Jucării pentru toate vârstele, la târgul de design romanesc Made in RO

Raluca Dumitrică
Abbit + Bear | Totul despre mame
Păpuşile Abbit + Bear, disponibile la Târgul de design românesc Made in Ro
Abbit + Bear | Totul despre mame
Păpuşile Abbit + Bear, disponibile la Târgul de design românesc Made in Ro

Cele mai frumoase jucării realizate din materiale textile se găsesc în acest weekend în București

Mai multe jucării românești cu design ingenios sunt gata să-și găsească stăpânii la târgul Made in Ro, care se desfășoară in zilele de 17 si 18 mai la Impact Hub din București. Cu forme delicate si extrem de prietenoase, jucăriile sunt special făcute pentru copii, dar promit sa ii farmece și pe adulții care le pot amplasa cu scop decorativ în propriile locuințe.

Păpușile românești Abbit + Bear, jucării cu aer scandinav și japonez

Printre jucariile ce pot fi achiziționate de la târg se număra păpușile românești Abbit + Bear, jucării cu aer scandinav si japonez. Păpușile sunt create de Raluca Dobrescu, care, după câțiva ani de experiență în domeniul bancar, a realizat că ceea ce îi place să facă este să aducă zâmbete pe buzele celor mici și s-a apucat de cusut păpuși. Fascinată de creațiile vestimentare ale personajelor din Ubik, al lui Philip Dick, dar și de moda stradală avangardistă a Los Angeles-ului, unde a locuit o vreme, Raluca a reușit să dea naștere unor păpuși care conțin câte puțin din fiecare experienţă înmagazinată de-a lungul timpului.

Păpușile sunt realizate din materiale naturale: bumbac, in, lână, unele dintre materiale provenind de la case de design precum Michael Miller, Robert Kaufman sau SevenBerry. Umplutura este sintetică, din perne de la Ikea, deci întrunește toate condițiile de calitate ale producătorului suedez.

„Cred că influența cea mai mare au avut-o nu persoane/personaje, ci culturi, precum cele scandinave și japoneze, care pun accentul pe atenția la detaliu, simplitate și funcționalitate. În mod deliberat încerc să păstrez un anumit minimalism în design care să lase loc imaginației privitorului.  Cu cât există mai puține elemente ale chipului, spre exemplu, cu atât se vor proiecta mai ușor stările și emoțiile celui care privește”, spune Raluca.

Căsuțele, elefănțeii și cățelușii din materiale textile vin și ei la Made in RO

Pe lângă păpușile Abbit + Bear, la târgul de design romanesc Made in Ro vor mai fi prezenți căsuțele și elefănțeii creaţi de Doricica, mici splendori în iarbă care fac zilele mai senine. Din mixuri textile vesele, acestea sunt nu doar jucării, ci și accesorii decorative pentru camera celui mic.

Sucita Goodies va aduce la Made in RO jucării și accesorii textile în care copiii, dar și adulții vor recunoaște fructe de sezon, căței îndrăgostiți, peștișori aurii, sacoșele cu multe buzunărașe pentru zile de piață sau colțuri de organizat prin casă.

În ceea ce privește accesoriile deco, brandul .care?Cutare va aduce la târg tabureți textili cu pattern geometric.

Made in RO – Târg de design românesc este organizat de Designist.ro, cea mai apreciată platformă de design din România, și este parte integrantă a festivalului Romanian Design Week. Tema ediției este denumită sugestiv Urban Interior și se aliniază temei centrale a festivalului – Designul în spații publice. Detalii despre programul târgului, aici.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa