Nașterea prin cezariană – când se recomandă, ce implică, ce riscuri are

Nașterea prin cezariană a ajuns în unele clinici din România și la 70 % din numărul nașterilor. Este un procent alarmant, iar mamele trebuie informate încă din perioada sarcinii despre ce implică această intervenție.

Georgiana Mihalcea, redactor
nașterea prin cezariană
Nașterea prin cezariana este o intervenție chirurgicală făcută la recomandarea medicului.

Cezariana este o intervenție chirurgicală ce implică o incizie în abdomenul mamei și o alta în uter. Este o procedură din ce în ce mai folosită în întreaga lume pentru aducerea pe lume a copiilor, deși ar trebui făcută doar în anumite cazuri speciale. Haide să aflăm în ce constă operația, cât costă în sistemul de sănătate privat, din ce motive ar trebui făcută și ce se întâmplă după operație.

De ani mulți, țara noastră este fruntașă în Europa la numărul de cezariene efectuate în spitale. Datele Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) ne plasează pe locul al treilea în clasamentul țărilor europene care se folosesc de această procedură mai mult decât este necesar.

Procentul de asemenea intervenții în România este de peste 42% din totalul nașterilor, conform raportărilor oficiale. Altfel spus, din 1.000 de bebeluși, nu mai puțin de 422 vin pe lume prin cezariană. Doar Turcia și Georgia ne depășesc la numărul de nașteri prin cezariană, cu 507, respectiv 432 de proceduri de acest fel la 1.000 de nașteri, potrivit datelor oferite de Organizația Mondială a Sănătății, pe care le găsiți detaliate în graficul de mai jos. 

Cezariana nu se face la cerere, ci este o decizie medicală

Nașterile prin cezariană sunt, în general evitate înainte de a ajunge la săptămâna 39 de sarcină, astfel încât copilul să aibă timp suficient să se dezvolte în uter. Există însă și cazuri în care pot să apară complicații, iar cezariana trebuie să se facă înainte de 39 de săptămâni.

Nașterea prin cezariană nu este un moft, nu trebuie făcută la cerere, ci doar din motive medicale. Iată care sunt acestea:

Motive care țin de mamă:

  • Anumite afecțiuni cronice: bolile cardiace, bolile renale cronice, bolile de ochi (inclusiv miopia gravă care poate duce în timpul naşterii normale la complicaţii severe, chiar la dezlipire de retină), herpes genital activ (bebeluşul se poate infecta la trecerea prin canalul de naştere), mamă seropozitivă (infectată cu HIV).
  • Afecţiuni dezvoltate în sarcină: preeclampsia ce poate declanşa la naştere eclampsia – complicaţie foarte gravă care pune în pericol atât viaţa mamei, cât şi a copilului; diabetul gestaţional ; placenta praevia (placenta jos inserată, care acoperă total sau parţial orificiul intern al colului uterin).
  • Ai mai avut una sau două operaţii cezariene în trecut.
  • Modificările de bazin – mămicile care au un bazin strâmt (aşa-numitul „bazin chirurgical”), încât capul copilului nu poate trece prin el.

Motive care ţin de copil

  • Bebelușul are o suferinţă fetală cronică – pentru a evita traumatismul unei naşteri normale, care i-ar putea agrava suferinţa.
  • Sarcinile gemelare cu anumite probleme sau cele cu tripleţi, cvadrupleţi.
  • Incompatibilităţile de Rh.
  • Copilul este aşezat orizontal în uter (prezentaţie transversă) sau coboară cu funduleţul sau picioruşele (prezentaţie pelviană). În unele cazuri, în prezentaţie pelviană, este totuşi posibilă naşterea pe cale naturală.
  • Capul fătului este prea mare pentru a putea trece prin canalul de naştere (disproporţie cefalo-pelvică).
  • Circulara strânsă de cordon – cordonul ombilical „s-a înfăşurat” în jurul gâtului micuţului.

Situații neprevăzute

  • Dilataţia colului nu este suficientă sau ai un col „dur”, care nu se dilată.
  • Bătăile inimii copilului devin neregulate în timpul travaliului (indică suferinţă fetală), medicul va decide continuarea naşterii prin cezariană, protejând astfel bebeluşul.
  • Cordonul ombilical alunecă prin canalul de naştere înaintea copilului (prolabare de cordon), diminuându-i astfel aprovizionarea cu oxigen.
  • Placenta începe să se dezlipească de pe peretele uterin.

Ce trebuie să știi înainte de nașterea prin cezariană

Analize ce trebuie efectuate înainte de cezariană:

  • Analize de de sânge, de urină, cultură din secreţia vaginală şi ecografie.
  • Dacă ai o afecțiune cronică trebuie să fii cu analizele specifice la zi.
  • Ecografie efectuată între 28 şi 34 de săptămâni.

Pregătiri pentru ziua operației

  • Bea multe lichide, dar vezica trebuie să fie goală înainte de a intra în sala de operații.
  • Cu o seară înaintea intervenției chirurgicale este indicat să nu mănânci nimic, mai ales dacă ți se va administra anestezie generală. În timpul acestei anestezii nu vei mai avea reflex de înghițire și, dacă vei avea senzația de vomă există riscul de a aspira lichid gastric în plămâni, ceea ce poate duce la apariției unei pneumonii „de aspirație”.

Cât costă o naștere prin cezariană?

Dacă vei naște într-un spital din sistemul public de sănătate totul va fi gratuit. Lucrurile stau diferit, dacă alegi să naști într-o clinică privată unde prețurile variază între 3.500 și 9.500 de lei, în funcție de pachetul de naștere pe care îl alegi.

La privat prețul variază în funcție de numărul nopților pe care le vei petrece în spital, analizele ce vor fi făcute bebelușului după naștere, recoltarea de celule stem, dacă bebelușul are sau nu nevoie de condiții speciale de îngrijire după naștere etc.

Cât durează operația și care sunt riscurile

  • Nașterea prin cezariană durează între 30 și 60 de minute, dar nu este o interveție deloc ușoară, așa cum probabil ți-ai închipuit, ci implică destul de multe riscuri.
  • Pentru ca bebelușul să fie suficient dezvoltat, cezariana nu se face înainte de săptămâna 39 de sarcină.
  • Complicațiile ce pot apărea pot pune în pericol atât viața ta, cât și a nou-născutului (pierderile de sânge, riscul intraoperator sau problemele postoperatorii).

Complicații pot apărea până la 6 săptămâni de la naștere

  • endometrita post-partum (infecţia peretelui uterin)
  • infecţia tăieturii
  • infecţii de tract urinar
  • încetinirea tranzitului intestinal
  • mastite

Cum este incizia

Cele două variante în care se poate face incizia la operația cezariană

Majoritatea medicilor optează pentru o incizie orizontală atât la piele cât şi la nivelul uterului. Tăietura orizontală este cea mai folosită şi se vindecă mult mai repede, deoarece nu taie fibrele musculare ale uterului (cum face cea verticală), ci merge paralel cu ele.

În cazurile de urgenţă se practică şi incizia verticală – când este nevoie de un spaţiu mai mare de „desfăşurare” sau dacă femeia a mai avut o altă intervenţie şi are deja o cicatrice verticală (tăietura se face pe acelaşi traiect).

Ce tipuri de anestezie se folosesc în timpul nașterii prin cezariană

Anestezia epidurală – constă în injectarea substanţei anestezice (continuu sau în doze repetate) la nivelul coloanei vertebrale lombare (între os şi meninge – teaca protectoare a măduvei spinării), printr-un cateter fin (cateter epidural).

Rahianestezia – substanţa anestezică este introdusă tot la nivelul coloanei vertebrale lombare (acul străbate meningele), dar printr-o singură injecţie, fără să mai fie nevoie de plasarea unui cateter.

Anestezia generală (doar în cazuri speciale). Ea poate fi de două feluri: inhalatorie (cu gaze anestezice) sau intravenoasă. Deoarece substanţele anestezice deprimă atât sistemul nervos central al mamei, cât şi al fătului, tu vei dormi pe parcursul întregii operaţii, iar bebeluşul va fi şi el mai somnoros.

Ce se întâmplă după nașterea prin cezariană

Așa cum spuneam și mai sus, nașterea prin cezariană durează maxim 60 de minute, după care vei fi dusă în sala de recuperare postoperatorie, unde vei fi ţinută sub observaţie. Ţi se vor verifica periodic pulsul, tensiunea arterială şi fermitatea uterului.

De asemenea, ţi se vor administra medicamente care să te relaxeze şi să-ţi aline durerea. Chiar dacă vei simți dureri destul de puternice la locul inciziei, vei putea să îți ții copilul în brațe în scurt timp și este chiar indicat, pentru a stimula lactația!

Sunt femei cărora li se spune că nu pot alăpta din cauza medicamentelor care le-au fost administrate. Dar este fals. Mama poate și ar trebui să alăpteze. Se mai spune de asemena că durează mai mult să vină laptele (să crească în volum) atunci când o femeie a trecut prin cezariană, dar această întârziere poate să fie pur și simplu cauzată de fapt de separare și de celelate intervenții.

Jack Newman, autorul cărții „Ghidul pentru alăptare”
  • Vei constata că efortul de a tuşi, a strănuta sau chiar de a râde este foarte dureros în primele ore de la operaţie, iar pornirea de a-ţi acoperi „tăietura” cu palmele sau cu o pernă este instinctivă.
  • Sonda urinară montată la începutul operaţiei, pentru monitorizarea cantităţii de urină eliminată, îţi creşte disconfortul. La 24 de ore de la operaţie vei scăpa de ea, lucru valabil şi pentru perfuzia intravenoasă.
  • Medicul te va sfătui să te dai jos din pat cât mai repede şi să te „plimbi” cât mai mult.  Durerea se va reduce progresiv, iar avantajele mobilizării rapide sunt importante: vindecarea este mai rapidă, se previne tromboflebita – o complicaţie deloc de neglijat în această perioadă, iar tranzitul intestinal se va relua şi el mai rapid.
  • În 3-5 zile de la intervenția chirurgicală vei putea pleca acasă împreună cu bebeluşul tău.
  • La 6 săptămâni după ce ai născut este obligatoriu să mergi la control. Medicul îți va evalua starea generală de sănătate, dar și gradul de vindecare al inciziei interne și externe.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa