Nu mai am rabdare

Acest subiect conține 1 răspuns are 2 voci și a fost actualizat ultima dată de  sinziana acum 1 an, 7 luni.

Vizualizare 2 articole - 1 la 2 (din 2 în total)
  • Autor
    Mesaje
  • #128077

    Laurici
    Participant

    M-am hotarat sa va cer sfatul dragi parinti. Ma simt neputincioasa fata de baietelul meu de 2 ani care plange din orice, vrea numai in brate, trebuie sa fac doar ce vrea el pentru ca altfel incepe sa maraie si sa se tavaleasca pe jos. Rezist ce rezist si din pacate incep sa tip 🙁

    Baiatul mai mare mi-a zis ca mereu tip si mi-am dat seama ca are dreptate, doar ca nu stiu cum sa procedez cu cel mic. De aceea apelez la ajutorul si sfaturile voastre pentru ca nu mai vreau sa tip, nu stiu unde gresesc pentru ca cu mama mea si la gradinita nu face asa.

    Multumesc mult.

    #128644

    sinziana
    Participant

    Bună, dragă mămică:)

    Ai un băieţel cu o personalitate în formare 🙂 El este exact la vârsta crizelor de furie despre care vorbeşti, fix cum scrie la carte:) La această vârstă, copiii încep să afle despre ei înşişi că există ca euri individuale; nu se mai percep, adică, drept extensii ale părinţilor lor cu care formează un tot, ci ca fiinţe separate, care descoperă că, în calitatea lor nou descoperită de indivizi nu doar fac parte din mediul înconjurător, ci POT SĂ ÎL ŞI MANIPULEZE. Băieţelul tău, de exemplu, descoperă că dacă apasă pe un anumit buton al unei jucării, ea începe să cânte; aşa că va fi curios ce se va întâmpla dacă va scutura, trânti sau arunca acea jucărie:) Şi, ca să vezi, băieţelul tău descoperă că dacă mârâie, e luat în braţe:)
    E o perioadă fantastică de explorare şi descoperire pentru el. Din păcate, e şi perioada în care descoperă cum anumite comportamente ale sale generează anumite reacţii la părintele său, reacţii pe care el le caută şi le explorează, ceea ce ajunge să fie îngrozitor de obositor pentru părintele în cauză:)
    Aşa că această perioadă este şi cea propice pentru a fixa nişte repere pentru el.
    Ţipatul tău e un reper; e semnalul de alertă: ai venit în spaţiul meu personal aşa de tare, încât mă răneşti. Dacă, totuşi, acest semnal de alertă maximă nu funcţionează, există mai multe explicaţii posibile:
    1. După ţipat, îi îndeplineşti, totuşi, dorinţa, în ciuda faptului că i-ai dat semnalul de neputinţă. Asta îl învaţă că limita ta personală nu e acolo, la ţipat, că se mai poate şi după. Astfel, ţipatul îşi pierde orice semnificaţie şi devine doar strigătul tău de neputinţă şi cauză a discomfortului pentru tot restul familiei. Copilul primeşte semnale mixte: nu mai pot, dar mai pot:)
    2. Dorinţele neîndeplinite sunt sursă de frustrare pentru copil, exact la fel ca şi pentru adult. Unele dorinţe pot fi îndeplinite, altele nu. Tu ştii cel mai bine care pot fi îndeplionite pentru el. Însă când nu pot fi îndeplinite, frustrarea e un sentiment normal şi ea e necesar să fie recunoscută şi permisă. ”Ştiu că eşti supărat; te înţeleg, te cred că eşti furios. Să ştii că eu te iubesc, chiar dacă nu îţi pot îndeplini dorinţa. Şi ai voie să fii furios, e ok:)”, sunt genul de mesaje pe care copilul aşteaptă să le primească pentru a i se valida sentimentele. Poţi să îl şi ajuţi în procesul eliberării furiei: ”Ai nevoie de o îmbrăţişare? Crezi că te-ar ajuta? Nu? Bine, să ştii că eu sunt aici şi te iubesc”.
    3. Unele crize de furie sau comportamente de felul ăsta pot fi un semnal pe care copilul îl dă cum că are nevoie de conectare. Observă contextele în care se manifestă aşa. Foloseşte momentele de calm pentru a crea momente de conectare; setează limite de timp în care să îi stai la dispoziţie: ”acum o să mă joc timp de jumătate de oră cu tine, excat aşa cum vrei tu; uite, până când acul acesta de la ceas ajunge aici. După aceea, eu voi merge la bucătărie să pregătesc ceva de mâncare. Poţi veni şi tu să mă ajuţi, dacă vei dori!”. Anunţă-l clar despre reperele zilei tale şi nu uita să i le reaminteşti pe măsură ce trece ziua.
    4. Caută ce e diferit la mediul de la grădiniţă sau cu mama ta. Aminteşte/ţi că tu eşti persoana cu care el se simte în siguranţă pe lumea asta. Aşa că, de exemplu, dacă acumulează diverse frustrări la grădi sau la bunici (limite, reguli, efortul de a socializa cu alţii care sunt normale în alte medii etc), el le va vărsa acasă, cu tine, în alte forme, pentru că el acolo se simte suficient de în siguranţă ca să îşi exprime toate frustrările astea nedefinite.
    5. Mergi pe ce îţi spune ţie sufletul tău de mamă:) Aminteşte-ţi că eşti cel mai bun şi mai minunat părinte pe care îl poate avea copilul tău. Fii sinceră cu el, iubeşte-l când ai chef, construieşte propriile reguli, bazate pe inima ta şi nu te descuraja! Să ştii că toţi gafăm cu copiii noştri:) Nu te arunca în cercul vicios al vinovăţiei, fii convinsă că eşti un părinte minunat şi că vei găsi soluţia potrivită pentru ca voi toţi, inclusiv tu, să fiţi fericiţi! Eu ştiu deja asta!

    Cu drag,
    Sînziana

Vizualizare 2 articole - 1 la 2 (din 2 în total)

Trebuie să fii autentificat pentru a răspunde la acest subiect.

CELE MAI CITITE

APLICAȚII UTILE PENTRU PĂRINȚI

Un parinte informat este un parinte relaxat

Aboneaza-te cu Facebook
Bifeaza ce te intereseaza: