Nu a avut nicio șansă la viață

Acest subiect conține 5 răspunsuri are 5 voci și a fost actualizat ultima dată de  iulik acum 1 an, 4 luni.

Vizualizare 6 articole - 1 la 6 (din 6 în total)
  • Autor
    Mesaje
  • #133824

    Teea
    Participant

    Anul trecut, în august, copilul meu s-a născut la 24 de săptămâni și nu a avut nicio șansă la viață din cauza complicațiilor apărute. N-am avut curaj până acum să vorbesc cu nimeni. De 5 luni, în fiecare zi eu nu mai sunt om. Încă nu mi-e clar de ce s-a întâmplat asta, nu știu ce am făcut greșit și nici de ce mi s-a întâmplat așa ceva. Soțul meu face eforturi să salveze cumva căsnicia. Zilele trecute mi-a propus să încercăm din nou și să ne refacem viața. Mi-e și frică să nu se întâmple același lucru iar, dar am și senzația că mi-aș decepționa copilul pierdut. Mi-e greu să expun în cuvinte ceea ce simt. Mi-e teamă să rămân însărcinată din nou pentru că aș trăi cu frică în fiecare clipă a sarcinii. Pe de altă parte, îmi iubesc soțul, chiar dacă simt că ne-am îndepărtat.. Ce să fac? Cum să fac să trec peste nenorocirea asta?

    #133851

    iulik
    Participant

    Îmi pare rău pentru pierderea ta, dar îți scriu pentru ca si eu am trecut prin același coșmar in 2013. La 23 de săptămâni am pierdut sarcina și a fost cumplit, însă în momentul în care am intrat în mașină cu.soțul meu, in drum spre casă, mi-am dat seama că așa a fost sa fie și ca trebuie sa mergem mai departe. Ai un soț lângă tine și cu siguranță mai ai un pic de putere sa mai încerci o dată. Crede-ma,merita! Acum am o fetita de 1 an aproape! e foarte greu,dar cu cât te gândești mai mult cu atât se adâncește rana. Nu te învinovăți și nu cauta răspunsuri! Pentru tine, pentru soțul tău, mergi mai departe și fa-te fericita! Ai un îngeraș acolo sus care te veghează și sigur vrea sa te vadă zambind!

    #133828
    Facebook Profile photo
    Oana Popescu
    Participant

    anul trecut in februarie pe 18 am pierdut o sarcina la 16 saptamani,am suferit foarte mult dar faptul ca un copil de nici 3ani ma asteptat acasa m-a intarit si m0a motivat sa merg mai departe.faptul ca am pierdut o sarcina nu m0a indepartat de sot ba din contra ne a apropiat mai mult.nu mi0am pus niciodata intrebarea de ce eu,de ce copilul meu,desi era un copil mult asteptat si dorit.am vorbit foarte deschis cu oricine despre cum s0a declansat cum s0a intamplat si mai ales cum l-am tinut in mana pentru a nu cadea jos,l-am privit si am vazut ca era baietel,toate aceste lucruri m0au ajutat sa trec mai usor peste durere si intotdeauna am spus,a stiut Dumnezeu de ce l_a luat,a avut el un motiv.asa cum spuneam nu m_am lasat doborata si acum ii multumesc lui Dumnezeu sunt iarasi insarcinata in 23saptamani,bebe este bine,este tot baiat si cu ajuutorul lui Dumnezeu il voi tine in brate si ma voi bucura de el.nu neg ca am teama sa nu fie iar probleme,sa nu se intample iar ceva dar prefer sa fiu optimista si sa cred ca de data asta totul o sa fie bine.capul sus si daca nu incerci nu ai de unde sa sti ca vei reusi.fi optimista si profita de aceste frumoase zile de dragoste si ocazi sa ii arati sotului tau ca il iubesti
    si incercati din nou,nu vei dezamagi pe nimeni,din contra bebele tau de acolo de sus v_a fi multumit ca vei fi o mama puternica care nu s-ar lasa infranta de nimeni si de nimic.el intotdeauna va fi in sufletul tau dar trebuie sa privesti in fata,la un sot care asteapta sa te regaseasca si impreuna sa traiti momentele frumoase de altadata si bucuria de a incerca iar sa fiti parinti.GANDURILE BUNE ITI INFRUMUSETEAZA VIATA

