Rezoluții pentru noul an: „Fie ca noul an să nu-mi aducă nimic în plus, să mă lase doar la braț cu autismul, mă simt puțin cam cocoșată!”

De fiecare dată fac asta, deși, de cele mai multe ori până la finele anului uit tot ce mi-am propus. E așa, un joc „de-a ce-ar fi dacă…”, pe care viața de zi cu zi îl năruie într-un mod neașteptat.

Georgiana Mihalcea, redactor
scris pe
rezolutii pentru noul an
Toate rezoluțiile mele pentru noul an au legătură de David și zâmbetului lui mereu în sus.

Rezoluții pentru noul an. De fiecare dată fac asta, deși, de cele mai multe ori până la finele anului uit tot ce mi-am propus. E așa, un joc „de-a ce-ar fi dacă…”, pe care viața de zi cu zi îl năruie într-un mod neașteptat. Am renunțat la dorințele de a slăbi, de a avea un job mai bun, de a scăpa David de autism, de a câștiga la loto. Am ajuns să cer doar putere de a le duce pe toate zâmbind.

Fac și anul ăsta o listă. Și o fac publică, pentru că unele dorințe nu mai depind doar de mine ci și de oamenii din viața mea reală și virtuală. Cine știe? Poate că de data asta voi transforma în realitate niște gânduri plămădite la început de an.

Rezoluții pentru noul an. Zilele trec, autismul rămâne

David mi-a zis că vrea ca în 2021 „să scăpăm de coronavirus” și să avem o viață normală.

Am să las asta cap de afiș, de dragul copilului meu care a fost foarte afectat în 2020 de pandemie. El vrea o viață normală și mă bucur că gândește așa la 14 ani, fără să realizeze nicio clipă că viața noastră este cu totul diferită de a celor din jur.

O viață normală nu am mai trecut pe lista dorințelor la început de an de prin 2010-2011, când m-am prins că autismul va sta mereu la noi în casă, că vor fi oameni pe care îi vom pierde din cauza asta, că vor fi locuri în care nu vom ajunge sau mese la care vom sta.

O viață normală pentru mine ar fi un lux, un Rai pe care nu că nu-l merit, ci pur și simplu ȘTIU că nu am cum să-l primesc și sunt împăcată cu asta. Așa că, David, hai să ne rezumăm la „să scăpăm de Ccronavirus”, e trecător, nu-i ca autismul tău!

Nu vreau să mai aud anul viitor că sunt puternică și o să trec peste toate

N-am să mai dau dreptul nimănui să-mi vândă gogoși cu zahăr! Nimeni nu-mi trăiește viața, nimeni nu ar trebui să-și permită să emită false încurajări.

Da- am gene puternice, da- am o capacitate extraordinară de a mă adapta în orice situație, da- pot înghiți tone de rahaturi, dar lasă-mă pe mine să decid că trebuie să fac asta.

Nu-mi mai spune tu că pot, văd și eu asta și mă minunez singură. Dar mi-e teamă de un lucru, când nu voi mai putea, mă vei înțelege oare că am ajuns la capătul puterilor?

Rezoluții pentru noul an. Să fie cât mai mulți oameni în viața copilului meu. Foto: Arhivă personală, decembrie 2019

Dacă vreau ceva de la noul an, este să am pur și simplu puterea de a le duce pe toate „cu zâmbetul în sus”, fără să am nevoie de ajutorul nimănui. E starea mea naturală. Momentan.

Când spatele meu înțepenește la finalul unei zile, mă ridică de o mână David și de cealaltă Florin. Doar ei știu că super-puterile mele se termină la 9 seara.

Rezoluții pentru noul an. Să îl înțeleagă oamenii mai bine pe David

Să nu mai văd comentarii de genul „Dumnezeu te-a ales să fii mamă de copil special!”

Nu, merci, nu a făcut El asta. S-a întâmplat pur și simplu, așa cum unora le-a plouat la nuntă, dar nu i-a împiedicat să danseze în ploaie. Eu merg la braț cu autismul și voi merge toată viața, iar dacă Dumnezeu mi-a dat ceva, a fost puterea de a face asta cu inima deschisă.

„O nenorocire nu va veni în veci de la Dumnezeu, dar o inimă care îndură un diagnostic nemeritat da. David e o minune de copil și strălucirea aia pe care o văd zilnic în ochii lui poate vine chiar de la autismul pe care îl poartă cu demnitate pe sub haine”.

Lăsați-l pe Dumnezeu, vă rog în pace, El nu a ales ca David să aibă autism, nu El m-a ales pe mine să fiu mamă de copil special. Ne-a pus doar un strop de credință și unul de sete de viață pentru a face din viața cu autismul un mod fabulos de a trăi!

Mi-ar plăcea ca în noul an să fie mai mulți oameni care îl sună pe David

Anul ăsta și-a extins comunicarea pe mess, whatsapp și facetime. Are o listă scurtă de oameni pe care îi poate suna oricând, o alta cu oameni pe care îi dau voie să îi sune o dată pe săptămână și una cărora le dă mesaj înainte, să ceră voie să-l sune.

Mi-ar plăcea să fie mulți cei care-l sună și-i dau din timpul lor câteva minute în care leagă o conversație despre Las Fierbinți, tramvaie din București, starea vremii și tehnologia de ultimă oră.

Dacă l-ați vedea pe David cum țopăie de bucurie când îi sună telefonul…e ca atunci când era mic și un Moș Crăciun fals ne bătea în geam. Și după ce închide îmi spune cu lux de amănunte tot ce a vorbit și îi citesc bucuria din ochii lui că a fost băgat în seamă.

Știu că e (prea) vorbăreț și are o capacitate anapoda de a purta o conversație, dar mi-ar plăcea să știu că pentru unii oameni copilul meu contează!

Aș vrea să am o zi în care să mă plistisesc

Am încercat să-mi amintesc când am trăit ultima dată o astfel de zi și nu am fost în stare să o găsesc. Aș vrea să nu am nimic de făcut de dimineață până seara, să lenevesc, să blochez Netflixul pe filme, să stau în mijlocul patului ore în șir.

Dar în timpul ăsta David să fie în siguranță, plimbat, vorbit și distrat încât să nu-mi simtă lipsa. Să facă cineva planul nostru zilnic cu atâta emoție, încât eu să simt din nou gustul păcătos al plictiselii.

De ce nu se duce tac-su? Simplu! Pe el l-aș ține lângă mine să ne plictisim împreună! Cred că ar fi ca un mare premiu la loterie dacă această rezoluție ar deveni realitate.

Am reușit parțial în 2020. Am dat o fugă pe 24 de ore la mare noi doi. Dar am fost pe fugă, cu gândul la ce face David cu mamaie și cu verișoara Andreea. A! Și în 2016 ne-am dus la Cluj la un concert Depeche Mode, dar tot stresați eram de ce va face copilul în tot acest răstimp!

Două zile în 14 ani de când suntem părinți, pentru că, decât să ne „plictisim” (a nu se lua cu sensul propriu cuvântul!) împreună, mai bine ne distrăm la maxim cu David!

Rezoluția asta va prinde viață când noi doi ne vom relaxa, nu ține de David, ci mai mult de mine și de capacitatea mea de a-mi da voie să-l las o zi fără mine. Să nu mai fiu „o mamă nebună” care crede că le știe pe toate, să am încredere în el că se va descurca fără mine.

La petrecerea de Revelion 2020, i-am promis lui David un „an egal de neuitat”. Rezoluții pentru noul an? Să devină această promisiune posibilă! foto: Arhivă personală, Piața Constituței, București, 31 decembrie 2019

Rezoluții pentru noul an: Să avem un an (in)egal de neuitat

Fie ca noul an să nu-mi aducă nimic în plus!

În cei 42 de ani am trăit (aproape) toate sentimentele posibile, am luat suficiente șuturi în fund, am mers înainte, m-am uitat în Sus și am găsit puterea de zâmbi după fiecare furtună.

Dacă vreau ceva din tot sufletul în anul care e pe cale să înceapă, acel ceva este să nu-mi aducă nimic în plus, să mă lase să le duc pe cele pe care le am la bun sfârșit și să mă pună pe pauză, să uite că-mi plac provocările, să uite că pot trece peste orice, să mă lase în pace să-mi trag sufletul.

Fie ca în noul an să merg la braț cu autismul și atât. Fără viruși, fără pandemii, fără presiuni financiare, fără boală, fără durere, fără bețe băgate printre gard, fără „surprize-surprize” de la unul și altul.

Dragă Nou An, pune-mă pe „hold” și mai distrează-te și cu alții! Ți-am trecut toate testele, nu cer medalie, cer doar să mă bagi în echipa de rezerve și mă mai chiulesc și eu de la antrenamente.

Hai fii drăgut și împlinește rezoluția asta, măcar odată, dă-mi doar autismul de dus în spate! Mă simt cam…cocoșată!

Zeul timpului, îi ești dator lui David cu „un an egal de neuitat!”

Hai întâi să vă traduc asta! Cu o lună să înceapă anul 2020, David a spus că urmează „anul egal” (20-20). I se părea fabulos că are șansa să trăiască un astfel de an, nu mulți au șansa să prindă în viața lor un astfel de număr.

Cumva, în autismul lui, asta era o chestie specială și se aștepta să trăiască 365 de zile memorabile, dar în sensul bun, nu pandemic al cuvântului.

„Un an egal de neuitat” trebuia să fie cu multe plimbări, cu toate zilele la școală, cu multe petreceri și oameni și zâmbete și îmbrățișări. Hai că fie anul următor cu toate astea în inima copilului meu și promit că, dacă i le dai pe toate, fără rabat, uit de restul listei!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa