Scoate mâna din nas! Cum corectăm obiceiurile proaste

Mulţi copii au câteva obiceiuri care pot fi enervante pentru cei din jur sau, după cum ni s-a spus şi nouă când eram copii, se pot transforma în „obiceiuri proaste”. Trei din cele mai comune asemenea obiceiuri de care se plâng părinţii sunt:

  • rosul unghiilor;
  • joaca în păr;
  • scobitul în nas.

Dar să începem cu cel mai important lucru: dacă aceste obiceiuri ale copilului tău te calcă pe nervi sau te îngrijorează, încearcă să te relaxezi. De cele mai multe ori, acestea sunt faze ale procesului normal de dezvoltare şi nu reprezintă motive de îngrijorare. Da?

Ce este un obicei?

Obiceiul este un comportament repetitiv de care o persoană nici nu este, de regulă, conştientă. Deşi copiii ar putea trăi liniştiţi cu un obicei pe care nu îl conştientizează, părinţii nu sunt tot atât de norocoşi. Dacă micuţul tău este de regulă cu o mână în gură, iar cu cealaltă se joacă în păr, să nu fii prea surprinsă. Obiceiurile tind să se manifeste mai multe în simultan.

Iată cum stau lucrurile când vine vorba de obiceiurile enervante ale copiilor noştri:

Rosul unghiilor

Dacă rosul unghiilor până la carne îţi este familiar, află că nu eşti singura. Unele studii estimează că un procent de 30% până la 60% din copii şi adolescenţi îşi rod una sau mai multe unghii. Uneori, un copil îşi poate roade chiar şi unghiile de la picioare.

Atât băieţii, cât şi fetele, par a fi predispuşi la un asemenea obicei în primii ani de viaţă. Cu cât cresc, însă, băieţii sunt cei care sunt predispuşi să îşi roadă unghiile.

Joaca în păr

Dacă unul dintre copiii tăi se joacă cu propriile-i bucle, cel mai probabil este vorba de fiica ta. Majoritatea copiilor care ondulează, înnoadă sau trag de şuviţe sunt fete.

Joaca în păr este un obicei care apare devreme în copilărie. Majoritatea celor care se joacă în păr în copilărie îşi cam pierd obiceiul pe măsură ce cresc. Pentru cei care încep să se tragă de păr când sunt deja mari sau adolescenţi obiceiul va fi mai greu de corectat pentru că cel mai adesea, reprezintă un semn de anxietate, depresie sau tulburare obsesiv compulsivă.

Scobitul în nas

Acesta pare să fie un obicei care, deşi apare în copilărie, poate să persiste şi la maturitate. Dacă îţi vine greu să crezi află că un studiu efectuat pe adulţi în 1995 a arătat că 91% din aceştia se scobesc în nas în mod regulat, iar 8% din ei au declarat că şi băgă în gură ce pescuiesc din nas!

Ce anume cauzează apariţia unui obicei?

De ce degetele fiului tău par să fie o extensie a gurii sale şi de ce o anume zonă a capului fiicei tale este în permanenţă destinată jocului cu părul? Experţii au recunoscut că nu este încă foarte clar ce anume provoacă apariţia unui obicei, însă părerea generală este că obiceiurile se învaţă şi că au rolul de a-l elibera pe cel mic de tensiune. Sunt ca o ţigară pentru un fumător.

Obiceiurile pot apărea ca divertisment pentru un copil plictisit sau, mai frecvent, ca un mecanism de relaxare pentru micuţii anxioşi.

Data viitoare când îl vezi pe cel mic că îşi roade unghiile sau că se joacă în păr încearcă să îţi aminteşti dacă a avut recent o experienţă stresantă. Dacă da, acest comportament ar putea fi încercarea copilului de a se calma.

Pe de altă parte, la unii copii obiceiurile se manifestă atunci când sunt relaxaţi, cum ar fi înainte de a adormi sau când ascultă muzică în surdină. Alte obiceiuri pot fi reminiscenţe din copilăria timpurie. La sugari, suptul degetului este un comportament comun de autoconfort care este asociat cu masa şi sfârşitul foamei şi care poate persista până târziu în copilărie.

Pe de altă parte, poate explicaţia pentru care copilul tău îşi roade unghiile eşti chiar tu. Tu însăţi îţi rozi unghiile? Studiile sugerează că roaderea unghiilor se transmite de la o generaţie la alta.

Totuşi, sunt copii care dezvoltă anumite obiceiuri din dorinţa de a atrage atenţia părinţilor. În cazul în care cei mici simt că sunt ignoraţi, se pot angaja într-un obicei enervant deoarece ştiu că vor provoca o reacţie promptă din partea mamei sau a tatălui.

Cum să faci faţă obiceiului copilului tău?

Vestea bună este că cele mai multe obiceiuri dispar, de obicei, atunci când copilul ajunge la vârsta şcolară. Dacă, însă, eşti de părere că cel mic trebuie să scape de un anumit obicei, iată câteva etape pe care le-ai putea lua în considerare:

  • Subliniază cu calm ce nu îţi place şi de ce. Această abordare poate funcţiona cu copii de cel puţin 3 sau 4 ani pentru a amplifica gradul de conştientizare a problemei. Spune-i ceva de genul: „Nu-mi place când îţi rozi unghiile. Îţi faci singur rău. Poţi să încerci să nu mai faci asta?” Şi, cel mai important: data viitoare când îl vezi cu mâna în gură, nu îl certa. Pedeapsa, ridiculizarea sau critica ar putea amplifica un obicei.
  • Implică-l pe cel mic în procesul de eliminare a obiceiului. În cazul în care puştiul tău de 5 ani vine de la grădiniţă plângând pentru că ceilalţi copii au râs de el pentru că l-au surprins cu jumătate de deget în nas, caută să înţelegi că aceasta este o modalitate prin care ţi se cere ajutorul. Părinţii îi pot sfătui pe copii ce anume să facă pentru a elimina un obicei, cu atât mai mult cu cât şi aceştia şi-o doresc.
  • Sugerează alte comportamente. De exemplu, dacă cel mic îşi roade unghiile, încearcă să îi spui în loc de „Scoate degetul din gură” ceva de genul „Hai să ne jucăm cu degetele!” Acest lucru va spori gradul de conştientizare a obiceiului şi poate servi ca un memento. Pentru a ocupa atenţia copilului, încearcă să îl distragi cu o activitate în bucătărie, spre exemplu.
  • Recompensează şi laudă controlul de sine. De exemplu, permite-i fetiţei tale să folosească lac de unghii dacă îşi lasă unghiile să crească. Sau, de fiecare dată când fiul tău se abţine din a-şi roade unghiile, spune-i sincer cât de mult îi apreciezi eforturile şi confirmă-i că ştii din proprie experienţă ce treabă complicată este autocontrolul.
  • Fii consecventă în recompensarea comportamentului. Observă sârguinţa cu care un copil vrea să îşi îndrepte un obicei şi spune-i cu voce tare acest lucru.

Pentru a avea succes, este important ca micuţul tău să fie motivat să îşi elimine un obicei. Şi, pentru că obiceiurile au nevoie de timp pentru a se dezvolta, ţine cont că e nevoie de timp şi pentru ca obiceiul respectiv să fie înlocuit. Răbdarea este un element cheie.

Când nu mai este un obicei doar un obicei?

În unele cazuri, un obicei poate fi rezultatul sau cauza unei probleme fizice sau psihologice. De exemplu, un copil se poate scobi în nas pentru că i s-a blocat ceva într-o nară.

Totodată, obiceiurile în sine pot provoca unele complicaţii medicale, cum ar fi:

  • sângerări nazale în cazul celor care se scobesc în nas;
  • unghii încarnate sau infectate în cazul celor care îşi rod unghiile.

Un obicei nu mai poate fi un simplu obicei în cazul în care afectează în mod negativ funcţionarea zilnică a unui copil.

Copiii mai mari care au astfel de obiceiuri ar putea suferi de o anxietate pronunţată. Dacă cei mici sunt ţinta miştourilor la şcoală din cauza unui astfel de obicei, atunci obiceiul a progresat dincolo de simplul tic al copilăriei. Copiii care se trag de păr pot suferi de trichotilomania, o afecţiune care duce la pierderea părului (cei care suferă de trichotilomanie simt nevoia compulsivă de a-şi smulge părul şi uneori de a-l mânca). Mai mult, dacă aceste obiceiuri nu dau niciun semn că ar dispărea, ar putea fi un simptom de tulburare obsesiv compulsivă.

Cu toate acestea, cele mai multe obiceiuri nu provoca probleme şi dispar de la sine pe măsură ce copiii cresc.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație