Bogdana Dobre: „Şi? Cum e cu trei copii?”

TOTUL DESPRE MAME

 

Cel mai des auzită de mine întrebare în ultimul timp. Cel mai des auzită întrebare de mine în toată viaţa mea de până acum. Spusă aşa, cu un ton intenţionat hazliu, un pic la mişto, cu o ridicare uşoară a vocii la final şi de cele mai multe ori urmată şi de o ridicare elocventă a sprâncenei. Sau varianta soft, dar la fel de sfredelitoare şi de plină de subînţelesuri: „Cred că îţi e tare greu cu trei, nu-i aşa?”

 

Şi aici începe distracţia. Pentru că am auzit-o de atâtea ori, mi s-a luat de ea. Zău, oricât aş încerca să iau întrebarea în serios şi să răspund în consecinşă la ea, e ca şi cum aş vorbi cu un perete. Pentru că a-mi pune întrebarea asta mie este ca şi cum ai întreba un cosmonaut “Ei, şi cum e să fii cosmonaut?”, tu neavând alte informaţii despre el decât că este, evident, cosmonaut.

De multe ori am simţit întrebarea ca fiind cu răspuns ştiut deja. Am simţit că se aştepta o confirmare din partea mea că da, e al nabii de greu, că nu mai pot, că mă urc pe pereţi sau că exersez 100 de moduri de a-mi face harakiri. Am simţit de câteva ori un uşor ton zeflemitor şi am răspuns în consecinţă. De fiecare dată am încercat să răspund în aşa fel încât să cuprind o esenţă şi să satisfac curiozitatea interlocutorului meu. Am eşuat de fiecare dată şi cred că am ajuns la saturaţie.

Aşa că, dragă persoană care urmează să mai intrebi pentru a 5174395-a oară cum e să fii cu trei, eu îţi răspund că o să vezi când o să ai şi tu trei. Mai mult nu am cum, decât dacă eventual petreci o zi cu noi, sau ai timp vreo 2363 de zile să îţi povestesc cum e. Pentru că mintea ta, de om care NU are trei copii, nu are cum să înţeleagă cum e cu trei copii.

 

Eu pot să îţi povestesc că avem zile în care ajungem la ora 12:00 sau, mai rau, chiar la ora 15:00 să ne bem cafeaua de dimineaţă (şi cafeaua asta să fie şi mic-dejunul şi prânzul nostru), şi nu pentru că am dormi prea mult, nuuu, ci pentru că, sculaţi de la şase dimineaţa, abia atunci apucăm să respirăm. Sau că sunt zile în care ne amintim undeva spre prânz ca nu am făcut încă nici pipi de când ne-am trezit.

Sau că au fost zile în care am avut trei bolnavi cu muci, febră şi „stare generală proastă” şi a trebuit să facem cinci serii de aerosoli de câte două ori pe zi, să dăm câte patru medicamente diferite de câte trei ori pe zi, să curăţăm trei nasuri de câte patru, cinci, şase ori cu aspiratorul, să luăm temperatura din trei funduri tot de cel puţin cinci ori pe zi şi să curăţăm în medie de două ori pe zi voma celui mijlociu, provocată fie de antibiotic, fie de accesele de tuse.

Sau că trebuie de două ori pe săptămână să tai unghiile de la trei perechi de mâini şi de la trei perechi de picioare, de exemplu. Sau că trebuie să faci trei ture de duş în fiecare seară. Joaca supremă. Cu cada plină şi spuma revărsându-se, de preferinţă. Sau că zilnic trebuie să jonglezi cu meniul, pentru că ce-i place unuia nu îi place celuilalt şi invers. Sau că după ce ai culcat trei copii nu mai ai putere să-i mai zici nici măcar un cuvânt persoanei iubite, atât de pregnantă e senzaţia de sfârşeală.

Sau că, de regulă, când îl apucă pe unul pandaliile, îi apucă şi pe ceilalţi doi şi atunci trebuie să spui repede zece mantre să devii zen instant ca să poţi calma nervii inflamaţi şi lacrimile nefericite. Sau că trebuie să fii mereu cu ochii în patru ca să nu cumva să zboare unul de pe fotoliu şi unul să nu mai deseneze pe perete, eventual în timp ce al treilea e agăţat de sân şi încearcă din rasputeri să doarmă. Sau că în decurs de trei secunde trebuie să te dedublezi, să răspunzi potrivit fiecărei vârste, să îi faci să înţeleagă că cele două baloane verzi chiar sunt amândouă aceeaşi nuanţă şi identic umflate, pentru că altfel e jalea de pe lume că unul parcă e mai umflat decât celălalt şi evident ca numai acela e za one, deci e tragedie. Antică.

Şi să ai răbdarea să faci activităţi cu fiecare potrivite vârstei, de preferinţă toate trei în acelaşi timp, că deh, altfel trebuie să-ţi asumi faptul că dacă cea mare desenează sau pictează, apăi cei mici vor decora pereţii/hainele/podeaua/faţa de masă într-un stil cu totul şi cu totul eclectic. Şi printre picături să pui câteva maşini de spălat, să strângi jucăriile aruncate în toate direcţiile, să faci mâncare, să întinzi rufele, să calci, să speli cele doua chiuvete arhipline care nu sunt mai vechi de două ore, că doar ai mai spălat încă trei până-n prânz, şi să dai şi cu un mop pe jos, după ce mezinul a aruncat bolul cu cereale pe jos, iar mijlociul a desăvârşit opera, făcând una cu pământul şi ultima cereală rămasă intactă după impactul cu solul.

Sau să ai răbdarea să înghiţi toate accesele de gelozie mascată ale surorii mari, care îţi ia fiecare nerv rămas în creier şi ţi-l calcă în picioare, indiferent că subiectul disputei e ora de culcare, cine o duce a doua zi la grădiniţă sau interdicţia de a purta rochiţa vaporoasă la 12 grade.

Unul e în perioada în care nu mai doarme deloc, se trezeste de peste zece ori în fiecare noapte, şi are zile în care este mai rău decât o divă de la Hollywood în turneu pentru că este în faza în care a pornit la plimbare şi nu stă locului o clipă, de unde şi supranumele de Johnny Walker.

Unul e la vârsta la care face numai prostii din dorinţa de a se informa asupra legilor fizicii şi ale mecanicii şi asa ajunge să îşi prindă degete prin sertare şi uşi dacă nu eşti acolo să îi atragi atenţia.

Unul e la vârsta la care “nu” este cuvântul spus cel mai des, şi mereu în combinaţie cu “vreau”. Şi dacă nu e “nu vreau”, apăi atunci garantat este “dar de ce?” dublat de un oftat prelung şi enervat.

Să vrei să te împarţi în trei în acelaşi timp, pentru că toţi te vor în acelaşi moment şi cu aceeaşi dorinţă arzătoare. Să nu vrei să spui “nu” şi totuşi să o faci şi să vezi privirea dezamăgită răsplata refuzului tău.

Şi în acelaşi timp să mai fii şi tu. Mamă, soţie, femeie, ce oi fi. Tată, soţ, bărbat, ce oi fi.

 

Şi, ca să termin în notă cu paralela mea, cu trei e la fel ca şi cum ai fi cosmonaut. Munceşti în draci, pe brânci, te antrenezi, fizic şi psihic, înveţi până nu mai poţi, nu ai parte de pauză şi, în final, vine momentul acela perfect, unic şi sublim, în care priveşti Terra de la hubloul navetei tale. Momentul în care ştii că a meritat totul.

Cu diferenţa că noi suntem în avantaj. Avem parte de momente din astea perfecte, unice şi sublime zi de zi. Că aşa e cu trei.

 

Foto: Cristian Şuţu

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa