Sunt bune mezelurile pentru copii? Răspunsul specialistului

Ramona Dinescu
copil mezeluri

Nu există mezeluri pentru copii. Chiar și acele forme care se adresează copiilor, sunt tot mezeluri și consumate pe termen lung, zilnic, nu reprezintă cea mai bună alegere pentru copii.

Când am primit acest subiect, primul lucru la care m-am gândit a fost, cum era în copilăria noastră? Mâncam mezeluri? Mulți dintre noi nu, căci nu se găseau. Eu, personal, mâncam, căci tata era șef de fermă la o carmangerie. Însă, l-am sunat și l-am întrebat cum se făceau mezelurile pe vremea aceea, mai ales că el avea toate rețetele. Nu erau nici acelea sănătoase, căci se foloseau unii aditivi, dar și sare multă, însă, conținutul de carne era respectat. Aditivii erau însă într-o proporție mult mai mică decât în ziua de azi.

Pe acest fundal, eu nu prea mâncam căci aveam prea multe și prea variate și, ca orice copil, aș fi vrut ceva ce nu aveam. Copiii mei însă sunt în stare să strângă toate jucăriile din casă în numai 5 minute pentru o felie de salam. Nu fac asta, vă imaginați, nu-i șantajez cu salam, dar le plac mezelurile la nebunie. Oare pentru că mănâncă foarte rar? Probabil și asta, dar probabil și dependența gustului.

Dar cât sunt de nocive mezelurile pentru copii? Am aflat părerea doctorului nutriționist Alina Cernea, medic specializat în medicină funcțională și specialist în nutriție.

„Mezelurile nu sunt alimente potrivite  pentru copii având în vedere că cele mai multe conțin conservanți, nitriți, nitrați, alți aditivi, coloranți, etc. În general, este bine a se evita în alimentația copilului utilizarea produselor alimentare semipreparate/conservate/ambalate.

Toate aceste alimente sunt concepute în vederea unui termen de valabilitate lung/foarte lung, ca urmare, au o încărcătură apreciabilă de conservanți, aditivi, coloranți.

Pentru organismul copilului mic aceste substanțe pot reprezenta adevărate provocări deci ar fi de preferat ca părinții să evite utilizarea în alimentația lor a unor astfel de preparate.

Obiceiurile alimentare se formează încă din primii ani de viață și este preferabil să hrănim copilul cu alimente naturale, cât mai puțin procesate. În acest sens recomand părinților să hrănească copii cu mâncare gătită tradițional acasă, chiar dacă obligațiile profesionale ale părinților din ziua de azi nu le mai lasă timp și energie pentru gătit. Dar poate fiecare va găsi în final ajutor la o bunică, mătușă sau altă persoană casnica dispusă să dea o mână de ajutor pentru creșterea unui copil sănătos”.

Cu ce înlocuim mezelurile pentru copii?

Ceva la fel de bun la gust ca mezelurile și la fel de nociv, probabil nu vom găsi, de fapt, mai mult ca sigur nu vom găsi.

Ideal ar fi să le înlocuim tot cu surse de proteine. De exemplu, pentru sandvișurile copiilor eu fac snițel la cuptor, friptură la cuptor pe care o feliez foarte subțire sau chiar chifteluțe la cuptor. Când chiar nu mai putem (nu există acest lucru, dar atunci când mănâncă mezeluri, vreau să fie din cele alese de mine), aleg acele mezeluri cu termen scurt de valabilitate și cu un conținut cât mai mare de carne. De această data, funcționează ideaa că un produs scump este de o calitate mai bună, iar asta am testat personal în magazin. Însă, nu orice produs scump, trebuie să mai verificăm și eticheta.

În rest, sandviș-urile pot fi făcute cu pește, cu legume sau cu brânză.

Evitați cât de mult puteți să dați mezeluri copiilor. Oricum vor mânca că vor ajunge la grădiniță sau vor gusta în altă parte. Însă, atâta vreme cât ține de voi, încercați să faceți cât mai bine.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa