Sindromul colonului iritabil la copii

Ramona Dinescu
sindromul colonului iritabil

Sindromul colonului iritabil este o afecțiune intestinală comună ce poate cauza crampe, balonări, gaze, diaree și constipație.

Sindromul colonului iritabil este o afecțiune denumită uneori ”stomac agitat” sau ”colon spastic”. Anumite alimente pot accentua simptomele acestei afecțiuni, la fel și stările de anxietate, stres sau unele infecții.

Deși sindromul colonului iritabil poate fi o boală inconfortabilă și deranjantă pentru copii, nu poate cauza probleme serioase de sănătate după cum ne-a spus Dr. Simona Pecec, medic specialist pediatru. Simptomele acestei afecțiuni pot fi ameliorate prin schimbări aduce dietei și stilului de viață și, uneori, cu ajutorul unor medicamente prescrise de medic.

Din ce cauză apare sindromul colonului iritabil?

Dr. Simona Pecec susține că nu există o cauză specifică cunoscută  a acestei afecțiuni, deși se pare că principalul motiv ar fi cel genetic. Copiii care au sindromul colonului iritabil au o sensibilitatea mai mare la durerile de burtică și la disconfort abdominal decât cei ce nu suferă de această boală. Unele alimente precum laptele, ciocolata, băuturile ce conțin cafeină sau alimentele grase pot declanșa afecțiunea. Uneori, multe persoane nu află niciodată care a fost factorul declanșator pentru sindromul colonului iritabil de care suferă.

Din cauza faptului cu terminațiile nervoase de la nivelul colonului sunt conectate cu creierul, unele situații stresante sau afectările emoționale pot declanșa această boală la unii copii.

Simptomele sindromului colonului iritabil

Persoanele care suferă de sindromul colonului iritabil au de obicei dureri sau disconfort abdominal și modificări în ceea ce privește obiceiurile de a avea scaun. Alte semne mai pot fi balonarea, eliminarea gazelor pe gură, flatulența, arsurile la stomac, greața și senzația de sațietate rapidă

Simptomele acestei afecțiuni durează minim trei luni și includ cel puțin două dintre cele enumerate mai jos:

·         Durere sau disconfort abdominal ce dispare după un scaun

·         Durere sau disconfort abdominal însoțite de schimbări la nivelul frecvenței cu care oamenii au nevoie să meargă la toaletă

·         Durere sau disconfort abdominal însoțite de modificări ale scaunului. Unele persoane se constipă, în timp ce altele pot avea diaree.

Diagnostic și tratament

Nu există un test sau o analiză specifică pentru sindromul colonului iritabil. Medicul va pune acest diagnostic după ce va afla care sunt simptomele copilului și după ce va întreba dacă vreunul dintre membrii familiei are acest diagnostic sau alt tip de probleme gastro-intestinale. De asemenea, diagnosticul se mai pune prin eliminarea altor cauze ce pot avea simptome asemănătoare.

Medicii susțin că nu există un tratament pentru această boală însă, anumite schimbări la nivelul dietei sau stilului de viață pot reduce simptomatologia:

Schimbări ale dietei: Unii copiii ce au sindromul colonului iritabil au scăpat de simptomele acestei afecțiuni cu ajutorul unei diete speciale precum eliminarea laptelui și a produselor lactate, a alimentelor cu cofeină, a alimentelor grase și a celorlalte care s-au dovedit a le face rău.

Schimbări la nivelul stilului de viață: Dacă stresul poate fi vinovat pentru apariția sindromului colonului iritabil, încearcă să vorbești cu copilul tău, să descoperiți sursa stresului și să-l ajuți să gestioneze problemele legate de școală, prieteni sau familie.

Exerciții fizice regulate: Sportul ajută digestia. De asemenea, este un aliat ideal pentru înlăturarea stresului.

Medicamentele: Uneori medicii prescriu medicamente ce pot trata diarea, constipația sau crampele. Antidepresivele (bineînțeles nu în cazul copiilor), pot ajuta unele persoane care nu reușesc să gestioneze durerile și depresia.

Consiliere de specialitate: Dacă copilul tău suferă de anxietate sau pare deprimat, medicul ar putea să-ți recomande un psiholog sau un terapeut de copii.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa