Copilul spune NU la orice?

Cand copilul spune nu

Ce ne facem când copilul spune NU la orice? Toată ziua, de dimineață până seara, în orice situație. NU vreau haina gri, NU vreau supă, NU vreau să mă duci tu la grădiniță, NU vreau ghetele maro, NU vreau să mă spăl pe mâini. 

diana stanculeanuDiana Stănculeanu, psihoterapeut și coordonator al Centrului de Educaţie Emoţională şi Comportamentală din cadrul  organizației Salvați Copiii, ne spune care sunt motivele pentru care copiii ne spun NU atât de des și ne face câteva recomandări pentru a trece mai uşor peste perioada lui NU.

TDM: Diana, ce înseamnă, de fapt, NU-ul copiilor?

Diana: NU este modul în care copiii îşi exersează şi îşi pun în aplicare independenţa. Ei nu încearcă să ne supere, nu ne sfidează şi nici nu sunt egoişti, ci ne transmit că vor să ia propriile lor decizii. Ei nu ştiu cum ne simţim sau care sunt nevoile noastre pentru că nu sunt încă capabili să înţeleagă sentimentele altei persoane.

TDM: Uneori, copilul meu spune NU în contexte nepotrivite şi face crize de furie. Să mă îngrijorez?

Diana: Copiii experimentează emoţia de frustrare în fiecare zi, când vor să fie independenţi, dar nu primesc permisiunea noastră de a face ce vor. Când le spunem NU, de obicei încercăm să îi protejăm şi să îi învăţăm reguli importante. Fără a înţelege intenţiile noastre, ei se simt frustraţi.

Câteodată, rezultatul este o criză de furie. Sentimentul de frustrare creşte, iar copiii nu ştiu cum să îl gestioneze. Limbajul lor nu este suficient de dezvoltat pentru a-i ajuta să îşi exprime emoţiile şi astfel ajung să fie trişti, dezamăgiţi, frustraţi şi furioşi. Ei îşi exprimă emoţiile prin lacrimi, ţipete şi prin tăvălit pe podea. Astfel de comportamente apar de obicei când copiii sunt obosiţi, înfometaţi, însetaţi sau când au depăşit limitele rezistenţei lor.

TDM: Și părinţii fac acelaşi lucru, câteodată.

Diana: Aşa este! Când nu înţelegem intenţiile copiilor noştri, devenim frustraţi şi avem şi noi crize de supărare – în special când suntem obosiţi. Dacă înţelegem ce se întâmplă în mintea şi sufletul copilului, îi putem arăta cum să facă faţă emoţiilor de frustrare şi furie, altfel spus îl putem învăța cum să îşi exprime emoţiile într-un mod sănătos.

Răspunsul părinţilor la dificultăţile copilului poate deopotrivă să crească sentimentul de frustrare şi să agraveze conflictul sau, dimpotrivă, să îi cultive celui mic inteligența emoțională şi să ducă la consolidarea relaţiei părinte-copil.

TDM: Când devine nesupunerea sau neascultarea o problemă?

Diana: Nesupunerea sau neascultarea sunt adesea o consecinţă a faptului că, de cele mai multe ori, adultul este cel care ia decizii în locul copilului: „Eu ştiu mai bine ce are nevoie copilul meu!” Implicarea copilului în decizie, prin oferirea de alternative („poţi să te îmbraci cu X sau cu Y” sau „poţi să te joci lego sau să desenezi”), îl ajută pe copil să ia decizii responsabile.

Deciziile sunt un context de exersare a responsabilităţii propriului comportament. Copiii devin responsabili dacă părinţii îi sprijină în luarea şi asumarea propriilor decizii.

TDM: De ce refuză uneori copiii să facă ceea ce le spun părinţii?

Diana: Există mai multe explicaţii posibile ale acestui comportament. Uneori, refuzul apare ca metodă de a scăpa de sarcinile pe care copilul le are de făcut (de exemplu, să-şi strângă jucăriile după ce a terminat jocul).

În acestă situaţie, este important ca părinţii să fie consecvenţi în aplicarea consecinţelor şi regulilor de comportament pentru copii, pentru a nu încuraja comportamentul de refuz. În alte situaţii, solicitarea adultului poate să fie formulată prea general şi face dificilă respectarea sarcinilor. De exemplu, mesajul „Fă-ţi curăţenie în cameră!” este prea general pentru un copil de 3-4 ani, care are nevoie să audă „Te rog să iei jucăriile de pe covor şi să le pui în cutia specială de jucării”.

O altă explicaţie a acestui comportament de refuz este neimplicarea copilului în decizie. De pildă, dacă îi spunem copilului „Trebuie să ne îmbrăcăm repede şi să plecăm” fără să i se spună unde merge (nevoia de predictibilitate) şi ce va face el acolo, e mai probabil ca acesta să respingă o situaţie vagă, care îi dă o stare de nesiguranţă.

TDM: Cum îl spijinim pe copil să înveţe respectarea regulilor şi a sarcinilor?

Diana: Vorbiţi cu copilul aproape de el, în proximitatea lui fizică. Aplecaţi-vă la nivelul lui, stabiliţi contactul vizual (priviţi copilul în ochi) şi folosiţi numele copilului pentru a-i capta atenţia. Dacă îi transmiteţi copilului ceva important de la distanţă, strigând, fără să fiţi apropape de el şi fără să-l priviţi în ochi, copilul poate înţelege că ceea ce îi spuneţi nu este important sau el nu este important pentru voi.

Spuneţi-i copilului ce are de făcut. Fiţi foarte specific, spuneţi exact ce doriţi să facă copilul. De exemplu, „Andrei, curând va fi timpul să mergi la culcare! Hai să ne spălăm pe dinţi, te rog!” Dacă doriţi să opriţi copilul din ceea ce face, asiguraţi-vă că îi spuneţi copilului ce poate să facă în schimb. De exemplu, „Ionuţ, opreşte-te cu căţăratul pe scaune. Ai putea să te plimbi cu trotineta sau să te joci cu maşinuţele!”

Daţi copilului timp să coopereze, pentru a începe ceea ce i-aţi cerut. Aproximativ 5-10 secunde sunt de ajuns de cele mai multe ori. Staţi aproape de copil şi uitaţi-vă la el. Dacă este cazul, repetaţi instrucţiunea, o singură dată. Dacă nici a doua oară copilul nu se conformează, folosiţi consecinţe adecvate situaţiei respective (de pildă, dacă refuză încetarea jocului cu mingea în cameră, mingea va fi luată şi depozitată într-un loc în care copilul nu are acces).

Apreciaţi în cuvinte cooperarea copilului. Spuneţi-i copilului că apreciaţi ceea ce a făcut. Fiţi foarte specific: „Călin, mulţumesc că ai strâns jucăriile atunci când te-am rugat!”

TDM: De ce este important să oferim copilului puţină independență?

Diana: Este foarte important să acordăm copilului de vârsta preşcolară mai multă independenţă şi mai multe opţiuni, pentru că astfel îşi exersează de timpuriu capacitatea de decizie şi responsabilitatea personală.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație