De ce ne dorim să existe „Habemus Bebe”

TOTUL DESPRE MAME
Elena Vlădăreanu / Totul despre mame
Elena Vlădăreanu, foto: Mircea Struțeanu
Elena Vlădăreanu / Totul despre mame
Elena Vlădăreanu/Foto: Mircea Struțeanu

Toți părinții merg la teatrul de oameni mari sau de ce avem nevoie de piesa „Habemus Bebe”

Fie că erau amatori sau nu ai acestei arte înainte de a avea copii, mai toți părinții ajung la o piesă de teatru pentru copii măcar o data la câteva lui. Pare să fie genul creativ cel mai potrivit și cel mai agreat de cei mici, iar noi ne supunem iubitori acestei preferințe.

Dar când ați fost ultima oară la teatru pentru adulți? Și, mai ales, care a fost ultima piesă în care să vă regăsiți și care să exprime emoții mult prea cunoscute?

„Habemus Bebe”, în traducere „Avem Bebe”, piesa de teatru creată de poeta Elena Vlădăreanu și regizorul Robert Bălan, care se prezintă mai pe scurt ca părinții Evei, vor să vă dea această ocazie.

Mai jos, Elena Vlădăreanu ne povestește mai multe despre conceptul din spatele piesei de teatru „Habemus Bebe.”

1. Elena, ce este „Habemus bebe”?

Vă amintiţi probabil cum este prima perioadă de după naştere. (La mine e în continuare aşa deşi au trecut doi ani jumătate de când am născut, mă întreb dacă se va încheia vreodată). Când hormonii dau cu emoţiile tale de pământ, când ţi-e teamă şi eşti şi fericită şi te topeşti de dragul omuleţului care dintr-odată îţi umple toată viaţa. Când eşti copleşită, când vrei să nu greşeşti numai că nimeni nu îţi garantează că e bine ceea ce faci, când toată lumea sare cu sfaturi, când nu ştii. Când eşti îngrijorată. Când fără să vrei urechile ţi se deschid de câte ori auzi ceva ce are legătură cu maternitatea. Când aduni atâtea informaţii încât nu ştii ce să faci cu ele şi nici dacă le vei folosi vreodată. (Nu o să le foloseşti, mai mult ca sigur, dar orice mamă are propria ei arhivă.) Când ştii mai multe cântece şi poezii decât ţi-ai imaginat vreodată. Când te simţi abandonată de prieteni. Când îţi faci noi prietene, cu copii. Când te vezi obligată să socializezi: pe stradă, în autobuz, în lift, în parc. Aşadar, „Habemus bebe” este un spectacol despre confuzie. Despre fragilitate. Despre emoţii. Despre frumuseţe. Despre femei puternice. Despre mame.

2. Se opun cratița şi pagina de scris? 

Nu aş spune că se opun. Dimpotrivă. Aş spune că pot face foarte bine front comun împotriva unui duşman de neînvins: timpul. Numai că, luptând umăr lângă umăr, la un moment dat ajung să se submineze reciproc. Dacă stau să scriu astăzi, înseamnă că trebuie să improvizez ceva la prânz. Dar, vai, masă improvizată! Dacă va deveni o obişnuinţă? Ce nutrienţi îşi ia copilul dintr-o porţie de paste? Ce mamă sunt eu dacă nu sunt în stare să-i pregătesc copilului o farfurie de supă? Invers. Dacă pregătesc un prânz consistent şi sănătos, nu am cum să scriu. Dar dizertaţia mea? Nu am scris nici măcar un rând! Dar proiectul ăla? Dar ăla? Dar ăla? Intru în panică. Soluţia, pentru mine, este să dezvolt structuri mental, să le tot rotesc şi să le tot modific până când reuşesc să le notez. Cumva, Habemus bebe s-a scris mai întâi în cap, lângă aragaz, de-aia zic că nu sunt chiar opuse scrisul şi cratiţa.

3. Cum apare relația dintre cele trei voci feminine din textul tău? Sunt în simbioză, într-o oarecare armonie sau în conflict?

Ah, bună întrebare. E la fel de multă armonie ca în capul unei tinere mame! Sunt trei voci pentru că voiam ca textul să transmită acea stare de confuzie de care vorbeam puţin mai sus. Iar dacă trebuie să aleg o relaţie dintre cele propuse de tine, atunci o să aleg simbioza.

Stencil de Andrei Gamart / Totul despre mame
Stencil de Andrei Gamart

4. De ce crezi că relația asta dintre statutul de mama și de femeie cu o carieră (în speță artistică) e prezentata în cultura noastră ca fiind una de incombatibilitate?

Uite, o să dau un răspuns mai puţin politic decât te-ai aştepta. O să spun că e tot din vina timpului. Cel puţin în cazul meu aici este sursa incompatibilităţii. Că nu am timp. Că am prea puţin timp.

5. Nu crezi că anihilarea asta socială, de pe urma maternității, e de fapt un construct cultural, care se exercită ca presiune din partea societății?

Sigur, şi aici o să continuu de fapt răspunsul anterior. Există o presiune asupra oricărui artist: să fie prezent. Să nu dispară. Să producă. Când eşti şi mamă pe deasupra nu ai cum să faci faţă acestei presiuni. Dispari. Pur şi simplu. Nu mai eşti invitată de teamă că ai putea să încurci sau eşti invitată şi tu refuzi pentru că abia ai născut şi atunci ţi se promite că vei fi invitată anul următor, când copilul va creşte, dar invitaţia nu mai vine. Sau vine dar tu încă alăptezi şi ai vrea să mergi, dar trebuie să iei şi copilul şi eventual soţul ca să te ajute, numai că nimeni nu e dispus la astfel de aventuri.

 

6. Cui se adreseaza textul tău? Părinților sau celor fără copii care nu înțeleg grefa identitară pe care o produce un copil?

Cred că ar trebui mai bine să răspund cui i se adresează spectacolul. Riscul ar fi fost să fie un produs de nişă, pe care să-l vadă doar femeile, eventual mame. Şi nu asta ne dorim. Ne dorim să fie un spectacol bun, amuzant, dar şi cu întrebări, emoţionant şi… memorabil. Adică mă aştept ca oamenii să plece cu cântece şi rime şi jocuri care să-i urmărească măcar câteva ore. Măcar pentru câteva ore să poarte capul unei mame care vâjâie de elefantul cici – noi suntem piticii – the wheeles on the bus – alunelul – baubau. Şi este şi puţin, dar doar puţin ironic. E vorba de fapt despre autoironie, pentru că, dacă nu aş reuşi ca din când în când să mă privesc pe mine însămi de la o distanţă uşor ironică, nu ar fi bine deloc. Dar deloc!

7. Care sunt resursele de care aveți nevoie pentru a va duce povestea în public? Care-i fişa contabilă a donațiilor?

Carte de activitati si colorat Dan Pejovschi / Totul despre mame
"Carte de activități si colorat" de Dan Pejovschi

Noi am calculat la minimum: 3000 de euro. Din această sumă trebuie să strângem cel puţin o treime pentru a primi banii din donaţii. Dacă nu strângem 900 de euro, atunci nu primim niciun ban, iar banii daţi până acum rămân în conturile donatorilor. Mai avem câteva zile şi de strâns aproximativ 300 de euro.
Recuzită, costume, plata echipei – sunt cel puţin zece oameni care lucrează sau vor lucra la acest proiect şi care ar trebui plătiţi, măcar simbolic. Mai sunt afişe, pliante, materiale promoţionale.

Pentru a ajunge pe scenă, acest proiect are nevoie de susținerea noastră. Puteți deveni chiar voi producătorii acestei piese pe siteul de finanțare participativă We Are Here. În schimbul unor donații modice puteți figura ca producător pe site sau chiar pe afiș, puteți primi invitații sau puteți obține pentru copilul vostru „Cartea de activităţi şi colorat” cu desene de Dan Perjovschi, desigur, cu un autograf al artistului.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa