Crăciunul altădată. Ce-am avut şi ce-am pierdut.
E tare uşor să fii nostalgic după ceva ce n-ai avut niciodată. Omul de acum se îndreaptă des cu gândul către lumea satului unde sărbătorile erau adevărate, mâncarea era mâncare, Crăciunul era Crăciun, iar zăpada era, fireşte, mai albă. Uităm adesea câtă trudă se afla în spatele idilicei vieți la ţară şi cât de rigide şi serioase erau uneori regulile şi obiceiurile care ne par nouă astăzi pitoreşti.
Crăciunul are trei zile doar la oraş
Irina Nicolau, scriitoare şi etnolog, povesteşte despre Crăciun cum că are trei zile doar la oraş. La sat, Crăciunul este un ciclu de 12 zile, de la 25 decembrie la 6 ianuarie, dată care fac trecerea dinspre anul vechi spre anul nou. „O singură sărbătoare de trei zile n-ar aduce scăparea. Care scăpare? Am înţeles târziu. Era în 1984. Iarnă grea. Căldură, apă şi lumină pe apucate. Într-o dimineaţă, exasperată de frig, am avut un gând scurt şi cumplit – dacă nu mai vine primăvara? Oamenii socităţilor tradiţionale nu au certitudini, ei au soluţii. Ei fac să vină primăvara respectând fiecare obicei.”
La tăiatul porcului nu trebuie să fie de faţă oameni miloşi
Haideți să fim onești, câţi dintre noi am mai fi în stare astăzi să tăiem porcul? Nu oricând, ci doar în ziua de Ignat, zi de sărbătoare fixă, pe 20 decembrie. Rânduiala cere să verşi sânge de Ignat, așa că dacă nu ai un porc, trebuie să tai măcar o găină. „La tăiatul porcului nu trebuie să fie de faţă oameni miloşi”, scrie în continuare Irina Nicolau. „Atunci porcul moare greu şi carnea lui nu mai e bună. Cu sânge de porc se face semnul crucii pe fruntea copiilor ca să fie sănătoşi.”
Sângele porcului se adună într-o strachină cu mei. După ce se usucă, mama aprinde meiul şi afumă cu el copiii ca să-i scape de sperietură și alte boli. Of, nu-i uşor să fii mamă azi, dar parcă nici mai de demult nu era simplu! Ba dimpotrivă. Pe de altă parte, dacă îndeplineai toate datinile, cu sânge şi afumătură, măcar stăteai liniştită că ai copii sănătoşi în anul care vine.
Cum aşa, Crăciun fără Crăciun şi fără cadouri?
Uite un lucru pe care cu greu l-am accepta: Crăciunul fără moş Crăciun. Nu vă spun nimic nou, nu-i aşa? Moş Crăciun este un import din Occident şi nu vine în România decât de vreo 150 de ani. În zonele rurale, abia regimul comunist cu al său Moş Gerilă a reuşit să instituţionalizeze acest obicei urban: dăruirea de cadouri, în jurul bradului împodobit, copiilor şi celorlalţi membri ai familiei.
Îmi imaginez că locuitorii satelor româneşti s-au uitat multă vreme câş la acest nou obicei. Şi asta pentru că în lumea rurală nu există dar, ci doar schimb de daruri. „Iată o formulă cu care se primeşte darul şi care mie mi se pare extrem de interesantă: omul care primește zice Mulţumesc până oi întoarce. Este un argument pentru absenţa cadoului în sat. Acolo darul are doi timpi: dai şi primeşti. Darul are dus şi întors. Faci daruri cui îţi face şi îţi face daruri cel căruia îi faci. Nici măcar copiii nu primesc daruri de Crăciun în sensul obişnuit la cuvântului. Ei sunt plătiţi cu covrigi, nuci, alune, mere şi puţini bani pentru serviciul pe care îl fac colindând.”
Adevărata poveste a lui Moş Crăciun
Sună dezamăgitor, nu-i aşa? Copiii sunt plătiţi, nimeni nu face daruri nimănui, toată lumea aşteaptă ceva în schimb. Lumea satului are o ordine greu de înţeles astăzi. Există un Crăciun al satului, dar povestea lui nu este tocmai o poveste de spus copiilor la culcare. Iat-o, povestită tot de Irina Nicolau:
„Crăciun era un om bogat şi neîndurător care refuză ajutorul cerut de Maica Domnului, aflată în faţa casei lui în clipa când îi vine sorocul să nască. Crăciuneasa, nevastă-sa, femeie milostivă, o primeşte în grajd şi îi dă tot ajutorul. Întoarsă în casă are mâinile pătate de sânge. Devine victima violenţei lui Crăciun care îi taie mâinile de la coate ca pedeapsă. Femeia îşi recuperează mâinile şi are chiar de câştigat: îndemnată de Maica Domnului să-şi înmoaie cioatele în scalda Mântuitorului, se pomeneşte cu mâini noi de aur. Pentru ajutorul pe care l-a dat va fi patroana moaşelor. Crăciun, cutremurat de minune, se creştinează şi devine primul sfânt.”
În Transilvania, pentru Crăciun e bine ca fiecare creştin să facă măcar câte un colac, care să aibă înfăţişarea unei mâini cu degetele întinse, amintind de mâinile Crăciunesei…