    #133842
    Facebook Profile photo
    victorita84
    Participant

    DRAGA MAMICA, INCERC SA MA PUN IN PIELEA TA SI NU POT PT CA E PREA DUREROS…
    NU AM ALT SFAT DECAT SA NU TE MAI INVINOVATESTI, NU AI GRESIT CU NIMIC, PUR SI SIMPLU S-A INTAMPLAT DIN CINE STIE CE MOTIVE! SA IL ROGI PE SOTUL TAU SA MAI AIBA RABDARE CU TINE, SA TE INTELEAGA, DAR IN ACELASI TIMP TREBUIE SA-L LASI SA TE AJUTE, NU IL RESPINGE, INCET INCET TREBUIE SA-TI REVII… CUMVA…
    ROAGA-TE LA DUMNEZEU SA ITI DEA LINISTE IN SUFLET, SA GASESTI CURAJUL DE A INCERCA DIN NOU, SI CAUTA PE NET POVESTI ASEMANATOARE CU A TA, MAMICI CARE AU PIERDUT UNA, DOUA, TREI SARCINI PANA AU REUSIT SA AIBA UN SCUMP BEBELUS IN BRATE! SPER DIN SUFLET SA REUSEST SI SA NU MAI PATESTI ASA CEVA NICIODATA!
    TE IMBRATISEZ, DESI NU TE CUNOSC…

    #133843
    Facebook Profile photo
    victorita84
    Participant

    BUNA SEARA, DRAGA tEEA!
    IMI PARE NESPUS DE RAU PT PIERDEREA TA, NICI NU POT SA-MI IMAGINEZ O ASEMENEA SUFERINTA…
    AM PENTRU TINE MAI MULTE SFATURI:
    – in primul rand, nu te mai invinovati!!! crede-ma, nimeni nu este vinovat pt cele intamplate… poate ceva nu a functionat bine in organism, corpul a eliminat poate o sarcina cu probleme nedetectate la ecograf…
    – ai încredere in soțul tău, daca spui ca face eforturi… însă explica-i ca mai ai nevoie de timp, comunica cu el, nu-l respinge!
    – roaga-te la Dumnezeu sa iti dea putere si curaj sa mergi mai departe pt ca meriti tot ce este mai bun!
    te imbratisez, cu drag!

    #133847
    Facebook Profile photo
    Viviana
    Participant

    Buna,inteleg foarte bine,din pacate,prin ce treci.eu am 4 luni de cand am nascut,la doar 34 de saptamani,si copilul a trait doar 3 zile.eu imi doresc enorm un copil,dar trebuie sa astept macar 1 an,ca sa pot incerca iar.moartea copilului nostru a fost cumplita,dar ma apropiat si mai mult de sotul meu.am momente,cand simt ca nu mai am putere nici sa traiesc,dar incerc sa privesc spre viitor,desi e gri viitorul.Tot ce pot sa-ti spun e sa nu te dai batuta,eventual discuta cu un psiholog,ca sa poti trece mai usor peste pierdere,desi pare imposibil.Curaj,sa speram ca o sa rasara soarele si pe la noi,si copilasii nostrii vor avea proprii ingerasi pazitori,asa cum avem noi,mame de ingerasi. ??

Vizualizare 6 articole - 1 la 6 (din 6 în total)

Trebuie să fii autentificat pentru a răspunde la acest subiect.

CELE MAI CITITE

diabetul gestaţional

Lucruri pe care nu le ştiai despre diabetul gestaţional

Probabil cunoşti lucruri generale despre diabetul care poate să fie diagnosticat în timpul celor nouă luni de sarcină. De ce apare diabetul gestaţional, este...

APLICAȚII UTILE PENTRU PĂRINȚI