Cui îi este frică de reguli?

Diana Stănculeanu: „Eliminarea pedepselor nu înseamnă răsfăţ, ci un pas spre înţelegerea educației pozitive”

Tot mai mulţi părinţi află despre parentingul pozitiv şi îşi doresc să facă eforturi să-şi crească copiii armonios, fără pedepse, fără amenințări, fără șantaj, fără critici și fără alte obiceiuri „de şcoală veche”. Prima problemă de care se ciocnesc este că nu știu ce să pună în locul acestor instrumente pe care le asociem din start cu creșterea copiilor și pe care, de cele mai multe ori, le-am preluat de la generațiile anterioare.

Pentru început, trebuie să spunem că sunt mulţi părinţi care confundă educația pozitivă cu răsfăţul, imaginându-şi că, dacă elimină pedeapsa din repertoriul educaţional, ei rămân fără „instrumentele” necesare pentru a-i face pe copii apți pentru lumea în care trăim. „În realitate, însă, eliminarea pedepselor nu înseamnă răsfăţ şi nici nu îl transformă pe părinte într-un adult neputincios în faţa propriului copil”, ne spune psihoterapeutul de orientare cognitiv-comportamentală Diana Stănculeanu, coordonator, în cadrul organizației Salvați copiii, al Centrului de Educaţie Emoţională şi Comportamentală.

 

Diana, dacă eliminăm pedepsele, ce punem în locul lor?

Negocierea şi stabilirea de reguli, limite şi consecinţe în cadrul familiei – asta punem în loc. Sunt lucruri care de fapt îi ajută pe părinţi să rămână fermi şi predictibili în raport cu copiii lor, fără a tensiona însă inutil relaţia cu copilul şi fără a fi nevoiţi să recurgă la pedepse, critică inutilă şi reproşuri. Limitele şi regulile îi direcţionează pe copii şi îi ajută să se dezvolte optim. Părinţii îşi doresc copii care să evolueze şi să se transforme în adulţi responsabili, autonomi şi atenţi. Copiii au nevoie, însă, de ocazii în care să facă anumite alegeri şi să se confrunte cu anumite limite.

 

Cum stabilim aceste reguli, prin ce mecanisme?

Pentru a putea stabili limite şi reguli, părinţilor trebuie să le fie foarte clar ce aşteaptă de la copiii lor şi care dintre comportamentele acestora sunt acceptabile. Stabilirea limitelor funcţionează cel mai bine în contextul unei bune relaţii părinte-copil. Dacă relaţia dintre părinte şi copil este una pozitivă, cresc şansele ca acesta din urmă să accepte valorile şi convingerile propuse de adult şi să înțeleagă motivele pentru care i se limitează comportamentul. Este mai dificil să educăm un copil în permanenţă criticat, corectat şi admonestat. În aceste condiţii, copilul nu va dori să coopereze cu părintele pentru rezolvarea problemelor, ba mai mult, în timp, va alege să i se opună. Un bun început pentru a stabili limite este setul de „reguli ale casei”. Un copil obişnuit cu regulile casei va manifesta frecvent şi relativ uşor comportamente care să satisfacă şi asteptările celui mai exigent părinte.

 

Cum funcţionează „regulile casei”?

Ar fi util să scrieţi sau să desenaţi regulile şi să le afişaţi într-un loc accesibil fiecărui membru al familiei, cum ar fi pe uşa frigiderului. Regulile casei sunt utile din două puncte de vedere. În primul rând, ele exprimă aşteptările pe care le aveţi în ceea ce priveşte anumite comportamente specifice ale copilului. De pildă, dacă copilul obişnuieşte să întârzie mult după programul de şcoală, putem să stabilim o regulă care spune următorul lucru: „Zilnic, copilul vine direct acasă dupa orele de şcoală!” Regulile casei sunt utile, de asemenea, pentru că îl învaţă pe copil comportamente adecvate. De exemplu, dacă vrem să-l învăţăm pe copil să fie respectuos în relaţia cu ceilalţi, regulile pot preciza comportamente de felul: „Batem la uşă înainte de a intra în cameră”. Aş vrea să punctez totodată că o regulă bună precizează cu claritate comportamentul aşteptat.

 

Ne poţi face câteva recomandări astfel încât regulile să fie şi eficiente, nu doar scrise pe o hârtie afişată pe frigider, pe care se pune praful?

În primul rând, stabiliţi un număr limitat de reguli (în jur de 5-7 reguli). Prea multe reguli înseamnă control sporit asupra vieţii copilului. Regulile eficiente reglementează doar acele situaţii cu grad de risc pentru sănătatea, dezvoltarea şi siguranţa copilului și a familiei sau acele situații în care sentimentele şi drepturile altor persoane ar putea fi grav afectate. Apoi, este esenţial să implicaţi copilul! Toţi copiii se bazează pe părinţii lor pentru stabilirea limitelor şi a regulilor, însă vor dori să aibă un cuvânt de spus în formularea lor. Așadar, este important să ascultaţi şi punctul de vedere al copilului cu privire la alegerea regulilor, dar şi la stabilirea consecinţelor ce decurg din nerespectarea unei reguli. E posibil ca uneori să nu reuşiţi să ajungeţi la un acord total asupra regulilor, ceea ce nu înseamnă că acestea nu vor fi stabilite. Ca părinte, veţi decide regulile care vor modela comportamentul copilului. Atunci când nu ajungeţi la un acord, îi puteţi spune copilului că, deşi nu este cea mai corectă sau mai bună dintre reguli, este singura pe care aţi găsit-o în momentul acela. Nu în ultimul rând, stabiliţi reguli corecte şi clare.

O regulă este corectă când reglementează în egală măsură comportamentul fiecărui membru al familiei. De pildă, regula „Întotdeauna baţi la uşă înainte de a intra în camera părinţilor” este nedreaptă deoarece se aplică doar copiilor. O regulă corectă ar fi formulată astfel: „Ciocănim la uşă înainte de a intra în camera oricăruia dintre membrii familiei noastre”. În acest fel, regulile nu sunt doar pentru copil, ci sunt „regulile casei”. Comportamentul părintelui va fi corect atunci când chiar el este primul care respectă regula.

1
2
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație