru cel mic (mă rog, distracţie e şi pentru părinţi, eu mărturisesc că mă amuz copios de fiecare dată) şi să vedem de ce nu ar trebui să poarte cei mici ochelari de soare. Sau de ce ar trebui:

Ochelarii de soare la copii. Argumente PRO

Argumentul medical
Nu întâmplător acesta este primul din lista noastră. Argumentul medical ar trebui să primeze şi pentru voi.

Medicul primar oftalmolog Andreea Ciubotaru de la Clinica Oftalmologică Infosan Bucureşti recomandă folosirea ochelarilor de soare de către copii chiar de la vârste mici, de peste un an, dar cu o condiţie: să fie purtaţi doar la expuneri solare prelungite: vara, la plajă, sau iarna la schi, în cazul plimbărilor prelungite în zilele însorite etc.

Argumentul calităţii
Aici trebuie să aveţi grijă de unde şi ce fel de ochelari de soare achiziţionaţi pentru cel mic. Medicii ne recomandă mergem în magazinele de optică medicală sau în farmacii. Trebuie să ne asigurăm că ochelarii pe care vrem să-i cumpărăm au factor de protecţie UV 400. Tocmai de aceea este indicat să apelăm la magazinele specializate, care să confere garanţia protecţiei înscrise pe etichetă. Aşadar, adio tarabe.

Argumentul fashion
Eh, când vine vorba de outfit-ul copilului cred că orice mamă e sensibilă. Fiecare vrea ca puştiul ei să fie cel mai simpatic şi frumos, iar dacă nişte ochelari de soare îi dau copilului un look de Hollywood, de ce să zicem NU? Iar dacă ţinem de cont de lucrurile scrise un pic mai sus la argumentul medical, atunci totul e în regulă.

Argumentul “aşa vrea ăsta mic”
Da, multe dintre voi poate vor spune că acesta nu e un argument, dar poate fi, în cazul în care nu le încalcă pe cele mai sus. Mă rog, e admis să încălcaţi un pic regulile fashioniste, dar în niciun caz să nu le neglijaţi pe primele două. Aşa că dacă începe copilul să plângă că vrea niste ochelari care mai sunt şi de calitate, nu cred că mai aveţi cum să daţi inapoi.

Ochelarii de soare la copii. Argumente CONTRA

Argumentul medical
Nici nu aveam cum să începem cu altul, nu? Acest argument stă în picioare atunci când exagerăm. La copii, sistemul vizual este în plină dezvoltare până la vârsta de şapte ani, iar o lentilă colorată scade acuitatea vizuală, lucru care împiedică o dezvoltare normală a ochilor. Tocmai de aceea, părinţii trebuie să fie atenţi ca micuţii să nu poate excesiv ochelarii de soare şi să evite folosirea lor în încăperi, acolo unde nu suntem expuși la sooare

Argumentul NEcalităţii
Vă spuneam mai sus că trebuie să fim precauţi când achiziţionăm ochelari de soare pentru cei mici şi să alegem unii de calitate. Ei bine, nu este un moft. Medicul oftalmolog Andreea Ciubotaru ne-a explicat de ce e atât de important ca lentilele să fie de calitate. Sub lentila colorată pupila se dilată şi, daca nu există protecţie împotriva razelor ultraviolete, retina poate suferi arsuri solare.

Argumentul “drobul de sare”
Copilul se poate răni, deşi ochelarii par a fi un obiect destul de paşnic. Eu vă spun din experienţă: băieţelul meu s-a împiedicat, i-au sărit ochelarii şi a aterizat cu făţuca fix în ei. Şi-a rupt puţin buza, nimic grav, sperietura mamei a fost mai gravă. În fine, asta se întâmpla când avea puţin peste un anişor. Ochelarii de soare le limitează câmpul vizual și pot avea mici accidente, aşa că fiţi cu ochii în patru.

Puştii voştri poartă ochelari de soare?

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa