Noi doar ne-am propus să aflăm cum se petrec lucrurile în familiile în care există frați vitregi. Nu, nu, staţi liniştiţi, nu vom discuta despre bătaia între fraţi. În familile cu frați vitregi este mai complicat decât în familiile obişnuite? Am găsit-o pe Mara Wagner, mămică cool, bloggeriţă, jurnalistă, mama lui Max, mama vitregă a lui Luca şi viitoare mamă de fetiţă peste câteva luni, care ne-a povestit într-un stil cinico-ludic cum este viaţa cu doi frați vitregi de aproape şapte ani care nu sunt fraţi de sânge, dar care sunt cei mai buni prieteni.
Despre cum să crești frați prieteni pe viață poți citi și în cartea Laurei Markham, Părinți liniștiți, frați fericiți
TOTUL DESPRE MAME: Max este copilul tău iar Luca este băieţelul iubitului tău. Cum au primit copiii această realitate în viaţa lor? Când au aflat despre această relaţie dintre ei şi cum au reacţionat?
Când aveau vreo doi ani şi ieşeam toţi patru la plimbare ca o happy family, lumea le zâmbea şi ne întreba: „Gemeni?”. „Nu”, spuneam noi. „A, sunt fraţi!”. „Nu”, răspundeam din nou şi, după ce savuram expresiile nedumerite de pe feţele oamenilor, îi lămuream: „Prieteni.” Bieţii oameni nu mai înţelegeau nimic. Dar pe la trei-patru ani, băieţii au început să pună întrebări: de ce nu locuiesc mami şi tati împreună? De ce stă Luca numai peste weekend la noi? etc. Şi atunci le-am explicat pe înţelesul lor, le-am spus adevărul: mami şi tati nu se mai iubesc, fiecare are pe altcineva şi locuiesc acum separat. Mami rămâne mami, tati rămâne tati, nimeni nu o să vi-i ia, suntem prieteni cu toţii şi, cel mai important, fiecare dintre voi are câte două familii, ain’t that cool? Cei doi frați vitregi au tratat povestea cu naturaleţe şi dup-aia ne amuzam de câte ori îi auzeam explicând prin parc sau la grădiniţă relaţiile de familie copiilor de vârsta lor.
TOTUL DESPRE MAME: Cum a fost la început pentru voi, ca părinţi, să aveţi grijă de copilul celuilalt? Tu simţeai că ai o responsabilitate mai mare atunci când stăteai cu Luca?
A fost greu, ne-a luat ceva timp să ne obişnuim fiecare cu copilul celuilalt, să învăţăm să reacţionăm corect şi delicat, să nu rănim sentimente, dar să punem totuşi pe tapet problemele care apar. Sigur, când stai cu un copil care nu e al tău responsabilitatea pare mai mare. Dar cu timpul lucrurile s-au așezat şi am început să-i tratăm „la pachet”: aceleaşi drepturi, aceleaşi obligaţii, aceleaşi reguli pentru amândoi. Cu menţiunea că, atunci când apare o „problemă”, fiecare copil o discută cu părintele personal. Şi când vreunul face o prostie, este certat de părintele propriu. Are, cumva, mai multă greutate ce spune părintele personal decât al celuilalt, pe clişeul „de ce-mi spune ce să fac, că doar nu e tatăl meu?” – replica asta m-a luat prin surprindere de curând şi, recunosc, n-am ştiut cum să reacţionez pe moment.
TOTUL DESPRE MAME: E greu să creşti doi copii care sunt fraţi vitregi? Crezi că apar probleme diferite de cele dintr-o familie clasică?
Eu cred că nu. Şi în familiile clasice cred că există preferinţe (nerostite, ca şi la noi, dar evidente) pentru un copil sau altul, pentru că întotdeauna copiii sunt diferiţi. Așa că problemele noastre sunt similare cu cele ale familiilor tradiţionale. Încercăm să nu ne subminăm reciproc autoritatea în faţa copilului „vitreg” şi discutăm când sunt lucruri asupra cărora nu cădem de acord, până ajungem la un numitor comun. Nu-i uşor, e o echilibristică continuă, dar în felul ăsta rămânem mereu corecţi şi nu riscăm să ne călcăm pe bătături unii pe alţii. Şi nici să ne lăsăm manipulaţi de băieţi.
TOTUL DESPRE MAME: Max şi Luca sunt apropiaţi de vârstă, se joacă, dorm, mânâncă împreună. Cum văd ei relaţia lor acum, de prietenie sau chiar una frăţească?
Max face şapte ani în mai, Luca în iunie. Max locuieşte cu mine şi cu tatăl lui Luca, dar merge uneori şi la tatăl lui, unde mai are o soră în vârstă de şase luni. Luca locuieşte cu mama sa şi cu cei doi fraţi ai săi (unul de doi ani şi unul de opt luni) şi stă la noi peste weekend şi în vacanţe. Deci Max şi Luca îşi petrec cam… jumătate din timp împreună. Dorm împreună, fac baie împreună, mănâncă împreună. Îşi spun „prietenul meu cel mai bun”, dar se poartă ca fraţii: se joacă, se ceartă, se împacă singuri. Se aliază împotriva noastră şi se ajută unul pe altul.
TOTUL DESPRE MAME: Urmează să aduci pe lume o fetiţă în câteva luni, care va fi soră şi cu Max şi Luca. Ce zic băieţii despre asta?
Da, vor avea o soră… comună. Max e încântat că va avea şi el un bebeluş în casă (încă nu ştie ce înseamnă asta, o să vadă el), pentru că deocamdată are soră doar la tatăl lui. Luca e mai puţin impresionat, el mai are doi bebeluşi acasă şi ştie cu ce se mănâncă. Dar amândoi se bucură că de-acum vor fi „un fel de fraţi”. Şi sunt liniştiţi la ideea că deocamdată va fi prea mică pentru a le fura piese de lego şi maşinuţe din cameră.
TOTUL DESPRE MAME: Ce aşteptări aveţi voi, părinţii celor doi băieţi, de la viaţa în cinci? V-aţi pregătit în vreun fel pentru noul stil de viaţă?
Suntem încremeniţi de spaimă şi nu ne-am pregătit deloc. Glumesc, dar recunosc că suntem un pic speriaţi: să te trezeşti în toiul nopţii şi să ştergi un bebeluş la fund, la 37 de ani, după ce ai lăsat de mult această activitate în urmă, nu e chiar o perspectivă care să ne încânte. Băieţii noştri sunt mari, fac totul singuri, am uitat amândoi cum e să fii 24 din 24 cu un prunc. Dar având în vedere că avem deja experienţă, probabil că vom fi mai relaxaţi ca prima oară. Pregătirile le tot amânăm de vreo două luni, urmează nişte reamenajări, mai ales că vom importa şi o bunică de la Braşov şi avem şi un pisoi agresiv, care va trebui ţinut separat de copilă. În fine, suntem optimişti. Şi probabil că va trebui să ne cumpărăm o maşină, pentru vacanţe.
Dacă vreţi să citiţi mai multe aventuri de-ale Marei şi ale familiei sale, le găsiţi pe blogul ei, Me and My Monkey.
Despre cum să crești frați prieteni pe viață poți citi și în cartea Laurei Markham, Părinți liniștiți, frați fericiți
