Întreabă-ți copilul ce vrea și cum se simte în fiecare zi
“Eu n-am avut parte de bani, copilul meu nu va simți lipsa asta”. „Eu n-am reușit să termin medicina, copilul meu va fi medic.” Îți sună cunoscut? Crezi că ai o gândire sănătoasă? Crezi că e bine să-i creionezi viitorul fără să-l întrebi? Fără să ții cont de dorințele lui? Nu, nu este. Iată de ce:
1. Copiii nu simt lipsa banilor așa cum crezi tu.
Ai rămas însărcinată, ești destul de tânără și stai cam prost cu banii, așa că te pregătești de luptă, scoți toate armele din buzunare și te pregătești să cucerești lumea. Copilul are nevoie de bani, de un viitor mai bun, de o casă, de o mașină. Perfect. Dar mai ai timp de educația lui? Mai ai timp să-l întrebi în fiecare zi dacă a zâmbit? Sau ce l-a făcut fericit? Ai mai avea timp să-l înveți că e în regulă să sufere? Poate că da, poate că nu. Neglijarea este considerată de către psihologi o formă de abuz și în acest caz se clasifică și privarea de atenție, grijă și afecțiune.
2. Copiii nu au datorii față de tine.
Faptul că nu ai avut timp sau că nu ți s-au așezat planetele astfel încât să ai o carieră de succes sau să ajungi să locuiești în cine știe ce țări exotice nu înseamnă că trebuie să-ți dirijezi copilul într-o direcție pe care ți-ai fi dorit-o pentru tine. Are dreptul să fie fericit, iar fericirea lui nu are legătură cu ce te-ar face pe tine să te simți împlinită.
3. Copiii înțeleg mai mult decât îți imaginezi.
Înțeleg mai mult decât crezi și uneori lucrurile mărunte pentru tine sunt o adevărată tragedie pentru ei. Așa că întreabă-ți copilul. Întreabă-l cum se simte. Întreabă-l ce crede. Întreabă-l ce părere are și ce ar alege. E important să-i acorzi atenție și încredere.
4. Răspunde-i ca unui om mare.
Zilele trecute eram în metrou și un băiețel de vreo 5 ani încerca să-i povestească mamei ceva despre mama unui coleg. Și-a început discursul cu: “Cică mama unui băiat a… “. Mama a sărit ca arsă că nu are voie să folosească acest cuvânt cică. Puștiul tot încerca să formuleze o incertitudine și tot de atâtea ori mama-godzilla îi reproșa că nu are voie să folosească acest cuvânt. Copilul, pertinent de altfel, a întrebat cum poate spune altfel decât cică. “Îl eviți pur și simplu”. Mi se ridicase tensiunea, așa că mi-am permis să-i șoptesc copilului cum să reformuleze “Se pare că mama unui băiețel”. Copilului i se luminase fața, iar mama era neagră. Cum mi-am permis să mă bag peste felul în care își educă puiul? Păi puiul acela ce-ar fi înțeles? De ce nu are voie? Nu înseamnă asta un viitor adult anxios? Un adult căruia îi va fi teamă de acțiunile sale?
Poate că nu suntem perfecți și nici nu știm cum să ne administrăm lipsurile, însă întreabă-ți copilul. E cea mai simplă variantă de a crește un viitor adult sănătos, încrezător și fericit. Întreabă-ți copilul despre lucrurile care l-au făcut să zâmbească, întreabă-ți copilul ce îl supără, întreabă-l ce l-ar face fericit. Iar când nu ai un argument decent, mai bine taci.
