Jucării pentru copii ideale pentru 0-2 ani

TOTUL DESPRE MAME

Să fim sinceri: de multe ori, sunt jucării pentru copii care umplu cutii întregi în colțul dormitorului, fără a avea șansa să fie vreodată atinse și cercetate.

Primite în dar de la prieteni sau de la rude, cumpărate încă dinainte de sosirea copilului, multe dintre aceste jucării nu îi vor atrage niciodată atenția celui mic. În cel mai fericit caz, vor arăta frumos în fotografii și… cam atât. Părinții cu experiență știu despre ce vorbim, nu? În concluzie, dacă ar fi să fac o listă a jucăriilor care au avut cu adevărat succes în primii doi ani de viață ai fiicei mele, ea ar cuprinde numai câteva categorii.

Iată care sunt jucăriile pe care nu am regretat nicio secundă că am dat banii:

1. Jucării care însoțesc copilul în primele sale explorări

Am văzut cât de mult le plac copiilor antemergătoarele și jucăriile de împins, preferabil din materiale naturale.

La început, copiii se vor agăța de ele, ridicându-se, după care le vor împinge, sprijinindu-se în ele pentru a face primii pași.

Noi am avut un fel de roabă de lemn plină cu tot felul de cuburi colorate, din care mai construiam uneori turnuri uriașe, distrându-ne copios când se dărâmau.

2. Căluți, mașinuțe sau motociclete care pot fi împinse cu picioarele

Abilitățile motrice sunt cu adevărat puse la treabă de aceste jucării, pentru că cei mici sunt nevoiți să folosească picioarele și în același timp să controleze direcția cu ajutorul volanului sau ghidonului.

Mai toți copiii plimbă câte o astfel de jucărie pe aleile parcului. Sunt cele mai potrivite pentru deprinderea unor mișcări de bază, înainte de a trece la bicicleta de echilibru sau la tricicletă.

3. Cărți pentru copii cu diverse texturi și culori

Cărțile pentru bebeluși și copii mici sunt cu adevărat ingenioase și simpatice. Animalele foșnesc, au urechi imense și colorate, le poți trage de coadă.

Unele cărți au efecte sonore simpatice, iar copiii sunt încântați să asculte cântecul preferat sau să recunoască sunetele scoase de animale.

Există și cărți de pluș, ușoare, dar există și cărți impermeabile, pentru baie. Pentru copiii foarte mici, cărțile trebuie să aibă foarte puțin text (chiar deloc), pentru că accentul cade pe culori și texturi. Pe măsură ce copilul înaintează în vârstă, cărțile încep să spună povești, iar textul cucerește din ce în ce mai mult spațiu.

4. Animale și păpuși textile

Îi putem ajuta pe copii să își dezvolte imaginația creând pentru ei povești care au în centru aceste creaturi prietenoase.

Copiii își creează de multe ori propria familie imaginară cu ajutorul jucăriilor de pluș. Cei mai simpatici vor primi titlul de „copiii mei”, iar ceilalți vor juca alte roluri simpatice. Vor cotropi patul și aproape tot dormitorul, vor fi indispensabili la cumpărături și la fiecare plimbare în parc, iar seara la baie vor sta cuminți pe marginea căzii, încurajând copilul să se spele pe dinți. Daaaa, girafele și ursuleții fac o galerie extraordinară!

Atenție, jucăriile de pluș care sunt mai mari decât cel mic (sau aproape cât el) nu numai că nu vor avea succes, dar de cele mai multe ori vor fi înfricoșătoare. Alegeți jucării care să poată fi manevrate cu ușurință de copilul vostru.

5. Puzzle-uri, sortatoare, cuburi de construit sau turnulețe Montessori

Toate acestea îi ajută pe copii să își dezvolte abilitățile motrice, imaginația, atenția și memoria. Cu ajutorul unor jucării din acestea am înțeles cu adevărat cât de uimitor e creierul unui copil. În câteva zile de la prima întâlnire cu un sortator complicat, Maria a reușit să îi prindă ideea și să îl ducă la bun sfârșit fără probleme. A fost cu adevărat o jucărie foarte apreciată: pur și simplu o sferă de plastic în care erau decupate diferite forme.

Făcut și desfăcut de câteva ori pe zi, cu o satisfacție de neimaginat – ce poate fi mai util decât atât?

6. Instrumente muzicale cât mai diverse, din materiale cât mai prietenoase

Muzicuță, chitară, țambal, tobă, pian, tamburină – toate au captivat-o pe Maria pe parcursul a luni de zile. Am bătut toba de lemn până s-a crăpat, am zdrăngănit chitara adevărată a mătușii Cristina la fiecare vizită.

Copiii mici adoră zgomotele și mai ales faptul că ei pot face zgomot. Până să ajungă să sistematizeze un pic activitățile muzicale, căutând să repete anumite sunete sau să creeze o melodie proprie, copiii vor face exact asta – mult zgomot.

Va fi foarte distractiv (cel puțin pentru ei).

7. Jucării de baie

Copiii mici adoră apa – ăsta nu e niciun secret. Apa este pentru ei un mediu familiar și curios, în același timp. Curge, intră peste tot, e de neoprit, umple și se varsă. Cu adevărat, puține lucruri sunt atât de interesante pe lume. Câteva pahare sau sticluțe, bile și animale de cauciuc și fiecare baie poate fi o distracție de zile mari.

Atenție, aveți grijă să uscați bine jucăriile de baie, pentru a evita ca cei mici să ia contact cu mucegaiul negru, care se formează adeseori pe suprafețele umede din plastic.

Jucăriile pentru dentiţie de la Caaocho, ajută la dezvoltarea simţurilor bebeluşului! Sunt 100% fabricate cauciuc natural, pictate cu coloranţi alimentari, inofensivi pentru bebe. Sunt ideale pentru perioada apariţiei dinţişorilor şi ajută la calmarea durerilor gingivale. Întreagă gama de jucării din cauciuc natural este disponibilă în shop.totuldespremame.ro!

Desigur, cele mai interesante obiecte sunt în continuare, la aproape trei ani, cele ascunse prin dulapuri și sertare. Nimic nu se compară cu un concert de polonic și cratiță în do major sau cu mirajul unui portofel adevărat. Dar câteva dintre jucăriile din bebelușie ne-au rămas tuturor în suflet. Mai ales că acum, descoperindu-le când și când în cutia cu jucării, mă cuprinde nostalgia. Îmi amintesc cât de tare ne-au distrat și ne-au uimit unele dintre ele și cât de dragi (până la obsesie) ne-au fost altele. Voi ce jucării ați iubit cu adevărat în primii doi ani ai copiilor voștri?

Să ne amintim și de jucăriile din copilăria noastră! Nu vă este dor de păpușile pe care le-am avut când eram mici?

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa