Psihiatrul Gabriel Diaconu: ”E o problemă când părintele îi dă peste mână copilului care își atinge organele genitale”

Theodora Fintescu, redactor
Medicul psihiatru Gabriel Diaconu a discutat cu jurnaliștii Hotnews despre sexualitatea copiilor, despre greșelile pe care le fac părinții blamându-i și rușinându-i pe cei mici când își explorează corpul și despre efectele lipsei unei educații sexuale corecte în România.

Gabriel Diaconu susține că teama părinților de a le vorbi copiilor despre sexualitate vine din naivitatea de a crede că a oferi educație sexuală e similar cu a deschide interesul pentru pornografie.

Hotnews: Am tot auzit acest contraargument: ”dacă oferim educație sexuală, copiii chiar își vor începe viața sexuală. Odată ce vor auzi vorbindu-se despre sex, vor și face sex”.

Medicul psihiatru Gabriel Diaconu

Gabriel Diaconu: Oamenii care accesează sau care oferă genul acesta de contraargumente o fac dintr-un principiu, dar și dintr-o naivitate. Știm un lucru care nu este teorie: încă de la naștere, copilul este o ființă sexuală, atâta că sexualitatea lui este cumva migratorie și nu include act sexual sau placere sexuală deliberată pe care într-un fel sau altul copilul să și-o ofere genital, decât începând cu pubertatea, adolescența.

Imaginează-ți alternativa! Cât de hilar și cât de simpatic, dar la fel de bine periculos sună, să presupunem că omul este ca un fel de vas la naștere, care este golit de sexualitate și, la un moment dat, printr-un oarecare mecanism fantasmagoric, pe undeva în jurul vârstei de (ne-am dori noi să fie 18 plus ani), se pogoară cumva din eter în interiorul corpului și devine o ființă sexuata.

Copiii devin inițiați sexual în România încă dinaintea vârstei de 8 ani. Înaintea vârstei de 8 ani, evident că sunt informații care apar aici, acolo, oricât i-ai ține într-un glob de cristal, tot va ajunge ceva din sex, sexualitate în direcția lor.

Ce înseamnă atunci educația sexuală?

Gabriel Diaconu: Într-o bună măsură, la o vârstă mică, o bună educație sexuală include un minim vocabular despre anatomia corpului uman, un minim vocabular despre diferența dintre dialog și rușine.

Pentru mine, e o problemă că mamele și tații din România introduc în mintea copiilor undeva, nu contează neapărat vârstă, rușinea cu privire la anumite părți ale corpului, rușinea cu privirea la anumite interacțiuni cu părți ale corpului, astfel încât chiar dacă de la început poate că rușinea este negociată de copil, la un moment dat este ramforsată de părinte: ”Nu pune mâna acolo!”. De multe ori, părintele îi dă peste mână copilului, de multe ori, părintele propune tot felul de scenarii dubioase, fantasmagorice. Faptic, în schimb, lumea de mâine este o lume profund tehnologizată, în care educația sexuală este despre siguranță în navigarea pe internet, despre negocierea jocurilor copil cu copil la vârste diferite.

Despre educația sexuală și ce înseamnă ea puteți citi mai multe în cartea lui Al Vernacchio Educația sexuală la adolescenți – Ghid pentru părințicartea o găsiți aici.

Cum se poate explica o situație pe care unii părinti o pot întâlni și care generează stres: când copilul de grădiniță se dezbracă și își arata organele genitale?

Gabriel Diaconu: În primul și în primul rând, dacă ai sta de vorbă cu un copil la vârsta respectivă și l-ai întreba ce e chestia aia, cu siguranță nu ți-ar spune că este un organ sexual. Este lumea părinților care cumva interpelează și contaminează universul copiilor și de multe ori chestiunea asta naște monștri la ambele capete, pentru că, da, ocazional, copiii vor fi agresați sexual.

De cele mai multe ori, agresiunea sexuală asupra copiilor se întâmplă de către un membru al familiei sau cineva din anturajul imediat și de multe ori nu vorbim de adulți, ci vorbim de copii mai mari, cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani, și de multe ori intenția nu este de a-i viola pe copii, cât de a interacționa cu ei într-un joc sexual.

Chestiunea asta poate să fie foarte traumatizantă pentru copii. Este foarte interesant să observi reacțiile părinților victimei în momentul în care un astfel de fapt apare. Ai zice că părinții vor lua o poziție proactivă. Însă în anumite părți ale țării victima e pedepsită, copilul este pedepsit, este bătut, este certat, este umilit suplimentar, este retraumatizat, ”Ce ai cautat acolo?”, ”Să nu te mai prind că faci asta!”. Agresorii, dacă este să fie minori, la rândul lor sunt cumva escamotați, există cumva o conspirație a micro comunității, dacă cel puțin agresorul este parte a familiei, în a nu merge nimeni la medic, în a nu merge nimeni la poliție.

Dacă este vorba de o acțiune continuată, lucrurile astea constituie secrete ale lui Polichinelle, care sunt frecvente în România și care fac ca țara noastră să fie în clasament nefiresc de sus cât privește sănătatea mintală a femeilor și a copiilor. Nu stăm foarte bine cu niciuna dintre ele.

Asta obligatoriu se intersectează cu ontogenia sexualității la vârsta tânără, suntem printre țările cu un record negativ de sarcini înaintea vârstei de 18 ani, suntem una dintre țările cu un record negativ vizavi de decesele prin cancer de col uterin prin infecție cu HPV la femeia tânără, suntem una dintre țările care ar avea atât de mult de câștigat dacă, inclusiv la nivel macroeconomic, am investi în educație mai degrabă decât în tratamente.

Fragmentul de mai sus a fost preluat cu acordul Hotnews. Puteți citi interviul integral AICI. Gabriel Diaconu vorbește despre femei agresate și dificultatea de a ieși din relații toxice, despre profilul violatorilor, despre căsniciile în care sexul devine datorie etc. 

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa