„Am născut la un spital privat și a fost cumplit. Singura diferență față de stat a fost rezerva drăguță”

În seria de povești de naștere pe care le prezentăm periodic pe www.totuldespremame.ro, astăzi vă împărtășim povestea pe care o mămică care și-a adus pe lume copilul la un spital privat din București, pe nume Antoaneta, ne-a trimis-o recent. Mămica a ținut să spună experiența ei, în speranța că va fi utilă și altor femei. Mai jos povestea, așa cum a scris-o chiar tânăra mămică. 

„M-am tot gândit dacă să scriu despre acest subiect și până la urmă m-am decis să o fac cu gândul că poate împărtășind experiența o să ma simt mai bine, o să iert și pot să uit partea dureroasă…
17 aprilie 2016, ora 3 dimineața. A fost o zi de duminică. Deja mă așteptam că voi naște, eram în a 41-a săptămână, însă optând pentru nașterea naturală nu puteam stii precis. M-am trezit cu niste contracții ușoare, precum cele de la menstruație. Repejor am fugit la baie și observând puțin sânge pe lenjerie, m-am speriat. L-am trezit pe soțul meu, apoi pe sora mea care venise să mă ajute cu bebele în primele săptămâni… mereu a fost foarte protectoare cu mine. Contracțiile erau destul de regulate, de asta am hotărât să plec la spital împreună cu soțul și sora mea. Aici după ce am fost monitorizată și consultată, am luat decizia (care ne-a aparținut se pare) să mă internez (în jurul orei 6). Si asta a fost doar inceputul…
Înțepată fiind (la propriu) de asistenta care a venit să îmi pună branulă (și nu a reușit), dupa vreo 6, 7 încercări s-a exprimat așa, citez: „Nu înțeleg de ce ești așa stresată”. M-a făcut sa ma simt eu prost pentru că ea nu-mi găsește vena. Urmatoarea asistentă însă (aceasta fiind draguță) m-a înțepat în aceleasi locuri, dar cu succes într-un final. Cu branula pusă, așteptam… Medicul care mă urmărea a fost informat de starea mea, însă până să ajungă la spital, să mă și vadă, am fost consultată de medicii de gardă. Tot ce pot să spun este ca a fost groaznic, dacă nu horor, m-a durut fiecare consult.
Am ajuns cu greu pe la ora prânzului la o dilatație de 3 cm (sau cel puțin așa mi-a spus medicul de gardă, acesta fiind rezident), însă nu a fost si aceiasi parere cu a medicului meu, care dupa ce a ajuns la spital si m-a consultat, mi-a zis ca nu trebuia nici măcar să mă internez pentru că va mai dura muuult. Sfatul ei? Să mă plimb și să urc scările spitalului cât de mult pot, dar în același timp să mă și odihnesc ca să pot împinge. (În timpul sarcinii tot aceleași sfaturi am primit. La recomandarea ei mi-am luat și minge de fitness, pe care făceam exerciții cat de des puteam).

Povești de naștere: Nașterea lui Albert

Alt sfat a fost să îmi administreze oxitocină. Riscul? Scăderea bătăilor inimii bebelui, așa că am refuzat bineințeles. Am urcat și coborât scările spitalului de N ori cu ajutorul soțului meu. Se făcuse ora 17.00, deja începeam să fiu obosită. Am fost iar consultată și părea că sunt dilatată cam 6 cm așa că au informat-o pe doamna doctor să vină la spital. Pe la ora 20.00, mi-au fost rupte membranele fără acordul meu sau să fi fost avertizată și am fost dusă în sala de nașteri, unde mi s-a facut epidurala (nu m-a ajutat la nimic pentru că simțeam durerile cu aceiași intensitate, la spate mult mai puternic însă decât la burtă). Nu știu cum trecea timpul în acele momente, dar se și făcuse ora 23.00.

„Doctora cu o asistentă făceau glumițe pe seama mea…”

Lângă mine era doamna doctor cu o asistentă. Amândouă făceau glumiţe pe seama mea, în sensul că ele nu ştiu cine va mai împinge (eu fiind deja epuizată), ce suport moral grozav, nu? În timp ce ţipăm că nu mai pot, aceiaşi asistenţă mi-a împărtăşit experienţă ei, faptul că după 24 de ore de travaliu nu a reuşit să nască natural, aşa că a ajuns să i se facă cezariană de urgenţă, alt suport grozav.

Povești de naștere: „Am născut la un spital privat și a fost cumplit”

Între timp a venit şi sora mea. A fost ca o rază de lumina, în momentul acela am simţit că am pe cineva lângă mine căruia chiar îi pasă de mine… Mi-a şoptit că va mai dura mult (deoarece mă dilatam foare greu) şi că nu mă poate vedea în starea asta, aşa că a plecat plângând în hohote. Ştiam că sunt iar pe cont propriu. Am încercat să mă mai plimb prin sala, doamna doctor se uita doar cu coadă ochiului parcă… Îmi mai aduc aminte că am întrebat-o dacă ar trebui să mă plimb, dacă asta m-ar ajută să grăbim naşterea şi reacţia ei a fost una de genul „încearcă, să vedem”… Între timp sora mea s-a întors şi observase că din când în când doamna doctor îmi administra oxitocina, fără a mă mai întreba de dată asta şi printre altele comenta că nu a mai stat aşa mult în travaliu cu o persoană niciodată (uşor iritată, de parcă se grăbea undeva)…Articolul continuă mai jos:

„Am țipat că vreau cezariană. Se întâmpla ceva grav…”

După multe ţipete şi oftări, în care îmi spunea că bătăile bebelui nu sunt regulate şi că eu de fapt nici nu am contracţii şi nu ştie ce mă doare, deşi eu simţeam că mor, aşa că dintr-o dată am ţipat că vreau cezariană. Se pare că tot în acel moment şi-a dat şi doamna doctor seama că aparatul de monitorizare nu stătea în poziţia corectă pe burtică şi că de fapt aveam contracţii şi totodată că este nevoie de cezariană de urgenţă deoarece bătăile inimii bebelui sărise la aproape 200 şi scăzuseră brusc. Mi-am dat seama că ceva grav se întâmplă. Sora mea ţipă: „Respiră! Respiră”. Una dintre asistente fugea cu mine la propriu. M-am urcat pe masă de operaţii singură, nu ştiu cum, îmi ieşise branula, aşa că am fost anesteziată total (nu mai era timp de una nouă), m-am trezit fără burtică, bebele nu era lângă mine, nu ştiam ce s-a întâmplat.

Cauza nu ştiu care a fost, dar bănuiesc că nici faptul că am stat cu membranele rupte atâta timp nu l-a ajutat sau că mi s-a administrat acea oxitocina şi nici faptul că avusese cordonul în jurul gâtului de două ori. A fost cumplit…până când mi-a fost adus şi pus la sân de o asistentă care-mi promisese că-l va aduce. Atunci se făcuse linişte, eram doar noi doi şi în scurt timp şi tati, noi trei împotriva lumii, îmi permit să şi glumesc acum. S-a născut luni, 18 aprilie la 01:36, 3.365kg, 52cm, cu o notă mai mică, dar următoarea a fost mai bună şi acum va pot promite că e de notă 10. Am uitat să precizez că am născut la spital privat, însă cred că singurele diferenţe față de spitalul de stat sunt rezervele drăguţe şi faptul că totul este nou sau întreţinut la un standard decent.

„Totul a fost pentru el, IUBIREA întruchipată”

Acum ştiu că a da viaţă nu e uşor, dar este divin şi deşi pentru mine a fost greu, în fiecare zi realizez că totul a fost pentru el, şi el este IUBIREA întruchipată, este totul pentru noi. Şi am mai învăţat ceva, după experienţă asta, că mama este mai mult decât persoană care-ţi dă viaţă, este îngerul tău păzitor şi eu o apreciez acum de mii de ori mai mult…pentru că acum înţeleg”.

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație