Copii curioși, copii care citesc. Cum l-am ajutat pe copilul meu să iubească lectura

Ruxandra Mateescu
Dragostea pentru carti la copii / Totul despre mame

Cum să îi ajutăm pe copiii noștri să își dezvolte dragostea pentru cărți

Ştiţi cum e să te trezească în miezul nopţii, când e somnul mai dulce, o mare bufnitură? Știți cum e să sari din pat şi în două fracţiuni de secundă să îţi treacă cele mai negre gânduri prin cap, de la explozie până la „au intrat hoţii”? Pentru că mai apoi să te târăşti înapoi în pat, încă tremurând, şi să realizezi că nu e nimic din ceea ce ţi-ai închipuit, ci doar o carte! O carte groasă, cu coperţi cartonate, căzută din patul suprapus în care doarme odorul mamei…

Mă bucur că băiatul nostru citeşte cu plăcere

Scena descrisă mai sus se întâmplă atât de des la noi în casă încât am început să ne obişnuim. Rareori mai deschidem câte jumătate de ochi, cât să ne asigurăm totuşi că totul e în regulă. De la o vreme nici măcar nu mai bodogănim printre genele lipite: „Ah! şi i-am spus să pună cartea pe poliţa când termină de citit…!” I-am fi spus noi, dar el, săracul, adoarme cu capul pe Istoria împăraţilor romani sau, vai de noi, cu nasul între filele Atlasului marilor descoperiri geografice. Probabil că le-aţi văzut şi voi prin librării: maaari, greeeele, coperţi de carton gros şi cântărind fiecare cel puţin un kilogram. De aici şi izbitura în podea, sperietura şi bodogănelile printre dinţi la trei dimineaţa.

Ei bine, da, suntem nişte părinţi fericiţi: copilul nostru citeşte! Citeşte cu drag, cu poftă, citeşte lucruri interesante pe care apoi ni le povesteşte cu entuziasm şi pe care, recunosc, nu le cunoaştem decât în mică măsură.

A mare de tipar, a mic de tipar…

Recunosc, am avut şi eu o mică contribuţie (mândră şi egocentrică) la treaba asta. Eu am început să citesc pe la cinci ani. Şi mi-a plăcut atât de mult! Poveştile mi-au ţinut de urât în toate perioadele grele din prima copilărie. Aşa încât, pe la patru ani şi jumătate, am început să îl învăţ şi pe băiatul nostru literele. A mare de tipar, a mic de tipar… Nu a fost nevoie să insist prea tare: le-a prins imediat, cu bucurie.

Au urmat apoi ani buni în care i-am citit seară de seară. Era momentul nostru „de familie”. Am trecut prin „clasici” – Habarnam, Nils Holgerson, Tom Sawyer; au urmat poveşti poliţiste pentru copii, poveşti despre copaci, minunata carte Vântul prin sălcii… tot ceea ce ne-a făcut nouă, părinţilor, cu ochiul, în faţa rafturilor librăriilor sau tot ceea ce şi-a dorit el să cumpere şi să citească. Când eram prea obosiţi, apelam la audiobook-uri sau teatru radiofonic.

Lecturi obligatorii

Nu am înţeles niciodată lecturile obligatorii de la şcoală, aşa cum nu am înţeles nici înverşunarea profesorilor în fata refuzului elevului de a citi şi, mai ales, de a accepta cu plăcere, o lectură obligatorie. Cum poţi impune cuiva să îi placă o poveste şi să şi vrea să o ducă la bun sfârşit?! Ori de câte ori ne-am izbit de o aşa situaţie, am încercat să o abordăm relaxat, să vorbim cu învăţătoarea, să îi citim noi pasaje din lectura neplăcută, să îi povestim finalul, aşa încât să facă faţă cu brio lecţiei impuse de programa şcolară. Ultimul lucru din lume pe care mi-l doresc e să am un copil cu scârbă de lectură doar pentru că, la un moment dat, cineva i-a impus să citească!

Acum, Petru al nostru are deja zece ani. Nu mai are nevoie de mami şi tati să îi citească seara, la culcare, deşi încă o facem uneori, de drag. Între timp a abandonat poveştile şi romanele, deşi mie una mi-ar fi plăcut să rămână mai mult în zona asta a literaturii pentru copii. Acum e în perioada lecturilor din istorie şi geografie. S-a îndreptat singur şi uşurel spre atlase, hărţi vechi, misterele istoriei, Imperiul Napoleonian, cum au influenţat particularităţile geografice marile bătălii din Europa modernă… Toată ziua le analizează şi le pune cap la cap, recreând poveşti şi rescriind istoria în jocurile şi desenele lui, acolo unde nu e mulţumit de rezultatul oficial. E şi bucuros să descopere câte un nou amănunt, pe care ni-l povesteşte entuziasmat.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa