Secretele adolescenței sănătoase

Ruxandra Rusan
Recenzie "Valtoarea mintii" de Daniel Siegel/Totul despre mame

Recenzie "Valtoarea mintii" de Daniel Siegel/Totul despre mame„Vâltoarea minții – Puterea și rolul transformărilor cerebrale în adolescență”, Daniel J. Siegel, Editura Herald, traducere Raluca Toth

Când avea fiul meu câteva luni, zâmbeam trecând pe lângă școala de pe strada noastră, proiectată mental într-un viitor inimaginabil de îndepărtat. Nu știam cât de repede va trece timpul între primul pampers și prima zi de școală. Acum am un băiat de clasa a doua și, când am pus mâna pe această carte, am știut că-mi fac temele pentru un extemporal care va veni mai curând decât pare.

Adolescența nu este o boală

Asta m-a frapat în primul rând la carte. Că putem să desprindem de pe fruntea adolescenței eticheta de „perioadă imposibilă”, prin care treci- atât ca adolescent, cât și ca părinte de adolescent- sperând să se termine cu bine. Daniel Siegel este el însuși părinte de copii experimentat, așa că știe despre ce vorbește, iar cartea este presărată cu exemple și trăiri din proximitatea personală, ceea ce o face ușor de aborbat și credibilă.

Nu e doar vina hormonilor

O sumedenie de mituri legate de secretele adolescenței sunt dărâmate aici, iar cea de la care pornește abordarea perioadei 12- 24 de ani (căci aici plasează Siegel adolescența copilului modern) este că nu atât schimbările hormonale iscă „vâltoarea”, cât modificările din modul de funcționare a creierului. Cartea poate fi citită cu folos atât de părinți, dascăli sau antrenori, cât și de adolescenți. Deoarece trec prin una dintre cele mai complicate perioade ale vieții lor, care abundă, în egală măsură, în pericole, dezavantaje și oportunități fantastice. Copiii simt nevoia să testeze limite, să exploreze necunoscutul și să dobândească un nou grad de independență, care însă nu exclude nevoia de sprijin din partea părinților. Ba mai mult, acum este mai acerbă ca niciodată, dar trebuie să vină mult mai discret pentru a le permite copiilor să își dezvolte simțul identității.

De la interior la exterior

„Vâltoarea minții” este o lectură fantastică inclusiv pentru adolescenți și datorită abordării „de la interior la exterior” a trăirilor și a manifestărilor acestora. Să înveți să lucrezi cu propria-ți minte este un dar pe care ți-l faci pentru întreaga viață. Introspecția, empatia și intregrarea alcătuiesc triada de bază pentru acest exercițiu pe care, mărturisesc, l-am găsit fascinant inclusiv pentru copii preadolescenți, dar și pentru adulți. Adolescenții se simt nedreptățiți și neînțeleși de către adulți tocmai pentru că începem să îi judecăm prin prisma acțiunilor lor- nu întotdeauna fericite-, în loc să avem abilitatea și maturitatea de a căuta ce anume le-a provocat. Prăpastia dintre generații este artificială și periculoasă, iar Dan Siegel explică în ce fel putem să umplem acest gol dureros pentru ambele „părți”.

Familia și prietenii

Un capitol important atât în carte, cât și în viața fiecărui adolescent îl reprezintă familia și prietenii. În perioada adolescenței, copiii caută și preferă compania celorlalți adolescenți. Demersul poate da mari dureri de cap părinților și profesorilor. Grupul este unit de impulsul căutării de satisfacții, cu potențial periculos destul de mare, dar și de “gândirea hiperațională, neesențială” pe care anturajul o poate provoca. Ceea ce apreciez la cartea lui Siegel este că nu se rezumă la a pune degetul pe rană. Soluțiile oferite țin atât de nivelul de înțelegere și comunicare, cât și de situații practice, emblematice în care se vor afla toți adulții în relațiile cu un adolescent (prima mașină sau prima experiență sexuală, tentația fumatului sau a drogurilor etc). Concluzia este simplă: „Să li se spună <<Nu o face>> nu a fost suficient”. Să înțelegi cum funcționează creierul unui adolescent este cheia spre traversarea acestei perioade cu cât mai puțin hopuri și cu garanția că viitorul adult pornește în viață cu un set-up mental sănătos. Ne naștem Homo sapiens sapiens. Dar această „cunoaștere” a cunoașterii se naște abia în adolescență și este un proces care are loc atât prin schimbările care apar în creier fizic, cât și emoțional și hormonal.

Un dar pentru adolescenți, de la părinți

Sesiunea de exerciții practice propuse de Siegal sunt atât de simplu de pus în practică încât se pot integra cu ușurință în viața cotidiană a întregii familii. Respirație corectă, somn, concentrare, joacă, relaxare, timp cu tine însuți sunt doar câțiva dintre pașii propuși pentru a ajunge la o armonie interioară și la o conectare a identității cu lumea exterioară. Pe scurt, „Vâltoarea minții – Puterea și rolul transformărilor cerebrale în adolescență” de Daniel J. Siegel este o carte pe care mi-aș fi dorit să o fi citit adulții din adolescența mea.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa