Sărbători fără accidente

Sfaturi utile pentru Sărbători sigure

Vine Crăciunul, perioada preferată din an a copiilor. Ninge, Moşul se anunţă darnic pentru cei cuminţi, iar casa se umple de bunătăţi. Pentru a avea parte de Sărbători fericite, aşa cum se urează de regulă, iată mai jos o serie de sfaturi care ne vor ține departe de încurcături, pompieri și vizite la Camera de gardă.

Brazii

  • Când şi dacă alegi să cumperi un brad artificial, asigură-te că pe etichetă spune că este rezistent la foc.
  • Dacă optezi pentru un brad natural, asigură-te că este proaspăt. Un brad recent tăiat este verde, acele sunt greu de smuls de pe crengi, iar când sunt îndoite între degete, nu se rup. Partea de unde a fost tăiat ar trebui să fie uşor lipicioasă din cauza rășinei, iar când este scuturat nu ar trebui să cadă ace.
  • Când pregăteşti bradul acasă, poziţionează-l cât mai departe de şemineu, sobă, reşouri sau radiatoare. Plasează-l undeva în casă unde nu se prea umblă şi în aşa fel încât să nu blocheze vreo uşă.
  • Umple suportul de brad cu apă, întrucât în camerele încălzite pomul se poate usca, iar acele se pot scutura repede.
  • Taie câţiva centimetri de la capătul pomului pentru a expune mai mult lemn proaspăt. Aceasta asigură o absorbţie mai bună a apei, iar bradul nu se va usca şi va fi mai puţin probabil să fie implicat în vreun incendiu.

Instalaţiile de brad

  • Verifica toate instalaţiile – chiar dacă sunt noi – înainte de a le atârna în brad. Asigură-te că toate beculeţele se aprind şi că nu există fire tocite sau prize de curent non-funcționale.
  • Nu folosi niciodată lumini electrice pe un brad metalic. Pomul se poate încărca cu electricitate de la becurile defecte, iar dacă cineva care îl atinge se poate electrocuta.
  • Înainte de a folosi instalaţia în aer liber, verifică etichetele pentru a te asigura că au fost certificate pentru utilizare în exterior. Pentru a ţine luminile în loc, prinde-le în cârlige sau capse izolate, nu cuie sau ţinte. Nu trage niciodată de ele.
  • Conectează toate decoraţiunile electrice de afară în circuite cu întrerupătoare împământate, pentru a evita potenţialele şocuri.
  • Stinge toate luminile atunci când mergi la culcare sau pleci de acasă. Altfel, ai risca un scurtcircuit şi un posibil incendiu.

Podoabele de brad

  • Foloseşte numai materiale non-inflamabile sau materiale rezistente la flăcări pentru a decora bradul. Alege beteală sau globuri din plastic.
  • Nu folosi niciodată lumânări aprinse. Optează pentru suporturi non-inflamabile şi poziţionează lumânările într-un loc de unde nu pot fi răsturnate.
  • În casele cu copii mici, ai grijă deosebită cum aşezi decoraţiunile ascuţite sau casante. Ţine departe de copii articolele cu piese mici şi detaşabile, pentru a nu fi înghiţite. Evită să foloseşti articolele care seamănă cu bomboane, întrucât pot ispiti un copil să le mănânce.
  • Poartă mănuşi pentru a evita iritarea pielii şi a ochilor în timp ce decorezi bradul cu podoabe din fibră de sticlă. Urmează instrucţiunile cu atenţie pentru a evita iritarea plămânilor în timp ce foloseşti spray-uri de zăpadă artificială.
  • Îndepărtează toate ambalajele, pungile de hârtie, panglicile şi fundele de lângă brad, sobă şi şemineu după ce sunt deschise cadourile. Acestea pot fi pericole de sufocare pentru un copil mic sau pot provoca un incendiu în cazul în care se află vreo flacără în apropiere.

Jucării sigure

  • Alege jucării potrivite vârstei, abilităţilor, competențelor şi nivelului de interes ale copilului tău. Jucăriile prea avansate pot prezenta riscuri de siguranţă pentru copiii mai mici.
  • Înainte de a cumpăra o jucărie sau a-i permite copilului să se joace cu ceva anume, citeşte cu atenţie instrucţiunile de pe ambalaj.
  • Pentru a preveni atât arsurile, cât şi şocurile electrice, nu oferi copiilor sub vârsta de 10 ani o jucărie ce necesită să fie conectată la o priză. În schimb, le poţi cumpăra jucării care funcţionează pe bază de baterii.
  • Copiii mici pot înghiţi piesele componente ale unor jocuri sau jucării. Copii sub vârsta de trei ani nu ar trebui să aibă acces la obiecte mai mici de 2.5 cm în diametru şi 5 cm în lungime.
  • Copiii pot avea probleme grave – sau chiar fatale – cu stomacul, dacă înghit baterii şi/sau magneţi. Pentru a şti de ce să te fereşti, ţine cont că bateriile se găsesc nu numai la jucării, ci şi în felicitările muzicale, telecomenzi, aparate auditive şi alte electronice mici. Ține-le departe de copii şi sună-ţi imediat doctorul dacă micuţul tău înghite ceva.
  • Copiii se pot sufoca sau îneca cu baloane dezumflate sau rupte, aşa că nu le permite celor mici să se joace cu ele.
  • Scoate panglicile de pe jucării înainte de a le oferi copiilor mici.
  • Atenție la jucăriile care pot fi trase cu un cordon mai lung de 30 cm. Acestea ar putea fi un pericol de strangulare pentru copii.
  • Părinţii ar trebui să păstreze jucăriile într-un loc anume, cum ar fi pe un raft sau într-un dulap, şi să ţină departe copiii mici de jucăriile celor mai mari.

Mâncarea

  • Bacteriile sunt adesea prezente în alimentele crude. Găteşte bine carnea şi spală foarte bine legumele şi fructele.
  • Asigură-te că lichidele calde şi alimentele nu sunt poziţionate pe marginea mesei, întrucât pot fi uşor răsturnate de mâinile unui copil mic care explorează. Asigură-te că micuţii nu pot ajunge la cuptorul cu microunde.
  • Spală-te des pe mâini şi asigură-te că şi copiii tăi fac acelaşi lucru.
  • Nu pune niciodată o lingură pe care ai folosit-o să guşti o mâncare înapoi în oală, fără să o clăteşti în prealabil.
  • Păstrează întotdeauna alimentele crude şi cele gătite în locuri separate şi foloseşte ustensile diferite atunci când găteşti.
  • Decongelează întotdeauna carnea punând-o din congelator în frigider, şi nu direct pe masa din bucătărie.
  • Alimentele care necesită refrigerare nu ar trebui lăsate la temperatura camerei mai mult de două ore.

Vizitele

  • Fă imediat curăţenie după o vizită sau o petrecere. Un copil mic poate ajunge uşor la resturile de mâncare şi să se înece sau să intre în contact cu alcool sau tutun.
  • Ţine cont de faptul că nu orice casă unde mergi în vizită este aranjată pentru un copil. Ţine ochii deschişi după locuri periculoase, cum ar fi dulapuri deblocate, portmonee nesupravegheate, produse de curăţare, scări sau radiatoare.
  • Călătoriile, vizitele membrilor familiei, primirea cadourilor, cumpărăturile etc – toate acestea pot contribui la creşterea nivelului de stres al copilului tău. Încearcă să nu abaţi foarte mult copilul de la rutina sa obişnuită, inclusiv de la programele de masă şi somn.

Sobele, şemineurile şi căminele

  • Înainte de a aprinde orice foc, elimină toate crengile, hârtiile şi decoraţiunile din zonă.
  • Nu arunca foliile din hârtie de la cadouri în sobă. Se poate foarte uşor porni un foc intens din aprinderea rapidă a ambalajelor.
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație