Cu Rucsandra Hurezeanu despre fragilul echilibru între familie și carieră

TOTUL DESPRE MAME

Ivatherm este prima și singura marcă românească de dermatocosmetice. Care a fost evoluția afacerii?

Începutul şi primii ani sunt întotdeauna cei mai grei, apoi dacă nu faci greşeli majore şi marketingul e bun, afacerea „decolează” şi nu o mai poţi opri. Suntem astăzi pe poziţia a cincea între jucătorii de pe piaţa produselor de farmacie, cu creşteri de două cifre în fiecare an. Partea cea mai frumoasă a muncii mele este cercetarea şi formularea de produse noi. Chiar dacă nu stau în laborator, pentru că laboratoarele produselor Ivatherm sunt în Franţa, îmi petrec mare parte din timp încercând, testând texturi de creme şi parfumuri. Avem privilegiul să lucrăm cu Alain Fructus, care este un mare cercetător şi cosmetolog francez. El a fost o scurtă perioadă preşedintele Asociaţiei Franceze de Cosmetologie şi, pentru mulţi ani, director de cercetare în laboratoare mari în Franţa. El este cel care ne ţine la curent cu noile inovaţii din cosmetologie, de fiecare dată când ne dorim să formulăm un produs nou. Urmărim permanent mişcările competitorilor noştri, inovaţiile lor, este o industrie foarte dinamică.

 

Care sunt beneficiile apei termale Herculane? Cum a apărut ideea de a folosi o resursă românească într-un context internaţional? 

Herculane este cea mai veche staţiune balneară din Europa, atestată documentar din anul 153 d.h. şi este cunoscută pentru efectele terapeutice miraculoase ale apelor sale termale. Romanii spuneau „Ad aquas Herculi sacras”, adică „apele tămăduitoare ale puternicului Hercule”. Folosită încă din Antichitate de aristocraţia romană, apa termală Herculane a devenit astăzi ingredientul principal al produselor dermocosmetice Ivatherm. Datorită echilibrului de minerale şi oligoelemente, ea are proprietăţi calmante şi antiiriante extraordinare asupra pielii. Atunci când am gândit crearea unui brand de dermocosmetice, am ştiut că aveam nevoie de o apă termală stabilă în formulele cremelor şi cu o compoziţie benefică pentru pielea sensibilă. Apa din izvorul termo-salin de la Băile Herculane, singurul de acest fel dintre toate izvoarele exploatate momentan în această staţiune, a fost testată în Franţa şi România. Acesta a fost primul pas în crearea mărcii Ivatherm. Primită la început cu neîncredere de către cercetătorii francezi, apa termală Herculane s-a dovedit a fi excelentă pentru formularea cremelor, cu beneficii deosebite pentru pielea sensibilă, pentru problemele pielii cum ar fi acnee, dermatoze, cuperoză şi rozacee, cicatrizare şi atopie. N-am să uit niciodată entuziasmul celui care m-a sunat din Franţa să-mi transmită mai întâi prin telefon rezultatele testelor asupra apei. Modelul nostru de business îmbină resursele noastre naturale prin apa termală Herculane cu tehnologia ţărilor avansate, folosind cei mai inovatori şi performanţi activi cosmetici. Pentru formularea şi fabricarea produselor noastre am ales să subcontractăm companii franceze cu expertiză deosebită în industria cosmetică.

 

Sunteţi o femeie puternică, având multe atuuri serioase: studii temeinice, experienţă de muncă valoroasă, o frumuseţe aparte. Cred că vrând-nevrând aţi devenit imaginea în creştere a dermatocosmeticelor pe care le produceţi. Această imagine o depăşeşte în notorietate pe cea de soţie a lui Emil Hurezeanu. Cum este să ai alături un soţ cunoscut şi să-ţi doreşti totodată să faci o carieră bazată pe acumulările personale solide?

Vă mulţumesc pentru complimente. Fiecare dintre noi activează în spaţii complet diferite şi asta aduce multă diversitate în familia noastră. Emil mă încurajează în ceea ce fac şi cred că e mândru de soţia lui. Notorietatea soţului meu m-a ajutat la început, recunosc, am primit mai multă atenţie din partea presei. Iar pentru orice business, apariţiile în presă şi în media în general înseamna notorietate şi credibilitate adusă mărcii pe care o reprezinţi.

 

Cum arată o seară obişnuită în familia Hurezeanu? 

O seară obişnuită se desfăşoară în jurul cinei, fiecare dintre noi pregăteşte ceva: copiii pun masa, Emil face salata, eu pregătesc restul. Fiecare dintre noi povesteşte la masă noutăţile din timpul zilei, copii – aventuri sau întâmplări de la şcoală, noi – noutăţi despre prietenii noştri sau întâlniri din timpul zilei. După masă citesc cu copiii, iar după ora 9, când ei adorm, avem timp şi pentru noi.

 

Vă simţiţi uneori depăşită de volumul de muncă de la birou în detrimentul familiei sau poate chiar vinovată că aţi pierdut o seară liniștită acasă pentru a participa la o şedinţă de board? 

Am avut şi situaţii tensionate sau perioade foarte aglomerate cu multe proiecte, dar în timp am învăţat să fac doar ceea ce pot şi „să las pe mâine” restul. Mi s-a întâmplat să lucrez seara acasă sau în weekend, dar o fac cu plăcere de fiecare dată, n-am simţit nicio frustrare legată de asta. Ivatherm înseamnă o echipă foarte performantă care munceşte cu multă dăruire şi responsabilitate, nu mă simt niciodată singură. Copiii s-au obişnuit să mă vadă puţin, n-a fost niciodată altfel. Weekend-urile, în schimb, le petrecem împreună.

 

Care sunt cele mai importante trei resurse de bine ale familiei Hurezeanu?

Dragoste, bucurie de viaţă şi hohote de râs.

 

Cu Rucsandra Hurezeanu de dăm întâlnire în fiecare joi, la ora 15.30 pe Prima TV, la emisiunea Totul despre mame. În cadrul rubricii Dicționar de frumusețe, Rucsandra ne dă soluții inteligente pentru frumusețea și starea noastră de bine. 

 

Foto: Uncle Jeb Studio și arhiva personală

Machiaj: Claudia Livadaru/La Bibliothèque

Coafură: Cristian Chiurtu/La Bibliothèque

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa